Ar trebui să recunosc de la început faptul că
nu sunt nici pe departe un expert în problema alcoolismului, viciu ce-şi are
originea în obiceiul binecuvântat de a acompania o masă reuşită cu o porţie de
băutură, nu numai pentru a îmbunătăţi gustul mâncării, dar şi pentru a oferi băutorului
o plăcută şi uşoară senzaţie de euforie.
Trecerea de la ingurgitarea unei cantităţi
moderate de băutură alcoolică la starea de ebrietate e cunoscută şi înfierată
de societatea modernă, deşi doar cu rezultate parţiale. Punctul nevralgic al
fenomenului intoxicaţiei cronice cu alcool e incapacitatea multora de a realiza
momentul trecerii spre starea de ebrietate, uneori foarte lentă, având ca
rezultat apariţia stării de inconştienţă, în care individul nu-şi mai poate
controla deciziile şi acţiunile.
Bineînţeles, în citatul alăturat, Dunne nu
s-a referit la o asemenea stare. El dorea doar să amintească un fapt de
necontestat, tendinţa fiecăruia din noi de a pune deoparte aspectele negative
ale propriei noastre personalităţi şi de a aduce la suprafaţă (dacă nu de a
inventa direct) acele calităţi pozitive care ar trebui să constituie mândria
fiecărui muritor de rând. Fenomenul acesta, de exagerare a elementelor pozitive
şi de succes nu e defel străin medicului. Aşa cum am mai scris, tendinţa
multora dintre confraţi este de a nega sau uita eşecurile şi, în acelaşi timp,
de a scoate în evidenţă succesele profesionale. De câte ori nu ni se întâmplă să
„uităm“ a comunica pacientului procentul semnificativ de complicaţii pe care
le-am avut cu acea tehnică terapeutică pe care i-o propunem, dându-i impresia că
în mâinile noastre ea e sigură şi succesul asigurat?
Finley
Peter Dunne a fost un jurnalist şi umorist american de origine irlandeză.
Nu cred că există vreun popor care să se poate considera „campionul“ absolut al
băuturilor alcoolice şi, fără discuţie, irlandezii nu numai că nu ocupă ultimul
loc pe scara mondială ingestiei de alcool pe cap de locuitor, dar sunt undeva în
top 10. Dunne e cunoscut şi apreciat până în ziua de azi în mod special pentru
crearea personajului Mr. Dooley, un individ care se evidenţiază prin lipsa de
modestie şi un înalt grad de egocentrism, dublat de o concepţie ironică şi
critică asupra realităţii înconjurătoare. Nu avem date despre starea de spirit
a lui Dunne atunci când concepea unul din cele 700 de articole avându-l ca erou
pe Dooley, marea majoritate influenţate de evenimentele din Primul Război
Mondial. Dacă ar fi să ne bazăm doar pe presupuneri, e de crezut că Dunne însuşi
n-ar fi fost străin de efectul alcoolului asupra gândirii băutorului. De aceea,
nu e exclus ca în spatele citatului alăturat să se afle o bogată experienţă
personală.
Recurgerea la alcool este în multe cazuri
aproape instinctivă; adesea e greu să explici originea dorinţei de a consuma o
băutură alcoolică, mai ales în acele situaţii în care eşti singur şi neobligat
de anturaj. După o cantitate de alcool, viaţa pare mai roză, faptele recente
sau îndepărtate care ţi-au tulburat conştiinţa se îndepărtează şi se estompează,
amintirile se concentrează mai mult asupra aspectelor pozitive ale vieţii şi
iată cum ego-ul fiecăruia capătă un impuls nejustificat de realitate.
Absorbţia rapidă a alcoolului din tubul
digestiv contribuie la apariţia dependenţei de alcool (pentru că etanolul este
de fapt un drog!). La nivelul sistemului nervos central, alcoolul se fixează pe
receptorii de glutamat, care devin insensibili la alţi stimuli. În acelaşi
timp, etanolul stimulează secreţia de dopamină şi de endorfine, efect ce
constituie baza farmacologică a senzaţiei de bine produse de ingestia de
alcool. Prin urmare, e vorba de o acţiune combinată, constând din neutralizarea
stimulilor din realitatea înconjurătoare, în prezenţa unor modificări
biochimice în sistemul nervos central, responsabile de apariţia euforiei.
|
 „Alcoolul e necesar omului ca să-şi poată
face o părere bună despre sine fără a fi nevoit să ţină seama de fapte.“ (Finley Peter Dunne,
1867–1936)
|
