Pentru
că tocmai răsfoisem „Man’s Search for
Ultimate Meaning“ (Omul în căutarea înţelesului ultim) a lui Viktor E.
Frankl, cel care susţinea că omul se poate îmbolnăvi şi sinucide din pricina
neînţelegerii rostului propriei vieţi, stare pe care el o numea „vacuum existenţial“,
am simţit brusc imboldul de a căuta (cu telecomanda) înţelesuri în vieţile
oamenilor care apar pe micile ecrane.
Simplificând: omul este, după autorul citat,
nu doar o entitate, ci o unitate biopsihică; bolile nu sunt numai dereglări
somatice sau psihosomatice, ci, foarte adesea, dereglări spiritualo-psihosomatice,
pentru că omul este om datorită acestui ax central care este spiritualul; aici
îşi au rădăcinile responsabilitatea, conştiinţa, iubirea, creativitatea. Cine
n-are pentru ce şi pentru cine să-şi trăiască viaţa (nu are pentru că n-a reuşit
el însuşi să-şi găsească rostul şi iubirea) poate cădea lesne pradă drogurilor,
care se află nu doar sub forma unor substanţe chimice, între cele mai
periculoase numărându-se setea de bani sau setea de putere. Cine în viaţă caută
cu ardoare numai plăcerea sau fericirea greşeşte, se pripeşte, nu are
maturitatea să priceapă că plăcerea şi fericirea sunt un fel de subproduse ale
succesului repurtat în susţinerea unei cauze şi în dragostea faţă de semeni
(apar, deci, fără efort, în tandem cu găsirea şi slujirea cu credinţă şi
perseverenţă a înţelesurilor propriei vieţi).
Am căutat, aşadar, purtători de înţelesuri
pe posturile noastre de televiziune. Alerta – cu cod portocaliu spre roşu – în
ce priveşte înmulţirea cazurilor de „vacuum existenţial“ pe mapamond mi-a
sporit înfrigurarea. Bilanţul: am găsit veritabili purtători de înţelesuri mai
ales în producţiile unor culte religioase („ultimul“ înţeles interesând, în
viziunea lui Frankl, chiar relaţiile cu Divinitatea). Mult mai mulţi erau însă
cei care veniseră tânjind după faimă sau putere. Nu comentăm cazurile. Dacă ştim
că e vorba de frustraţi în ale înţelegerii rostului propriei vieţi, ne explicăm
de ce sunt unii hămesiţi după bani sau putere şi putem sta liniştiţi. (Sau nu
putem sta liniştiţi?)
Am găsit însă o categorie nostimă şi nouă,
aflată în căutarea plăcerii câştigurilor uşoare (pentru că sunt VIP-uri şi îşi
doresc faimă şi bani în plus): jurnalişti cunoscuţi şi oameni de afaceri care
joacă roluri de fericiţi şi fericite în reclame.
Iată: dacă Stela, Arşinel, Piersic şi alţii
„joacă“ în reclame, e firesc, pentru că ei sunt actori. Dar ce caută, de pildă,
impresara Prodan, împreună cu mama dumneaei, printre rafturi, făcând shopping
la electrocasnice, sub urmărirea pofticioasă a Oanei Roman? (sic!) Trecem repede peste importanta ştire
că „serviciile“ noastre au anihilat prompt acţiunile de spionaj ale unor
hackeri străini, extrem de periculoşi pentru securitatea naţională. Legat de
acest eveniment, un amănunt: o jurnalistă – începătoare, probabil – spunea că
hoţii de informaţii le trimiteau pe acestea peste graniţă, „unor e-mailuri“,
uitând că e mult mai corectă expresia „e-mail
box“ sau „adresă de e-mail“, e-mailul fiind mesajul. Dar asta ţine de
cultură sau de memorie, n-are nimic cu spiritualul.
Continuăm investigarea spiritualului cu
stabilirea procentului de conştiinţă, iubire şi creativitate la gazetari faimoşi.
O jurnalistă de talent face reclamă la saltele (noi, perfecţionate, desigur,
dar fără vreo legătură cu înţelesul vieţii acelei doamne). Şugubeaţă, răsmăritata
şi răsdivorţata doamnă Bahmuţeanu apare şi ea ridicând în slăvi o tigaie,
singurul mijloc cu care declară că poate asigura sănătate şi viaţă lungă
familiei sale, singura care o poate face să se simtă cu adevărat fericită.
Oare
rostul jurnaliştilor – de la noi şi de pretutindeni – este să micşoreze sau să
mărească vacuumul existenţial, care, spun specialiştii, a cucerit masiv Statele
Unite ale Americii dar se extinde, „fără frontiere“, şi în Europa?
