Newsflash
Știri

Din 5 decembrie, cuplurile infertile pot cere sprijin financiar în programul de creștere a natalității

de Florentina Ionescu - nov. 23 2022
Din 5 decembrie, cuplurile infertile pot cere sprijin financiar în programul de creștere a natalității

Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse a anunțat ieri că din decembrie se pot depune solicitările pentru programul de creștere a natalității.

Gabriela Firea a anunțat ieri că, începând din 5 decembrie, se pot depune la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro solicitările pentru a beneficia de sprijinul financiar de 15.000 lei oferit de stat în programul social de creștere a natalității. 

Ieri a fost semnat ordinul comun care conține regulamentul programului care se adresează cuplurilor sau femeilor singure cu vârsta între 20 și 45 de ani, a scris Gabriela Firea, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, pe pagina sa oficială de Facebook. 

cuplu infertilitate

„Din 5 decembrie, se pot înscrie în acest program social cuplurile și femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România și care vor desfășura procedurile pentru obținerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din țara noastră. Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au indicație pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist”, a precizat Gabriela Firea.

Totodată, ea a adăugat că dosarul va fi unul simplu și trebuie să conțină: o cerere tip; copii ale actelor de identitate; o declarație pe proprie răspundere; documentul care conține dovada infertilității și indicația medicală pentru FIV; adeverința care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate; un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranșe: un voucher în valoare de 5.000 de lei, pentru tratamentul medicamentos, și un alt voucher în valoare de 10.000 de lei pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate. Sprijinul financiar va fi acordat pe principiul „primul venit – primul servit”, în ordinea transmiterii dosarelor.

„Avem fonduri suficiente până la finalul anului, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri. Evident, vom suplimenta fondurile dacă există cerere din partea cuplurilor și femeilor”, a precizat ministrul.

Totodată, ea a ținut să le mulțumească specialiștilor în obstetrică-ginecologie care au sprijinit acest demers și care au fost prezenți ieri la semnarea regulamentului: Dr. Andreea Vultur, dr. Marilena Băluţă, dr. Miciner Silvia, dr. Andreas Vythoulkas; a mulțumit Nicoletei Cristea-Brunel, Fertility & Adoption Advocate, președinta Asociației SOS Infertilitatea.

Postarea originală:

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe