Newsflash
Știri

Dăruiește Viață anunță finalizarea spitalului și continuarea proiectului

de L. Budin - nov. 28 2023
Dăruiește Viață anunță finalizarea spitalului și continuarea proiectului

Asociația anunță continuarea proiectului cu un campus medical, care va găzdui spații de cercetare, de training și va oferi locuri de cazare pentru părinți.

Pentru prima dată în ultimii 34 de ani, în România,  Asociația Dăruiește Viață a construit un spital pentru copii, ca să le ofere pacienților condiții de tratament la standarde vestice, se subliniază într-un comunicat. 

Asociația Dăruiește Viață transmite că va continua proiectul cu o a doua clădire, pentru a crea un adevărat campus medical, cu spații de cercetare, de training și locuri de cazare pentru părinți.

Mulțumim tuturor celor care au avut încredere în noi. Sunt peste 350.000 de donatori și peste 8.000 de companii care au arătat că se poate”, a declarat Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață, citată într-un comunicat. 

Inițiativa #NoiFacemUnSpital a însemnat până în acest moment o investiție de 53 milioane de euro, fonduri strânse exclusiv din donații de la persoane fizice și din sponsorizări.

Noi am făcut un spital. Dar nu ne putem opri aici. Continuăm proiectul cu a doua clădire pentru a construi un adevărat campus medical unde toți copiii vor putea fi tratați în aceleași condiții moderne”, a adăugat Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață.

Urmează relocarea secțiilor din actuala unitate medicală Marie Curie și tratarea pacienților aici, în primele luni ale anului 2024. 

Inițial gândită ca o clinică de trei etaje, clădirea s-a transformat într-un spital cu o suprafață de 12.000 mp, 9 niveluri și +140 paturi. În iunie 2018, a fost turnată fundația, iar în noiembrie 2023 au fost finalizate prima clădire, o centrală termică și o stație de ozonare. 

Pe lângă construcție, #NoiFacemUnSpital a adus o serie de premiere în sistemul medical din România: primul Departament de Radioterapie Pediatrică dintr-un spital de copii public, primul bloc operator construit exclusiv din sticlă pentru a reduce riscul de infecții nosocomiale, saloane ATI individuale, saloane de două paturi, cu paturi pentru părinți și grupuri sanitare proprii, saloane ATI individuale, spații dedicate copiilor (locuri de joacă, cinema, studio radio, observator astronomic, sală de sport și recuperare) și spații dedicate părinților și cadrelor medicale.


Notă autor:

Credit foto: Banu Ștefan

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe