Newsflash
Internaționale

Danemarca : subvarianta BA.2 a Omicron a devenit dominantă

de L. Budin - ian. 27 2022
Danemarca : subvarianta BA.2 a Omicron a devenit dominantă

Subvarianta BA.2 a Omicron este dominantă la ora actuală în Danemarca și pare a fi mai contagioasă ca BA.1 – responsabilă pentru 98% din cazurile de infectare la nivel global.

BA.2 ar putea fi de 1,5 ori mai contagioasă ca BA.1, dar nu s-a observat vreo diferență privind riscul de spitalizare, arată datele preliminare ale Statens Serum Institut (SSI), autoritatea daneză în materie de boli infecțioase, informează Reuters.

covid-danemarca

Nu avem vreo dovadă că tulpina BA.2 produce mai mule cazuri de boală, dar ar putea fi mai contagioasă”, a declarat Magnus Heunicke, ministrul danez al Sănătății, într-o conferință de presă.

În Danemarca, varianta BA.1 a Omicron a fost înlocuită de BA.2, care a devenit tulpina dominantă în a doua săptămână a lunii ianuarie 2022.

Agenția britanică responsabilă pentru protecția sănătății publice, UK Health Security Agency, a desemnat varianta BA.2 drept una în curs de evaluare.

Există indicații că tulpina ar fi mai contagioasă, în special pentru persoanele nevaccinate, dar poate să infecteze, în măsură mai mare, și persoanele care au fost vaccinate”, a arătat directorul tehnic al SSI, Tyra Grove Krause.

Aceasta înseamnă că, în Danemarca, vârful actualului val pandemic s-ar putea înregistra ceva mai târziu, prin luna februarie, față de cele prevăzute anterior, a adăugat Krause.

Cazuri de infectare cu BA.2 au fost înregistrate și în Marea Britanie, în Suedia și Norvegia, dar în măsură mai mică decât în Danemarca, notează Reuters.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe