Newsflash
Internaționale

Cuba: vaccinul autohton Abdala, extrem de eficace contra coronavirusului

de L. Budin - iun. 28 2021
Cuba: vaccinul autohton Abdala, extrem de eficace contra coronavirusului

În condițiile în care țara cunoaște cel mai puternic val pandemic, Cuba anunță că vaccinul său anti-COVID-19 numit Abdala are o eficacitate de 92,28%.

Vaccinul Abdala, numit după eroul unei poezii patriotice, se administrează în trei doze, la un interval de două săptămâni. Este cel de-al doilea ser anti-COVID dezvoltat în Cuba, alături de cel numit Soberana 2 – acesta din urmă având o eficacitate mai scăzută, relatează Reuters.

Programul guvernamental de vaccinare a început de la jumătatea lunii mai, cu cele două seruri autohtone, înainte de terminarea fazei a treia a studiilor clinice, arată Deutsche Welle.

vaccinare-cuba2

Se așteaptă autorizarea

Un grup independent de experți va analiza vaccinul Abdala, pentru care se așteaptă o autorizare de urgență de punere de piață.

După aceea, Cuba poate cere și aprobarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pentru utilizarea serului la linvel internațional. Bolivia, Jamaica, Venezuela, Argentina și Mexic și-au arătat deja interesul pentru serul cubanez.

Cuba se va alătura inițiativei COVAX, a Națiunilor Unite, care furnizează vaccinuri anti-COVID diferitelor națiuni, în mod echitabil.

În liga mare

Conform companiei de biotehnologie de stat BioCubaFarma, serul Abdala s-a dovedit a fi eficace împotriva coronavirusului într-un procent de 92,28% - ceea ce îl plasează, în principiu, în aceeași ligă ca vaccinurile pe bază de ARN mesager.  

Vaccinul cubanez Abdala nu este nici cu vector viral și nu funcționează nici pe baza tehnologiei ARN mesager. Are în compoziție un fragment din proteina spike pe care virusul o folosește pentru a se fixa de celulele din organismul uman. Fragmentul se cuplează chiar cu receptorii proteinei spike a coronavirusului, ceea ce duce la declanșarea reacției imunitare.

Imunizare în masă

Conform declarațiilor lui Gerardo Enrique Guillen Nieto, director de cercetare biomedicală în cadrul Centrului pentru inginerie genetică și biotehnologice (CIGB) din Havana, acolo unde au fost dezvoltate serurile autohtone, 2,2 milioane de cubanezi au primit deja o primă doză de vaccin, 1,7 a doua doză și aproape un milion a treia doză. Planurile ambițioase ale guvernului cubanez prevăd o imunizare a 70% din populație până la sfârșitul lui august.

Campania de vaccinare e o cursă contracronometru, în condițiile în care numărul de infectări în Cuba crește zilnic, cu peste 2.000 de cazuri raportate zilnic. Țara cunoaște valul pandemic cel mai puternic, odată cu răspândirea variantelor mai contagioase ale coronavirusului.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe