Istoria următoare se desfăşoară într‑unul
dintre oraşele din ţara noastră. Într-o noapte, o studentă medicinistă, stăpâna
unei pisici, a încercat să îşi apere felina care fugise speriată în afara
casei, însă aceasta a devenit şi mai speriată şi a muşcat-o de policele stâng.
Studenta s-a prezentat la spitalul judeţean, la UPU. „Am remarcat că, în contrast
cu ultima vizită la UPU, din urmă cu câteva luni, acum era renovat. Pe atunci
semăna mai mult cu un spital de campanie, era un haos de nedescris, iar timpul
de aşteptare era exagerat de mare. Acum, spre surprinderea mea, era ordine,
organizare. Am intrat foarte repede (mai puţin de cinci minute) la dispecerat,
unde mi s-a făcut o foaie de prezentare.“ De multe ori, pacienţii au rezerve în
a se prezenta într-o unitate sanitară din cauza unor întâmplări anterioare, de
regulă cu conotaţii negative. Am putea să ne gândim: „Da, este valabil pentru
pacienţii care nu fac parte din sistem“, însă nu este chiar aşa. Şi un medic, o
asistentă medicală, un student, un alt coleg pot să aibă reţineri înainte de a
merge într-o secţie sanitară. Iar orice întârziere, în anumite cazuri, poate
avea urmări neplăcute. Una dintre datoriile noastre este să recâştigăm
încrederea celor care pot beneficia de ajutorul nostru; o prezentare la timp,
fără rezerve, poate uneori să fie salutară.
În ciuda faptului că era deja trecut de
miezul nopţii şi în ciuda durerilor persistente, studenta noastră a remarcat că
asistenta care a preluat-o a fost foarte drăguţă, fără să ştie apartenenţa ei
la sistemul medical. A condus-o la un medic, care a consultat-o. Cu toate că le
spun ca, atunci când ajung într-o unitate sanitară, să aibă cu ei halatul alb şi
să menţioneze că sunt studenţi, a uitat să facă aceasta. Însă, fără a cunoaşte
că e vorba de o viitoare colegă, medicul s-a comportat foarte frumos, „nu a
tratat cu superficialitate muşcătura de pisică“. Şi a completat: „Eu nu am
realizat, până în acea seară cât de serioasă poate fi o muşcătură de pisică.
Mi-a plăcut că mi-a recomandat să mă prezint la spitalul de boli infecţioase
pentru un consult de specialitate“. Cu toate că acest comportament este cel
normal, este de apreciat că, indiferent de oră şi de pacient, medicul respectiv
a fost atent, a acţionat responsabil şi s-a gândit în primul rând la ceea ce
este necesar pentru cel aflat în suferinţă. După consult, proprietara pisicii a
fost pansată, a primit o doză de vaccin antitetanic, a ascultat sfatul primit şi
s-a dus la spitalul de boli infecţioase.
Acolo a fost preluată de o doamnă doctor
căreia i-a povestit toată întâmplarea. I s-a prescris doxiciclină, profilactic,
pentru cinci zile. Medicului i-a spus că este studentă la medicină şi atunci
discuţia a luat o turnură mai... „ştiinţifică“. Studenta a completat: „Mi-a
plăcut că, fiind în gardă, la ora unu noaptea, a stat de vorbă cu mine şi mi-a
explicat că-mi dă un tratament profilactic, că trebuie să urmăresc anumite
semne ce ar putea indica o eventuală complicaţie. Cred că mi-a repetat de vreo
trei ori că trebuie să vin înapoi dacă observ ceva în neregulă“. Înainte de a
pleca spre casă, studenta i-a comunicat doctoriţei că a fost impresionată de
răbdarea pe care a avut-o şi că i-a plăcut modul în care a abordat situaţia ei,
iar reacţia a fost pozitivă – i s-a spus: „Cuvintele tale mă ambiţionează“.
În dimineaţa următoare, la trezire,
studenta a observat puroi alb-gălbui murdar la nivelul plăgii. A hotărât că
trebuie să meargă din nou la spital. La camera de gardă, unde este şi biroul de
informaţii, a întrebat de doamna doctor, însă asistenta a sunat şi a primit
răspuns că nu are timp să o vadă din nou şi în această dimineaţă. Nu am să comentez
prea mult, dar nici nu pot să mă opresc fără niciun comentariu. Poate că situaţia
nu a fost relatată corect telefonic. Poate că pe secţie era foarte mult de
lucru. Poate că a fost o altă variantă. Însă, în cazul în care aş fi fost
prezent în spital, indiferent de presiunea unor activităţi curente, aş fi ales
să văd cu ochii mei evoluţia cazului din gardă, mai ales că era vorba de o colegă.
N-a fost aşa.
Studenta a fost consultată de medicul de
gardă, imediat după ce a fost condusă la acesta de asistenta care i-a spus că
„este normal să fie aşa“ (pe un ton care studentei i-a părut să transmită: „Ce
cauţi tu aici? avem alte lucruri mai importante de făcut“, cu toate că studenta
era unica pacientă la acea oră). I-a spus medicului că este studentă la
medicină, fără să observe vreo reacţie. „S-a uitat la deget şi mi-a zis că pare
să fie stafilococ auriu şi că-mi va da oxacilină. De asemenea, mi-a zis că
trebuie să pun comprese cu rivanol de trei ori pe zi. Bun, şi eu aveam o
bănuială că ar putea fi S. aureus,
dar, dacă aş fi fost în locul dânsului, nu aş fi mizat 100% pe acest germen,
dat fiind că era vorba de o muşcătură de pisică.“
O scurtă paranteză. Este de spus că muşcătura
de pisică poate transmite câteva zeci de microorganisme diferite, cu
comportamente fenotipice diverse şi cu sensibilitate/rezistenţă la antibiotice
nesuperpozabile. În lista microbilor (sunt convins că sunt şi unii de care mulţi
dintre cititori nu au auzit niciodată sau, dacă au auzit, informaţia s-a
estompat în timp) regăsim: Acinetobacter spp., Actinobacillus
actinomycetemcomitans, Bacteroides tectus, Burgeyella (Weeksella) zoohelcum,
Capnocytophaga canimorsus, Capnocytophaga cynodegmi, Corynebacterium
minutissimum, Eikenella corrodens, Enterococcus spp., Fusobacterium
nucleatum, Fusobacterium russii, Haemophilus aphrophilus, Leifsonia
(Corynebacterium) aquaticum, Leptotrichia buccalis, Micrococcus luteus,
Moraxella spp., Neisseria canis, Neisseria weaveri, Pasteurella
multocida subsp. multocida, Pasteurella multocida subsp. septica,
Pasteurella dagmatis, Pasteurella canis, Pasteurella stomatis,
Peptostreptococci, Porphyromonas asaccharolytica, Porphyromonas gulae
(gingivalis), Porphyromonas canoris, Prevotella bivia, Prevotella
heparinolytica, Prevotella melaninogenica, Prevotella intermedia, Prevotella
zoogleoformans, Staphylococcus aureus, Staphylococcus intermedius,
Staphylococcus epidermidis, Streptococcus spp. (α- sau
β-hemolitici), Veillonella parvula... Toţi microbii de mai sus sunt
cunoscuţi de toţi colegii din sistemul de sănătate? Toţi pot fi trataţi cu
oxacilină? Mai este oxacilina un medicament de primă intenţie în infecţiile cu
stafilococi? Putem fi siguri de prezenţa şi implicarea etiologică a
stafilococului?
Aceste „decizii diagnostice“ îmi aduc
aminte de experienţa mea cu unii dintre studenţii cu care am lucrat în
Afganistan. Le puneam întrebarea, le dădeam placa cu mediul de cultură şi
coloniile de studiat şi îi întrebam care este pasul următor, iar unii îmi
spuneau numele genului şi speciei. Atunci eu le răspundeam „mda, sunteţi mai
tari decât cei de la CDC, voi puneţi diagnosticul doar privind la o placă Petri
în care se vede cultura bacteriană...“.
Oare cum de profesorii Matei Balş, Florin
Căruntu sau Mihai Sefer „puneau mâna“, recoltau, făceau frotiuri, le colorau,
le examinau personal la microscop şi se orientau în privinţa paşilor următori?
Oare aceea era atitudinea greşită? Nici pomeneală! Aşa trebuie procedat. Chiar şi
studenta noastră şi-ar fi dorit o intervenţie microbiologică, dar stresul de
moment a făcut-o să nu îşi spună părerea.
După ce a ajuns acasă şi mi-a istorisit la
telefon toate cele de mai sus, am sfătuit-o să se întoarcă la spital şi să
ceară ca puroiul să fie recoltat şi examinat. S-a întors, dar în laborator a
fost tratată cu refuz. Deşi era vorba de o colegă, cu toate că „preţul“
realizării unui frotiu este foarte mic, răspunsul a fost: „Nu se poate“. Am
putea discuta în continuare şi pe latura ştiinţifică, dar şi pe latura
colegială. Cele întâmplate sunt negative şi pentru una şi pentru cealaltă!
După câteva zile, am vorbit din nou la
telefon. Din descriere, putea fi vorba de o colecţie purulentă. „Medicina la
telefon“ nu este de dorit. Am sfătuit-o să se prezinte la spital. A ales să
meargă la UPU la spitalul de urgenţă judeţean, unde „ca şi în noaptea de 6 spre
7, totul a mers strună. M-a văzut un chirurg plastician. Doamna doctor a fost
foarte drăguţă, iar, după ce i-am spus că sunt studentă la medicină, a devenit
foarte comunicativă. M-a întrebat care este părerea mea despre facultate, cum
mi s-a părut anul III, în ce cămin stau, unde am făcut semiologia, cu cine am
făcut morfopatologia, farmacologia. Mi-a povestit despre anii ei de studenţie,
despre profesorul preferat. Mi-a plăcut foarte mult de dumneaei“.
Astăzi, starea policelui stâng este bună.
Dar situaţiile întâlnite în cadrul sistemului de sănătate nu sunt mereu aşa.
Istoria aceasta (cu diagnosticul etiologic „dintr-o privire“, urmat de
prescrierea tratamentului în acelaşi mod) este doar încă un exemplu de „aşa
nu!“. Ce s-ar fi întâmplat dacă muşcătura pisicii ar fi transmis un
microorganism rezistent? Cum să ne jucăm cu sănătatea şi viitorul unui pacient
(nu mai contează dacă e coleg sau nu, dacă îi vorbim morocănos sau îi dăm
explicaţii, dacă încercăm să îl liniştim sau îl trimitem la plimbare)?
