România a donat statului Muntenegru trei containere pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. Ceremonia oficială de predare a avut loc marți, 11 aprilie, în localitatea Rogami din Podgoriţa.
„Astăzi, 11 aprilie a.c., directorul general pentru Protecție Civilă din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, domnul colonel Marius Dogeanu a participat, alături de ambasadorul României în Muntenegru, la ceremonia de transmitere oficială a celor 3 containere pentru gestionarea situațiilor de urgență, achiziționate cu sprijinul financiar al României, prin ROAID/MAE, pentru Departamentul de Protecție și Salvare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Muntenegru”, au anunțat reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Citește și: Ceremonie de acordare a „Emblemei de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență”
În cadrul întâlnirii, oficialul român a salutat audiența și și-a exprimat deschiderea de continuare a cooperării bilaterale în domeniul protecției civile, prin organizarea unor noi schimburi de bune practici și transfer de experiență în perioada următoare.
De asemenea, Viorel Ardeleanu, ambasadorul României la Podgorița, a menționat relațiile de bună colaborare stabilite de-a lungul timpului între cele două instituții partenere din România și Muntenegru, evidențiind importanța asistenței oferite de RoAID/MAE pentru întărirea capacităților de răspuns a părții muntenegrene la situații de urgență.
„Cu ocazia evenimentului, Miodrag Besović, directorul general interimar al Departamentului, a prezentat un mesaj de mulțumire pentru donația primită din partea guvernului României, subliniind importanța acestora pentru o mai bună gestionare a situațiilor de urgență, îndeosebi în timpul sezonului secetos. Oficialul muntenegrean a arătat că, datorită finanțării acordate de către România, în data de 7 martie a.c. au fost recepționate 3 containere speciale, care urmează a fi folosite pentru depozitarea diferitelor echipamente pentru gestionarea situațiilor de urgență și pentru adăpostirea populației în caz de urgențe civile”, transmite sursa citată.
DSU menționează că echipamentele pentru situații de urgență au fost achiziționate din donația oferită de ROAID/MAE în cadrul proiectului „Asistență și transfer de expertiză în domeniul gestionării situațiilor de urgență”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe