Nu cred că criza dezinfectanților este o problemă de dezbătut în
Consiliul Suprem de Apărare a Țării. De altfel, chiar dacă opinia publică
privește cu sufletul la gură filmul cu spioni de la tv, orice copil de
grădiniță știe deja că sistemul sanitar este căzut pradă corupției endemice,
neglijenței și nepăsării celor responsabili. Crizele de felul acesta trebuie
rezolvate (de fapt, nu ar trebui să apară) de instituțiile abilitate din
sistemul sanitar, prin acte normative, proceduri și control, nu prin implicarea
unor structuri supra- sau parainstituționale. Crize de același fel, uneori
create artificial, apar periodic: criza incubatoarelor, criza cardului de
sănătate, criza hepatitei, criza vaccinurilor, criza materialelor sanitare,
criza medicamentelor esențiale.
Am bătut la multe uși ale autorităților, în ultimii cinci-șase
ani, atrăgând atenția asupra declinului și riscurilor industriei locale de
medicamente, indiferent de capital. Mi s-a spus că mă gândesc doar la profit
(ca și când ceilalți furnizori din sistemul sanitar ar lucra pe bază de
voluntariat). Sau, pur și simplu, nu am fost ascultat – în varianta cea mai
bună, am fost privit cu îngăduință de responsabilii care conduceau sănătatea.
Mă interesează, în calitate de contribuabil
și de beneficiar al sistemului de sănătate (și fără a fi captiv al acestuia),
ca acesta să își revină. Dar, în final, nu contează ce spune un reprezentant al
industriei, ci ce se întâmplă cu pacienții în prezent, iar asta este evident.
În fond, „Rețeaua citostaticelor“, a actualului ministru al sănătății, a fost
înființată ca să aducă în țară medicamente esențiale, care au dispărut din
cauza lipsei de coerență și viziune în guvernarea din sănătate.
Dacă tot a intrat sănătatea pe ordinea de zi în CSAT, m-am
gândit să notez o serie de întrebări pe care le-aș pune Consiliului. Sunt
întrebări pe care mi le pun deseori și care, în final, converg spre o alta, de
fond: dorește România să mai aibă fabrici de medicamente și materiale sanitare
sau își asumă dependența de importuri? Pentru că, oricare ar fi direcția de
urmat, este necesară o strategie a medicamentului, altfel pot apărea riscuri
mai mari.
Cine are interesul să închidă fabricile de medicamente și
materiale sanitare din România? Știu autoritățile că, în ultimii zece ani,
utilizarea medicamentelor din producție internă a scăzut de la 40 la 25%? Cine
are de câștigat din închiderea Institutului „Cantacuzino“ (care a mai fost prin
CSAT) și a „Sanevit“? Cine și de ce vrea să discrediteze Antibiotice Iași –
producător strategic? De ce industria farmaceutică nu mai figurează pe lista
domeniilor strategice de competitivitate, deși fusese introdusă de Guvernul
Ponta (HG nr. 775/2105)? De ce refuză autoritățile de resort să se întâlnească
și cu producătorii locali de medicamente, deși se întâlnesc în numeroase
forumuri cu cei internaționali? Este pregătită România să facă față în caz de
forță majoră, dat fiind gradul înalt de dependență de importuri în domeniul
medicamentelor și parafarmaceuticelor? Cine blochează elaborarea unei strategii
naționale a medicamentului, care exista și în perioada comunistă?
Cine are interesul să blocheze inițiativele parlamentare cu
privire la taxa clawback? Cine a introdus această taxă și de ce nu s-a
dorit corectarea ei, având în vedere că a dus la dispariția a peste două mii de
medicamente accesibile în ultimii cinci ani? De ce CNAS nu face publice
volumele medicamentelor și sumele colectate din taxă? Se știe că taxa clawback
este cauza dispariției citostaticelor și a altor medicamente esențiale, care au
fost aduse în țară prin rețeaua coordonată de actualul ministru al sănătății?
Cine blochează la Parlament proiectul de lege PL-x 425/2014, care reprezintă
soluția pentru menținerea în uz a medicamentelor ieftine?
Cine este în spatele campaniei împotriva medicamentelor
generice, pornite în ultimele săptămâni? De ce se încearcă manipularea
opiniei publice susținându-se că medicamentele generice ar fi diluate la fel ca
biocidele sau că ar fi de calitate inferioară (peste 450 de menționări în presă
doar în perioada 12–13 mai)? De ce, în afara ANMDM, nu au reacționat public și
alte autorități când în centrul scandalului a fost adusă Antibiotice Iași? Cine
și de ce este în spatele atacurilor din presă care țintesc în mod special
medicamentele fabricate în România? Cine are interesul de a crea panică în
rândul populației, afirmând că 800.000 de pacienți vor rămâne fără medicamente?
De ce nu este făcută publică lista celor 123 de medicamente despre care se
susține că ar dispărea, în așa fel încât statul să poată lua măsuri?
O versiune a acestui
text a apărut pe zf.ro
