Interviu cu Indira Spătaru, muzeograf
familia (tatăl învăţător, mama casnică, împreună cu cei
cinci copii) se stabileşte la Iaşi. Tatăl său a cumpărat această casă din str.
Bucşinescu nr. 4, în apropiere de biserica Zlataust şi de Casa Teodorenilor.
Aici avea poeta să trăiască până la 73 de ani, când s-a stins din viaţă, fiind
înmormântată la Cimitirul „Eternitatea“. Casa, aşadar, datează de pe la 1853. O
casă bătrânească, cu beci, cu o grădină încărcată de liliac, de miozotis la
vremea aceea, şi foarte mulţi copaci bătrâni, ulmi seculari. În curte există un
pietroi, „pietroiul lui Didi“, spunea mai târziu Otilia Cazimir într-un
interviu, pe care a început să scrie întâile sale poezii, pe vremea când era
elevă la Liceul „Oltea Doamna“ – Liceul „Mihai Eminescu“ de astăzi. A expediat
o poezie intitulată „Noapte“, la „Viaţa Românească“, revistă patronată de
Mihail Sadoveanu şi Garabet Ibrăileanu, dar, din timiditate şi de frica
directoarei liceului, o persoană severă, care nu încuraja versurile,
considerând că poeţii sunt cam visători, a pus în locul numelui trei steluţe.
Citind poezia, cei doi directori au remarcat talentul şi, astfel, împreună,
i-au ales pseudonimul Otilia Cazimir. Casa, care conţine două încăperi, a
devenit muzeu în 1972, prin donaţia nepoatei Otiliei Cazimir.
cochetăria duduii Otilia, o umbreluţă de soare, cu spiţe
de bambus, pălăriile pe care le purta când mergea la şezători literare din
Moldova; ştim că toţi scriitorii plecau din Iaşi cu trăsura, pentru a ţine şezători
în diverse locuri ale Moldovei. În colţ sunt fotografii ale lui George
Topârceanu, apare o fotografie cu el copil, icoane de la străbunica din partea
tatălui, un autoportret al lui Topârceanu. Putem observa cât de talentat era
poetul şi la desen. Divanul pe care se odihnea şi pe care şi-a dat şi ultima
suflare, scoarţele ţesute la atelierele de la Agapia, vechi de peste o sută de
ani, păstrate, conservate intacte, chiar şi culorile s-au păstrat. Este o
atmosferă cvasimânăstirească în agitaţia oraşului, o atmosferă prielnică
scrisului, meditaţiei. Aici poeta lucra, este locul unde şi-a scris toate
volumele: „Jucării“, „A murit Luchi“, „Prietenii mei, scriitorii“ şi multe
altele. Ne amintim că, vreme de zece ani, a fost şi inspectoare a teatrelor din
Moldova. Într-o fotografie este şi George Enescu, acesta concerta, în perioada
interbelică, la „Sf. Spiridon“; cânta pentru soldaţii veniţi de pe front. Avem
exemplare din „Viaţa Românească“, „Iaşul literar“, diverse cărţi cu dedicaţie
primite de poetă. Iată şi o fotografie inedită, familia întreagă reunită la
Cotu Vameş, cu mezina şezând. Ne amintim cum spunea Otilia Cazimir: „sunt eu
fetiţa aceasta serioasă ce stă pe un scăuieş, cuminte, ce ţine cu mâinile
amândouă o păpuşă nouă de care încă îmi mai aduc aminte?“.Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe