În
Statele Unite, circa 1,5 milioane de indivizi sunt implicați în
activități criminale, mulți dintre ei fiind membri ai celor peste
35.000 de bande (gangs),
active în multe segmente ale populației: bande de stradă, de
închisori, motocicliști, bande de cartier organizate pe criterii
etnice, bande juvenile și bande afiliate crimei organizate. Sunt
numeroase familii în care participarea la activitățile de gang
este generalizată.
Peste 150.000 de gangsteri (5%
dintr-o populație de aproape trei milioane de locuitori) se găsesc
în orașul Chicago, care împarte cu St. Louis (Illinois), Oklahoma
City, Camden (New Jersey), Detroit (Michigan) și Los Angeles gloria
de cele mai infestate orașe cu delincvenți grupați în organizații
criminale. Din numărul total al victimelor, 75% sunt afro-americani,
iar în rândul asasinilor criminali, adulți sau tineri, repartiția
procentuală pe rase este: 72–80% afro-americani, 16–20% albi și
6% hispanici. Grupul afro-american reprezintă numai 32,4% din
populația orașului Chicago. Peste 70% din omorurile din orașul
Chicago sunt comise de bandele organizate.
O
bandă este o organizație mai mult sau mai puțin secretă, care se
identifică prin haine, tatuaje, gesturi și limbaj, ce recrutează
și formează noi membri, cărora le dezvăluie scopurile, aliații
și dușmanii grupului și de la care cere o fidelitate absolută.
Tradiția bandelor de gangsteri din Chicago este lungă, iar istoria
lor este presărată cu figuri emblematice ca Alphonse
Gabriel Al Capone, John Dillinger, Dean OʼBanion, Leste Joseph Baby
Face Nelson, Frank Nitty, George „Bugs“ Moran și alții, care au
intrat în legendă după ce au fost intens mediatizați prin cărți
și filme. Galeria celor menționați a fost rezultatul comerțului
ilegal cu alcool, în anii prohibiției (1920–1933), dar și al
comerțului cu droguri, care este responsabil de valul de crime din
marile orașe din ultimele decenii.
Ce
îi determină pe atât de mulți tineri să intre în rândurile
gangsterilor? Lista de motive alcătuită de sociologi cuprinde:
atracția profiturilor, nevoia de protecție într-un cartier
violent, surogatul unei „familii“ pentru cei care provin din
familii disfuncționale, lipsa autorității și a controlului
parental, excitația achiziției de putere, rolul de model al unor
tineri mai vârstnici care sunt deja gangsteri și afișează o
bunăstare impresionantă, senzația de marginalizare socială,
sărăcia familiei în care s-au născut, ideologia de victimizare
care cere răzbunare, sindromul de hiperactivitate, pornirile
antisociale înnăscute, abuzurile chimice și alcoolice care cer
bani, nevoia de comportament macho, sadismul.
Criminalitatea
urbană, de trei-patru ori mai ridicată decât cea rurală, a fost
studiată de psihologi și sociologi mai ales după anii ʼ30
ai secolului trecut. Un rol major l-au avut cercetătorii de la
Universitatea Chicago (Park, Burgess, McKenzie, Shaw, McKay), care au
descris rolul criminogenetic al aglomerațiilor urbane și
identificat principalii factori generatori de violențe în anumite
zone, mai mult ca în altele. Printre aceștia se găsesc: sărăcia
(mai mult sărăcia relativă, față de cei din jur, decât
pauperitatea absolută), heterogenitatea rasială, instabilitatea
comunității și a familiei, segregarea rasială, subcultura
segmentului respectiv de comunitate și dezorganizarea mediului
local.
Se
pare că în Chicago, pe lângă existența combinației de factori
de risc menționată, se mai adaugă o atenuare relativă a
pedepselor juridice din ultimii ani și o intimidare a forțelor
polițienești. Deși cu o populație de 0,9% din cea națională,
orașul Chicago generează 5,5% din omorurile violente anuale.