Newsflash
Știri

Bancă de celule stem hematopoietice

de Dr. Al. TRIFAN - mai 23 2012
Bancă de celule stem hematopoietice
     Institutul Clinic Fundeni continuă seria de premiere medicale, prin inaugurarea primei bănci de celule stem hematopoietice a unei unităţi sanitare de stat. Aceasta îndeplineşte standardele Agenţiei Naţionale de Transplant şi pe cele europene ce reglementează activitatea de procesare şi conservare a celulelor vii. Banca de celule reprezintă un compartiment special, dedicat în totalitate procesării şi stocării de celule stem hematopoietice, atât pentru pacienţii cărora li se efectuează transplant medular la Institutul Clinic Fundeni, cât şi pentru donatorii voluntari. Registrul naţional al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice este în curs de finalizare, ceea ce presupune accesul pacienţilor la celule de la donator neînrudit pentru transplant, atât din registrul naţional, cât şi din registrele internaţionale interconectate la acesta. Procesarea celulelor stem hematopoietice în condiţii de bancă reprezintă o condiţie obligatorie pentru a putea trimite celulele recoltate în România către orice centru de transplant medular din străinătate, acolo unde pot salva o viaţă.
     La conferinţa de presă de inaugurare, din 3 mai a.c., au luat cuvântul dna dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, conf. dr. Ritli Ladislau, dr. Alina Tănase, director medical, conf. dr. Dan Coriu, dr. Aurora Dragomirişteanu, responsabil cu registrul naţional al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, dr. Victor Zota, de la Agenţia Naţională de Transplant, şi dr. Anca Coliţă, şefa Departamentului de transplant de măduvă hematopoietică la copii.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe