Mediciniştii ieşeni au două noi amfiteatre,
complet renovate şi dotate, în incinta Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii
„Sf. Maria“, Iaşi. Inaugurarea a avut loc în ultima parte a anului trecut, în
prezenţa reprezentanţilor celor trei entităţi care au făcut posibilă această
realizare: Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, prof.
dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi, şi Radu Terinte,
manager al Spitalului de Copii „Sf. Maria“.
UMF „Gr. T. Popa“, care va utiliza cele două
amfiteatre ca săli de cursuri pentru studenţi, a investit 80.000 de euro, iar
Spitalul „Sfânta Maria“ a contribuit cu 20.000 de lei. „Prin această investiţie,
(…) studenţii şi profesorii vor avea parte de condiţii de învăţământ la
standarde europene“, a declarat Cristian Adomniţei.
Spitalul de Copii „Sf. Maria“ este unul din
cele două mari spitale monobloc din Iaşi, alături de Spitalul Clinic de Neurochirurgie
„Prof. dr. Nicolae Oblu“, care vor avea parte de reparaţii capitale din fonduri
alocate de la bugetul Consiliului Judeţean în următorii trei ani. Pentru
început, Spitalului „Sf. Maria“ i s-au alocat şase milioane de lei din
bugetului Consiliului Judeţean pe anul trecut.
Deşi raportul de atribuire pentru contractul
de proiectare pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului „Sf. Maria“ a
primit verdict favorabil de la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor
(CNSC) – care a respins toate contestaţiile formulate iniţial –, decizia
CNSC a fost contestată în instanţă. După
semnarea contractului de proiectare, fapt ce se va întâmpla după decizia Curţii
de Apel Iaşi, Cristian Adomniţei spune că se va iniţia licitaţia pentru
începerea lucrărilor. Acesta adaugă că, în următorii trei ani, Consiliul Judeţean
va aloca aproximativ 12 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea
completă a Spitalului „Sf. Maria“, iar la Spitalul „Prof. dr. Nicolae Oblu“
aproximativ opt milioane de euro, pentru acelaşi tip de lucrări.