Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a informat că, în prezent, acoperirea vaccinală în România este în jur de 80%, iar în cazul cele de-a doua doze a vaccinului rubeolă-rujeolă-oreion acoperirea este cu puţin peste 60%.
Anul 2008 a fost cel în care a început o scădere progresivă a acoperirii vaccinale la copii, a spus ministrul Sănătății, citat de Agerpres.
Trendul acesta descrescător s-a păstrat. Dacă în acea perioadă aveam la marea majoritate a vaccinurilor o acoperire de peste 90%, ulterior această acoperire vaccinală a scăzut încet, încet. Ne aflăm în jurul cifrei de 80% în momentul de faţă, iar dacă discutăm despre vaccinul reubeolă-rujeolă-oreion doza a doua se administrează doar în proporţie de puţin peste 60%. Este clar că eşecul campaniei din 2008 a produs această neîncredere, ulterior au fost şi alte incidente, alte situaţii - vaccinarea COVID şi acolo a fost o parte de informare care a lipsit”, a declarat Alexandru Rafila, în cadrul unei dezbateri.
Creșterea acoperirii vaccinale pentru prevenirea infecției cu HPV se poate face doar printr-o campanie continuă de informare, care să se realizeze împreună cu screeningul, consideră ministrul.
În opinia sa, s-ar putea extinde vaccinarea gripală în farmacii, însă acest lucru trebuie să se facă treptat, după creşterea pregătirii profesionale a farmaciştilor în domeniul vaccinologiei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe