Autorul
citatului alăturat nu necesită niciun fel de prezentare. Este genial, dar cu
dizabilitate fizică majoră. Stephen Hawking este posesorul uneia din
cele mai ascuțite minți ale timpurilor noastre și un real exemplu pentru cei
care nu încearcă să se autorecruteze și să producă mult mai mult decât li se
pare că le stă în putință. Nu pot uita cuvintele lui adresate celor
handicapați: concentrați-vă asupra a ceea ce handicapul vostru nu vă împiedică
să produceți, încercați să limitați incapacitatea la cea fizică și aveți grijă
ca ea să nu afecteze posibilitățile voastre intelectuale. De la un asemenea
gigant, încăpățânat să supraviețuiască și să continue să uimească lumea cu
mintea sa, nu m-aș fi așteptat să promoveze abilitatea de a-ți schimba opiniile,
ca și cum ar îndemna să mergi după cum bate vântul, ceea ce în ochii multora se
numește oportunism cras. Dar o analiză mai atentă ne conduce spre o concluzie
complet diferită.
Ideea
lui Hawking nu e de a-ți renega concepțiile doar pentru că se schimbă
vremurile, ci de a poseda capacitatea intelectuală de a analiza părerile
altora, de a pune laolaltă datele care apar și care sunt deasupra oricărei
îndoieli, dar care vin în contradicție cu ceea ce s-a spus sau s-a scris
anterior, considerat până în acel moment ca fiind clasic și definitiv.
Rigiditatea intelectuală duce la împietrirea intelectului. Dar ce te faci cu
acele argumente care devin imposibil de contestat? Pământul se învârte în jurul
Soarelui și nu invers, cum e scris în cărțile sfinte. Un volum curent prea
mare, folosit în ventilația mecanică, pe vremuri considerat obligatoriu,
produce leziuni parenchimatoase pulmonare care depășesc, în gravitatea lor,
efectele pozitive ale normocapniei.
Faptele și dovezile care schimbă opinii și
concepții nu vin toate deodată. Ele reprezintă rezultatul muncii migăloase și
al activității mai multor indivizi. Acum doar câteva săptămâni, cunoscutul
biolog japonez Yoshinori Ohsumi a primit premiul Nobel în fiziologie și
medicină pentru punerea la punct a teoriilor autofagiei celulare. Dar acest
fenomen e cunoscut încă din anii ʼ60 ai secolului trecut, fiind descris pentru
prima oară de Porter și Ashford, iar, în 1999, grupul de cercetători conduși de
B. Levine a publicat un studiu despre legătura dintre fenomenul autofagiei și
cancer. Cercetările lui Ohsumi reprezintă „doar“ un imens pas înainte, pentru
că rezultatele oferă posibilitatea de a înțelege diverse mecanisme, cum ar fi
adaptarea la inaniție sau răspunsul celular la infecție.
Meritul
marilor gânditori e de a prelua în mod logic noile date, a le compara cu cele
existente și a ajunge la concluzia corectă. Mă voi referi la un eveniment
istoric de covârșitoare importanță pentru omenire și cer scuzele cititorului
pentru faptul că el nu vine din lumea noastră, a medicinii. E vorba de situația
creată de fostul președinte american Ronald Reagan, prin punerea la punct a
sistemului de apărare numit Star War. Acest proiect, cu conotații extrem
de serioase privitoare la competiția din cele două mari supraputeri, SUA și
Uniunea Sovietică, s-a dovedit pe cât de eficient, pe atât de costisitor. În
ochii multor experți, el apărea ca ultimul cuvânt în materie de apărare
antinucleară, iar conducătorii imperiului sovietic, în primul rând Gorbaciov,
au ajuns, treptat, la concluzia că, de fapt, acest program e un adevărat război
economic, ce necesită – pentru a fi contracarat – imense investiții, pe care
Uniunea Sovietică pur și simplu nu și le putea permite. Gorbaciov a înțeles
fundamentala schimbare și de aici până la prăbușirea sistemului comunist
european nu a fost decât un pas.
Sunt
convins că mulți din confrații mei chirurgi își amintesc de începuturile
chirurgiei laparoscopice. Personal, am fost martorul unor dispute aprinse,
provocate de îndărătnicia unora dintre chirurgi, care prevedeau numai dezastre
provocate de iminenta limitare a câmpului vizual al operatorului, de
dificultățile de a stopa o hemoragie intraoperatorie, de prelungirea
semnificativă a duratei intervenției etc. Îmi amintesc perioada în care cei
curajoși, după ce petrecuseră un timp în centrele care deja introduseseră în
practică chirurgia laparoscopică, se loveau de atitudinea colegilor care nu
erau pregătiți nici spiritual, nici profesional pentru o asemenea schimbare.
Dar să mă refer și la două aspecte ale
activității moderne a specialistului ATI. În urmă cu mai bine de 20 ani, Archie
Brain, un eminent anestezist britanic, a propus introducerea măștii laringiene
în practica clinică, pentru a înlocui într-o anumită măsură sonda traheală.
Avantajele măștii laringiene au fost evidente de la bun început, în primul rând
ușurința introducerii în cavitatea bucală, fără ajutorul laringoscopului,
situație care rezolva în mare măsură problema intubației traheale dificile sau
chiar imposibile. În ciuda faptelor clare, s-au găsit – în rândurile
anesteziștilor „cu vechime“ – dârzi oponenți ai metodei propuse. Două argumente
și-au găsit loc în literatură, dar mai ales în sălile de operații. În primul
rând era vorba de pericolul aspirației conținutului gastric, prin faptul că
între capătul distal al măștii laringiene și glotă nu se află niciun element
care să prevină aspirația. A fost nevoie de serioase studii și analize
statistice pentru a dovedi că masca laringiană e la fel de sigură ca sonda
traheală. Criticii metodei nu s-au limitat la acest argument, ci au apelat la
un altul, nu mai puțin interesant. Era vorba de pericolul didactic creat de
introducerea măștii laringiene în arsenalul de rutină al medicului ATI. Cum vor
fi în stare noii rezidenți să acumuleze experiență în ceea ce privește
intubația traheală dacă într-o bună parte a cazurilor masca laringiană va lua
locul sondei traheale?! Din nou au intervenit studii și date statistice, care
au indicat faptul că locul sondei traheale rămâne și e păstrat în activitatea de
rutină. Ba, mai mult, concomitent, au apărut diverse aparate care înlocuiesc,
la nevoie, laringoscopul clasic și care măresc substanțial proporția de reușită
a intubației traheale. În prezent, la aproape trei decenii de la ilustra
invenție a lui Brain, nu se mai aud voci care să protesteze împotriva locului
pe care îl ocupă masca laringiană pe masa de lucru a medicului anestezist, în
sala de operații sau în secția de terapie intensivă. Mai mult, masca laringiană
și-a găsit locul și folosința și în medicina de urgență, ea rezolvând multe
cazuri critice în situațiile prespitalicești.
Al
doilea exemplu e legat de rezistența asiduă, până în ziua de azi, a unor
responsabili pentru activitatea sălilor de operații, de a permite unuia din
părinți să asiste la inducția anesteziei generale la copii. Deși studii clinice
extensive au dovedit utilitatea prezenței părintelui în scopul diminuării
stresului copilului, numeroase argumente au fost aduse împotriva acestui
scenariu, printre care frica de contaminare a materialului steril,
posibilitatea ca părintele să nu facă față emoției legate de actul inducției
anestezice, pericolul unei plângeri medico-legale în cazul unui incident în
timpul inducției la care părintele e martor etc. Din păcate, această opoziție
încă mai există în anumite centre medicale. Dar lumea merge înainte și, până la
urmă, progresul își face loc în mentalitatea individului – doar că uneori e
nevoie de timp și de răbdare.
Am
încercat să găsesc în cele scrise și publicate un exemplu de schimbare de concepții
care s-ar fi petrecut cu Stephan Hawking. O asemenea probă ar fi întărit teoria
ilustrului fizician și filozof. Am găsit însă doar informații legate de
apartenența sa la procesul de boicot al Israelului de către anumite (restrânse)
cercuri intelectuale din Europa Occidentală. Iată un subiect în care faptele,
greu de contestat, i-ar putea schimba opiniile. Dar, așa cum scriam mai sus, e
nevoie de răbdare – că de tutun nu ne mai atingem!
„Inteligența e
abilitatea de a te adapta la schimbări.“
(Stephen Hawking, n.
1942) |