Clinica stomatologică unde a murit fetița de 2 ani a fost sancționată cu 100.000 de lei, iar activitatea sa a fost suspendată, a anunțat ministrul Sănătății.
Inspecția Sanitară de Stat a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc decesul fetei de 2 ani, în 13 noiembrie a.c., a anunțat Ministerul Sănătății.
„În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformități de natură administrativă, inclusiv funcționarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deținerea autorizației sanitare de funcționare”, au transmis reprezentanții instituției.
Ca urmare a abaterilor identificate, activitatea medicală a clinicii fost suspendată și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 100.000 lei.
Raportul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru analiză și continuarea demersurilor legale.
„Având în vedere ancheta penală aflată în desfășurare, instituția nu poate furniza informații suplimentare la acest moment. Atribuțiile Ministerului Sănătății se încheie odată cu transmiterea documentației către autoritățile abilitate”, au subliniat reprezentanții Ministerului.
Duminică, 16 noiembrie, ministrul Sănătății a anunțat că această clinică avea două sedii. Unul deținea infrastructura necesară pentru efectuarea anesteziei generale, în timp ce din al doilea lipseau dotările necesare în acest sens.
„Această clinică are două sedii: un sediu care funcționează de 11 ani și în care zona este reglementată și respectă circuitele, sigur, au descoperit nereguli la sterilizare, dar infrastructura din acel sediu permite acordarea de anestezie generală, pentru că respectă normativul. În sediul în care a avut loc această dramă, din păcate, normativul nu este respectat, iar condițiile minimale, echipamentele minimale necesare pentru anestezia generală nu există”, a precizat dr. Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, respectivul corp de clădire nu avea nici autorizație sanitară de funcționare: „Acest corp de clădire din cadrul clinicii nu avea autorizație sanitară de funcționare. Aveau asistență tehnică contractată de la Direcția de Sănătate Publică în vederea autorizării. Faptul că au pornit activitatea medicală, mai grav de atât, au acordat anestezie generală, într-un spațiu neautorizat, mie mi se pare pură inconștiență din partea celor care lucrează acolo”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe