Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) se alătură eforturilor naționale și europene de control al cancerului, militând pentru acces la prevenție și tratament.
În perioada 25-31 mai este marcată în fiecare an Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului, iar anul acesta, campania EWAC se concentrează asupra viitorului prevenirii cancerului în Europa și asupra rolului Codului european împotriva cancerului (ECAC), precum și a rolului pe care Planul european de combatere a cancerului (#EUCancerPlan) îl joacă în prevenirea, depistarea timpurie, tratament cancerului, supraviețuire, se arată într-un comunicat al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), se arată într-un comunicat.
În prezent, pacienții oncologici din România se confruntă cu o acutizare a efectelor unei finanțări insuficiente”, se subliniază.
În acest context, FABC trage un semnal de alarmă cu privire la finanțarea suboptimală pentru tratarea bolnavilor oncologici, un număr din ce în ce mai mare de pacienți cu cancer semnalând faptul că nu le este asigurat tratamentul în spital.
Reamintim că pacienții cu cancer nu au timp să aștepte și au nevoie de tratamentul potrivit, la momentul potrivit. Apreciem eforturile care s-au realizat până acum, solicităm tuturor actorilor responsabili să continue să prioritizeze alocarea resurselor financiare necesare pentru a acorda șansa la viață la care are dreptul fiecare cetățean român. Orice întrerupere a tratamentului afectează evoluția clinică pozitivă pe care pacientul a obținut-o anterior și se pierd astfel vieți, dar și investițiile realizate. Pentru pacienții noi este importantă inițierea tratamentului cât mai devreme după diagnostic astfel încât șansa la viață și calitatea vieții lor să fie maximizată’’, a afirmat Cezar Irimia, președintele FABC.
Este cu atât mai grav faptul că lipsa resurselor financiare face ca pacienții să nu aibă acces la puținele opțiuni de tratament disponibile, a subliniat președintele FABC.
Raportul OECD și al Comisiei Europene arată că România are cu 48% mai multe decese în oncologie decât media europeană și peste 20.000 de decese evitabile, pe an, din această patologie.
FABC este deschis oricăror punți de dialog care pot conduce la rezolvarea deficiențelor curente semnalate și este încrezător că se vor găși soluții urgente și adaptate nevoilor reale ale pacienților, mai ales că ne apropiem de prima rectificare bugetară a acestui an, în care speram cu toții că pacienții oncologici nu vor fi uitați”, se precizează.
A -XV -a ediție a Conferinței Naționale a FABC, care se va desfășura în Poiana Brașov in perioada 1 – 4 iunie, este dedicată Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer, având ca tema principala implementarea de urgență a legii Planului Național de Prevenire și Control al Cancerului. Legea a fost promulgată în luna noiembrie 2022 și reprezintă o oportunitate pentru a stabili pașii de urmat în apărarea și implementarea acestui Plan.
Cancerul reprezintă a doua cauză de deces în țara noastră. În anul 2021 numărul deceselor prin tumori a a ajuns la 46.779, iar mortalitatea cea mai frecventă pentru această clasă de boli s-a înregistrat pentru cancerul pulmonar.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe