Newsflash

Între ghilimele

de - mar. 31 2017
Între ghilimele

Ministrul sănătății a confirmat poziția predecesorului său pe tema transplantului pulmonar: nu este sigur pentru pacienți să se facă și în România. Când Vlad Voiculescu explicase același lucru, a urmat o asasinare mediatică la care au participat membri PSD și toate tentaculele mediatice ale partidului. Acum însă, o tăcere vinovată ia locul isteriei din urmă cu câteva luni. Ce-i drept, nu mai suntem în campania electorală. (A. N.)

 

Nu se poate aprecia cât este de pragmatic ministrul sănătății, însă grija lui de a împăca pe toată lumea care solicită, imploră ori zbiară ceva îi conferă o imagine prea statică. Asociațiile bolnavilor, producătorii, comercianții și Casa au pretenții diferite și chiar contrarii, iar sensibilul nostru ministru stă și tot analizează cum vor suferi cei care pot fi dezavantajați de o decizie a lui și ce se va spune dacă aceasta va mulțumi pe alții. Până atunci, el cere avize de peste tot, vorbește și explică, face vizite inutile și, dintr-o gentilețe exagerată, nu spune că nu e bine, că nu are ori că nu știe. Când nu poate opta, să dea cu banul. (M. G. C.)

 

Cine a crezut că frenetica primăreasă a Capitalei este capabilă doar de planuri stupide, nu și de realizări grandioase, trebuie să admită, de acum, că este în eroare. Asta după ce frapanta doamnă a izbutit așa de tare să îl scoată din ale lui pe amabilul și impasibilul Vlad, încât „acel Vlad” să o cheme în judecată pentru recuperarea unui prejudiciu de imagine. Vom vedea dacă (și cum) coafura blondă rezistă. (M. G. C.)

 

Colegiul Medicilor amenință că va da în judecată Ministerul Sănătății dacă nu va fi revocat ordinul privind implementarea mecanismului de feedback al pacienților, prin care aceștia transmit informații despre spitalele în care au fost tratați. „Întrebarea despre mită nu folosește nimănui și se încalcă flagrant confidențialitatea pacient-medic”, ar fi spus Gheorghe Borcean, președintele CMR, dovedind o neînțelegere profundă a eticii medicale și a drepturilor pacientului. Deja nu mai miră pe nimeni poziția Colegiului, ci răspunsul ministerului a fost surprinzător. Faptul că un ministru al sănătății susține public logica unei acțiuni a predecesorului său este un gest atât de neobișnuit încât n-am fi nesăbuiți să avem un pic de speranță. Câtă vreme nu ne îmbătăm cu ea. (A. N.)



 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe