Newsflash

Între ghilimele

de - iul. 23 2015
Între ghilimele
 
 
 
Mărturisim că în acest foto-anunţ, ceea ce ne intrigă nu este locul în care fotograful a ales să-şi plaseze subiectul, ci menţionarea farmaciştilor şi a reprezentanţilor în contextul imagistic respectiv. Adică te duci şi tu, ca omul, la ginecolog, şi există şansa să te trezeşti cu un farmacist între picioare. Sau mai rău: cu un reprezentant. (M. V. A.)

 

 
 
 
 
 
 
 
S-a perorat câteva zile pe tema „populismului“ din cauza căruia fruntaşii ţării au fost osândiţi să rabde, amar de vreme, salarii care nu le convin defel. Cum trăim în capitalism, s-a apelat „de urgenţă“ tot la o metodă capitalistă, cu intenţia ca lefurile în cauză să fie triplate fără nicio îndurare. Nu ne asumăm meritul vreunei împotriviri, ci doar constatăm că această manevră reprezintă, din punct de vedere etic, o adevărată contrarevoluţie. Dar parcă tot mai bună ar fi o răscoală. (M. G. C.)

 

Potrivit unei celebre teorii a fizicii cuantice, comportamentul unei particule se schimbă în funcţie de prezenţa unui observator, ceea ce sugerează că realitatea este un fel de iluzie şi că există doar când ne uităm la ea. Un experiment făcut de fizicieni australieni confirmă că, măcar la scară atomică, realitatea nu există în absenţa unui observator (pentru că un foton sau un electron alege dacă să se poarte ca particulă sau ca undă în funcţie de felul în care este măsurat). Articolul din Nature Physics îmi dă speranţe. Am putea să facem şi noi, cu toţii, un experiment: să nu ne mai uităm, timp de 24 de ore, nici la Ponta, nici la Oprea, nici la Dragnea, nici la colegii lor de „breaslă“. Oare dispar? (A. N.)

 

Este notorie propensiunea românilor pentru o anumită nepăsare faţă de igiena dentară, dar primim, de la persoane de bună-credinţă, o semnalare interesantă. Tuburile cele mari de pastă de dinţi ale unei firme de top se sparg când nu mai au o treime din conţinut.

Se scontează, probabil (dacă indiferenţa pentru spălarea danturii se va menţine) să meargă mai bine măcar vânzarea. (M. G. C.)

 

Ariana Grande, actriţă şi cântăreaţă americană, se află în centrul unui scandal după ce a lins gogoşi fără a le cumpăra. Acum ceva timp, Lady Gaga a apărut îmbrăcată într-o rochie de carne. Probabil că urmează vreo vedetă care să se costumeze în clătită şi să lingă muşchi file în public. Înţelegem până şi faptul că nevoia de atenţie este mare, dar nu trebuie să creştem consumul de antiemetice doar pentru că unii sunt lipsiţi de inspiraţie. (O. R.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe