Newsflash
ACTUALITATE Știri

Înscrieri pentru finanțarea a cinci noi proiecte de cercetare realizate de femei

de L. Budin - iul. 13 2023
Înscrieri pentru finanțarea a cinci noi proiecte de cercetare realizate de femei

Programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință” anunță începerea înscrierilor pentru finanțarea a cinci noi proiecte de cercetare.

L’Oréal România, în parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO și Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), continuă să încurajeze și să susțină talentul și excelența științifică în cercetare prin organizarea celei de-a XIV-a ediții a programului de burse private L’Oréal - UNESCO „Pentru Femeile din Știință”, se arată într-un comunicat.

Pentru ediția din 2023, se vor acorda cinci burse în valoare totală de 250.000 lei. Acestea vor încuraja tinerele cercetătoare, care urmează în prezent studii doctorale sau stagii post-doctorale, să-și continue cariera științifică în România. 

Noutatea acestui an constă în introducerea celei de-a cincea burse, în valoare de 50.000 lei, dedicată domeniului științei calculatorului. 

Astfel, se vor oferi următoarele burse pentru a încuraja carierele femeilor de știință din țară:

• Două burse a câte 50.000 lei fiecare pentru două tinere cercetătoare din domeniul științelor vieții;

• Două burse a câte 50.000 lei fiecare pentru două tinere cercetătoare din domeniul științelor exacte;

• O bursă a câte 50.000 lei pentru o tânără cercetătoare din domeniul științei calculatorului.

De 25 de ani, Fundația L’Oréal și UNESCO încurajează participarea femeilor la știintă și, anual, premiază excelența științifică a patru, respectiv a cinci tinere cercetătoare, fiecare dintr-o regiune importantă a lumii. Până acum, în cele 13 ediții consecutive de la lansare, proiectul a premiat şi a susţinut 37 de cercetătoare din România, cu burse în valoare de peste 1,5 milioane de lei investiți în activitatea lor.

Deși femeile de știință din întreaga lume au cercetări revoluționare și contribuie în mod semnificativ la progresul științific, sunt în continuare în minoritate. Astfel, credem că este esențial să dezvoltăm diversitatea și inclusivitatea în domeniul științei și să oferim femeilor cercetătoare oportunitatea de a-și aduce contribuția inestimabilă. Prin intermediul acestui program de burse, ne dorim să consolidăm comunitatea de cercetători din România și să promovăm excelența științifică într-un mod echitabil și incluziv și, cu scopul de a stimula excelența și de a oferi oportunități de dezvoltare carierei științifice pentru femeile talentate din țara noastră, am decis să acordăm încă o bursă în domeniul științei calculatorului deoarece în era digitală în care trăim, tehnologia este fundamentală în toate aspectele vieții noastre. Aceste tinere cercetătoare sunt o inspirație pentru viitoarele generații de oameni de știință și sunt mândră să fac parte din acest proiect care recunoaște puterea și curajul lor de a schimba lumea în fiecare zi”, a declarat Vanya Panayotova, General Manager L’Oréal România.

Comisia Națională a României pentru UNESCO salută continuarea parteneriatului UNESCO - L’Oréal cu scopul democratizării accesului la cercetarea de excelență.

Remarcăm, ca și în anii anteriori, că predictibilitatea resurselor permite cercetătoarelor să se concentreze asupra ceea ce știu cel mai bine, să exploreze, să caute alternative, să propună răspunsuri la întrebări încă neformulate. (...) Câștigătoarele de până acum ale burselor au confirmat prin rezultate valoarea adăugată de proiectul UNESCO - L’Oréal România”, a declarat Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Egalitatea și diversitatea sunt pilonii unei culturi sănătoase a inovării și pot contribui la crearea unui ecosistem de cercetare inclusiv, consideră Adrian Curaj, director general UEFISCDI.

Viziunea și perseverența colegelor noastre cercetător se îmbină armonios cu studiul, observația, comparația, experimentul pentru a descrie, explica, înțelege, elucida procese, fenomene, comportamente în încercarea de a găsi răspunsuri la problemele cu care se confruntă societatea. Cu cât mai multe oportunități oferite tinerelor cercetătoare, cu atât mai multe porți spre afirmare și succes”, a adăugat Adrian Curaj.

Cercetătoarele din România se pot înscrie în program prin depunerea dosarelor de candidatură online pe platforma dedicată. Nominalizările vor fi evaluate în funcție de contribuția remarcabilă a proiectului de cercetare propus la progresul general al științei, de impactul cercetărilor sale în domeniul de expertiză, de noutatea și rezultate așteptate, precum și de recunoașterea de către colegii din aceeași disciplină.

Juriul format din academicieni, profesori universitari și doctori de renume din cele trei arii pe care programul le are în vedere vor juriza proiectele înscrise, iar câștigătoarele vor fi anunțate la finalul lunii decembrie 2023. 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe