Insula Corfu (cea mai verde insulă a
Greciei), aflată pe coasta vestică a Greciei, în nordul Mării Ionice, are o
suprafaţă de 600 km pătraţi şi găzduieşte nu mai puţin de 30 de staţiuni
turistice, devenind astfel un paradis turistic pentru toate vârstele. Munţii împăduriţi
coboară direct în marea limpede şi azurie, plajele acoperite cu nisip fin sau încă
sălbatice. În staţiunile dezvoltate, luxul şi bunul gust domnesc pe fiecare
centimetru pătrat. Cu capitala la Corfu Town (denumită şi Kerkyra), insula are
o istorie colorată: grecii, romanii, veneţienii şi francezii au ocupat pe rând
acest colţ de paradis, marcându-şi teritoriul în stilul specific. Capitala
insulei se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Aici se află „Fortăreaţa
veche“, cu rol strategic şi de apărare, fiind separată de oraş printr-un canal
de 300 de metri lungime şi cu o lăţime de 10–15 m. Se mai află şi Biserica „Sfântul
Gheorghe“ construită în timpul dominaţiei engleze, funcţionând la început ca
biserică anglicană. „Fortareaţa nouă“, construită de veneţieni în anul 1575,
ocupă o zonă întinsă în oraş, înconjurată de parcuri, restaurante, locuri de
promenadă şi terenuri de sport. Tot aici se află Palatul „Sf. Mihail şi
Gheorghe“, construit între anii 1819 şi 1823, în prezent restaurat, ce găzduieşte
şi o expoziţie de artă japoneză şi chineză din epoca de piatră până în secolul
19. La zece kilometri de Capitală se află Palatul Achilleion, unde şi-a
stabilit reşedinţa de vacanţă împărăteasa Austriei, Elisabeta, supranumită
Sissi. Palatul este decorat la interior cu numeroase picturi reprezentând cele
patru anotimpuri şi alte opere de artă. Merită menţionat tabloul „Triumful lui
Ahile“, aflat pe coridoarele cu oglinzi.
Grădina
Palatului, de o rară frumuseţe, cu numeroşi arbori exotici şi statui, este un
loc de meditaţie şi relaxare, sub privirile statuilor celor nouă muze.
Insula
Corfu este o destinaţie de vacanţă în orice anotimp şi mai ales de văzut
„Procesiunea Învierii Domnului“, unică în lume.