Newsflash
Știri

SMURD cu aripi

de Dr. T. G. - iul. 24 2013
SMURD cu aripi
   La 15 iulie, primul avion sanitar destinat SMURD, achiziţionat din fondurile strânse prin campania de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit, şi-a început activitatea. Potrivit Fundaţiei pentru SMURD, pentru cumpărarea şi operaţionalizarea aeronavei second hand au fost alocaţi peste un milion de euro. Aparatul de zbor, un Piper PA-42 Cheyenne III, va executa misiuni primare, secundare şi speciale. Prima categorie vizează: accidentele rutiere grave şi alte tipuri de accidente care pun în pericol viaţa persoanelor; pacienţii critici, transportaţi la unităţi sanitare care nu le pot asigura asistenţa de urgenţă corespunzătoare şi care trebuie transferaţi către centre medicale specializate, aflate de la distanţă; intervenţia în sprijinul echipajelor de urgenţă şi de prim ajutor, la solicitarea acestora. Misiunile medicale secundare vizează: cazurile critice internate în unităţi sanitare care nu le pot asigura investigarea sau asistenţa corespunzătoare şi care trebuie transferaţi către un centru medical specializat; transferul nou-născuţilor în stare critică, ce necesită pe durata acestuia asistenţă medicală calificată şi echipamente speciale. Misiunile speciale se referă la transportul personalului specializat în transplant sau al organelor prelevate în vederea transplantului şi misiuni de căutare/salvare. Aeronava SMURD reprezintă un instrument complementar cu elicopterele SMURD, pe distanţe mari fiind mai eficient prin reducerea timpului şi a costurilor şi lăsând elicopterele libere pentru alte intervenţii de urgenţă. Fundaţia pentru SMURD intenţionează să achiziţioneze un al doilea avion de acelaşi tip, astfel încât activitatea aero-medicală să nu fie întreruptă de o eventuală intrare în revizie a unuia dintre aparatele de zbor. Primul avion SMURD poartă numele dr. Monica Cardoş, căzută la datorie în urma prăbuşirii din 2003 a elicopterului SMURD Mureş.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe