Newsflash
Știri

Sindicate de casă + Colegiu absent => Alianța Medicilor

de Alexandra NISTOROIU - sept. 3 2015
Sindicate de casă + Colegiu absent => Alianța Medicilor

Mesajul de revoltă scris pe Facebook de dr. Letiția Coriu (medic primar ATI, Spitalul Universitar de Urgență din București) a declanșat întregul val de proteste transformat astăzi într-un grup informal și (deocamdată) virtual cu zeci de mii de membri: medici, asistenți, jurnaliști, politicieni, pacienți. Este acesta începutul unui nou sindicat pentru profesioniștii din sănătate?

 
 
 
 
 
 

 

     – Cum a pornit fenomenul „Alianța Medicilor“?
     – La 12 august am scris pe rețeaua de socializare un mesaj de protest față de situația catastrofală a sistemului medical din România, față de cum sunt tratați medicii de stat și statutul lor lipsit de demnitate. După această scrisoare de protest a fost o reacție neașteptată, un val de revoltă, a fost reacția spontană a mii de medici. În prezent, suntem în jur de 32.000 de persoane: cadre medicale și simpatizanți. Am considerat că grupul trebuie să fie setat liber, public, pentru penetranța mesajului nostru. În acest moment sunt discuții permanente, încercăm să ne organizăm, să informăm opinia publică despre statutul precar al medicului, al pacientului în sistem și despre faptul că toată clasa politică e responsabilă pentru această situație dezastruoasă. Am pornit acest grup alături de colegul meu, dr. George Ilie, și doamna conferențiar Copaciu, șefa noastră de secție, ni s-a alăturat o zi mai târziu.
     – Ați luat o poziție vehementă împotriva legalizării plicului.
     – A șpăgii. Discuția despre salarizarea medicilor este foarte amplă și trebuie să aibă loc la nivel de experți, dar legiferarea șpăgii, care este promovată intens dinspre guvern, legiferarea plicului, a mitei, a atenției, a onorariului, cum vreți să-i spuneți, este o parte din problemă. În primul rând, medicii s-au revoltat din cauza condițiilor în care lucrează. Sistemul trebuie schimbat din temelii. Noi milităm acum pentru modernizarea acestui sistem sanitar, în care să putem face un act medical de performanță pentru pacient și pentru siguranța pacientului. S-au propus în spațiul mediatic tot felul de soluții dinspre guvern. Întâi a fost acel procent derizoriu de 25% care am înțeles că s-a și oferit astăzi, în urma negocierii cu sindicatele. Medicii de pe Facebook au considerat prezența sindicatelor la negocieri absolut ineficientă, pentru că sunt sindicate de casă, nu au negociat în interesul medicilor, nu ne reprezintă sub nicio formă. Practic, noi nici nu am considerat că trebuie să fim prezenți, mai ales că guvernul nu ne-a oferit o agendă clară de discuții la acel moment. Astfel de negocieri nu se fac așa, la o cafea. Ulterior, tot în spațiul mediatic au apărut propunerile ministrului sănătății și ale prim-ministrului, să legalizăm plicul. În urma discuțiilor noastre și de pe grup și cu specialiști în justiție am constatat că nu există nicio posibilitate de a legifera mita sau onorariul. Și chiar dacă aceasta ar trece, cu sprijin politic, de Parlament, ea nu va fi aprobată de Curtea Constituțională din cauza normelor și monitorizării Comisiei Europene, care nu ar accepta o astfel de lege din cauza corupției, dar și din cauza discriminării pe care ar induce-o între categoriile de funcționari publici. Aceasta este o situație care ne pune în imposibilitatea de a accepta sub orice formă o atenție sau un plic.
     – Presupunem totuși că o astfel de lege poate să treacă, prin absurd.
     – Dacă prin absurd ar trece, atunci și un parlamentar –sau un polițist – care e funcționar public sau își exercită activitatea pe domeniul public ar putea să vrea să legalizeze, trecând prin Parlament cu sprijin politic, un plic sau o atenție. Și, evident, ca principiu, demnitatea unui medic și respectul societății nu se câștigă în felul acesta, noi din punctul de vedere al salarizării trebuie să fim plătiți conform meritului și al responsabilității în societate. Grupul nostru este complet împotriva legalizării șpăgii, chiar și dacă aceasta ar fi posibilă.
     – Cum s-ar putea opri fenomenul în sine, cum am putea scăpa de plicuri?
     – Pentru asta luptăm în acest grup. Pentru asta vrem să informăm opinia publică și, mai ales, pacienții, că pentru dânșii vrem să oferim un act medical în care să se simtă în siguranță. Și de aceea avem această formă de luptă pentru modernizarea sistemului sanitar. Și vrem aceste salarii corespunzătoare meritului și responsabilității noastre, și sperăm că aceasta se poate face prin administrarea corectă și transparentă a banilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Noi vrem ca această administrare să fie auditată, să fie transparentă, vrem să crească finanțarea spre sistemul sanitar și toți banii colectați de CNAS să vină spre sistemul sanitar. Asta într-o primă etapă, urmând ca, în funcție de ce discutăm cu experții noștri din grup, să facem un plan mai solid și cu mai multe detalii.
     – Cât de mult ar trebui să crească salariile?
     – Cu 200%. Astea au fost cifrele cele mai vehiculate pe grup: triplarea salariilor. Noi am vrea să fim respectați potrivit rolului nostru în societate și considerăm că o triplare a salariilor ar fi binevenită. Sigur, nu este părerea mea personală, sunt discuții pe grup.
     – Dar există și o altă fundamentare a cifrei în sine?
     – Nu, nu există în acest moment. Lucrăm numai pe draft-uri deocamdată.
     – Câți din cei de pe grup sunt profesioniști în domeniul medical?
     – Inițial au aderat foarte mulți medici, s-au adăugat unii pe alții, apoi nu știu care a fost aderența. Știu că foarte mulți dintre ziariști ne urmăresc acolo, am avut discuții cu pacienți care ne simpatizează și ne susțin demersul. Dar pentru 32.000 de persoane chiar e greu să oferim date de structură. Numai verificarea profilurilor de pe Facebook ar fi foarte complicată.
     – Vă întreb și pentru că spuneați că programul va fi stabilit pe baza discuțiilor cu experți. La ce fel de experți vă referiți, în afara medicilor?
     – Experți în managementul sanitar, care sunt la noi în grup și cu care suntem în contact, și, sigur, avocați.
     – Cum va funcționa mai departe Alianța Medicilor? Ați început procedurile pentru a înființa o asociație?
     – Da, am început. Deocamdată suntem în curs de a înregistra o organizație non- guvernamentală. Și nu excludem posibilitatea ulterioară, dar ulterioară, de a forma și un sindicat, în funcție de cum ne organizăm. Grupul nostru a luat în discuție toate formele de protest: de la demisie în bloc până la grevă generală.
     – Ceea ce se întâmplă acum pe Facebook e și o reacție de dezamăgire față de activitatea sindicatelor actuale?
     – Este. Nu numai Sanitas, toate sindicatele, care până acum au fost somnolente, tăcute, au participat la acele negocieri. Noi n-am știut și n-am auzit în spațiul nostru medical despre activitatea acestor sindicate.
     – Cum comentați felul în care s-au implicat (sau nu) instituțiile care îi reprezintă pe medici, în special Colegiul Medicilor, în dezbaterile din ultima vreme?
     – Remarcăm din partea Colegiului o absență în a lua poziții ferme. Am înțeles că dânșii, inițial, au fost prezenți la negocieri, ulterior au dat scris că nu sunt de acord nici ei cu legalizarea plăților informale. Dar nu asta așteptăm de la Colegiul Medicilor. Este o organizație profesională, care prin statutul ei ar trebui să ne apere interesele. Absolut toate condițiile de muncă ar trebui în permanență monitorizate și îmbunătățite de dânșii. Mi se pare că atitudinea dânșilor este foarte… absentă. De aceea a apărut probabil și nevoia medicilor de a se exprima în acest fel, pe o rețea de socializare. Se simte nevoia unei repoziționări a Colegiului. Colegiul Medicilor nu este activ de multă vreme, noi plătim o cotizație obligatorie și practic nu simțim niciun fel de protecție din partea acestui for medical.
     – Cum se va traduce activitatea de pe Facebook în acțiuni concrete? Cum va ieși protestul din spațiul virtual?
     – Deocamdată a fost o coalizare a medicilor și a medicilor cu pacienții. O mobilizare și o informare foarte amănunțită. Această coagulare continuă încă. Odată ce ne vom forma juridic în Alianța Medicilor, probabil că se vor organiza filiale în fiecare oraș. Trebuie să elaborăm un statut, împreună cu membrii noștri cei mai activi din celelalte orașe. Probabil tot online va fi cel mai simplu. Ca organizație nonguvernamentală, cum avem intenția să o înregistrăm acum, putem face dialog social, dar nu excludem să ajungem să formăm și sindicat și să mergem și la forme de protest mai avansate. (…) Până acum nu am fost mandatați noi, cei din grupul de inițiativă, să reprezentăm interesele grupului. Ieri a fost un vot pentru a mandata medicii din grup care să reprezinte grupul.
     – Cine vor fi reprezentanții grupului?
     – Încă se votează.
     – Sunt medicii gata de o grevă generală?
     – Nu exclud această posibilitate. Inițial, protestul online a avut această denumire datorită revoltei. Deoarece medicii sunt din ce în ce mai epuizați, au ore multe de nesomn, au presiuni din cauza lipsei de medicamente, de echipamente medicale, arestărilor și această situație a dus la o revoltă generalizată.
     – Dacă ar fi să setați o cifră sau un procent, de la ce nivel salarial încolo ar dispărea de tot fenomenul plicurilor?
     – Cred că de la nivelul pe care îl cerem: triplarea salariilor actuale. Sigur că nu putem garanta, dar aceasta este opinia generală a celor care participă la discuții pe grup. Doctorul luptă pentru câștigarea demnității lui în primul rând și mai puțin este vorba de un procent anume de salarizare, dar este important acest procent.
     – Ce înseamnă, în acest context, cei 25% promiși de autorități?
     – Este un procent derizoriu, nici nu putem să discutăm despre el. Absolut derizoriu pentru responsabilitatea pe care o purtăm, pentru toată activitatea în cadrul societății. Vă pot întreba: cu cât ați plăti dumneavoastră pentru viața dumneavoastră? Ce cifră ar merita un medic ca salariu pentru activitatea lui de a salva vieți?
     – Când va exista un program al Alianței Medicilor?
     – De 25 de ani nu s-a vorbit despre sistemul medical. De două săptămâni, se vorbește în fiecare zi de dimineața până seara despre problemele medicilor. Toate lucrurile sunt foarte volatile, noi în fiecare zi am avut de dimineața până seara activitate de organizare, de discuții în grup, contacte cu presa. Deocamdată suntem și în curs de elaborare a unui statut. N-aș putea să vă dau un termen.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe