Newsflash
Știri

Proiect MS: Farmaciile vor putea face testări rapide pentru depistarea COVID-19

de Dorina Novac - mar. 30 2021
Proiect MS: Farmaciile vor putea face testări rapide pentru depistarea COVID-19

Ministerul Sănătății propune ca farmaciile comunitare și oficinile comunitare rurale să poată desfășura activități de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea SARS-CoV-2.

Potrivit unui proiect de ordin publicat pe site-ul Ministerului Sănătății, Direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, emite un acord temporar de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2, în format electronic, scrie Agerpres.

testari rapide

Zona destinată activităţii de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 este organizată pe o suprafaţă delimitată, destinată exclusiv acestui proces şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulativ:

  • Este amplasată într-un perimetru ce poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilaţie;
  • Este dotată cu mobilierul necesar - masă de lucru placată cu materiale lavabile uşor de curăţat şi dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deşeurilor biologice rezultate din activitatea de testare;
  • Are o suprafaţă de minim 4 mp utili, delimitată de spaţiul oficinei (poate exista posibilitatea separării prin instalarea unui/unor paravane opace).

Potrivit sursei citate, proiectul mai prevede că, în situaţia în care nu există posibilitatea îndeplinirii acestor condiţii, farmacia comunitară/oficina comunitară rurală, zona destinată activităţii de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 poate fi organizată prin amplasarea unor corturi sau cabine de testare izolate.

„Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecţie compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră/ochelari de protecţie, mănuşi de examinare de unică folosinţă, halat de unică folosinţă”, conform documentului.

Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată de către Direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor din România

„Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale vor utiliza în vederea comercializării şi testării exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 aflate în gestiunea proprie şi care fac dovada calităţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte dispozitivele medicale. Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale au obligaţia de a raporta zilnic către Direcţiile de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în format electronic, rezultatele tuturor testelor efectuate şi situaţia stocurilor de teste rapide antigenice”, mai prevede proiectul.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe