La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie” din Bucureşti a fost efectuată prima operaţie de implant auditiv de trunchi cerebral din România.
Un copil de patru ani a fost supus unei operaţii efectuate în premieră de medicii din România.
„Pacientul a primit un implant auditiv de trunchi cerebral care îi va da şansa de a se bucura de sunete. (...) Copilul operat astăzi fusese diagnosticat cu aplazie cohleară bilaterală şi surditate neurosenzorială profundă bilaterală, fără posibilitate de reabilitare a funcţiei auditive prin implant cohlear. După operaţie, pentru pacient urmează perioada de recuperare, cu perspectiva unei vieţi din care sunetele vor face parte”, potrivit unui comunicat de presă remis marți, scrie Agerpres.
Citește și: Spitalul Marie Curie, dotat cu două aparate de hemodializă performante
Operaţia a fost efectuată cu succes de chirurgul ORL pediatric Dan Cristian Gheorghe, împreună cu Sorin Târnoveanu, medic neurochirurg pediatric, în cadrul clincii de specialitate a Spitalului „M.S. Curie”.
Potrivit sursei citate, la operaţie a asistat prof. dr. Wolf-Peter Sollmann de la Staedtisches Klinikum Braunschweig GmbH, cel mai important specialist european din acest domeniu al neurochirurgiei.
Prof. dr. Sollmann a efectuat în 1992 primul implant auditiv multicanal de trunchi cerebral din Europa, iar între 1992 şi 2015 a realizat 129 de operaţii de implant auditiv de trunchi cerebral în 30 de centre medicale din Europa şi Asia.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe