În ultimele zile, un număr de 9.123 de persoane au fost evaluate şi au primit tratamente în 135 din cele 217 centre de evaluare COVID de la nivelul ţării, a precizat Andrei Baciu.
„În ultimele zile, dintre aceste 217 centre în 135 au fost evaluate un număr de 9.123 de persoane, li s-au administrat şi tratamente care, până la acest moment, erau administrate în mod normal în spital - 239 de doze de anticorpi monoclonali, aproximativ 35.000 de comprimate de Molnupiravir şi 95.000 de comprimate de Favipiravir”, a menționat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că România dispune, la acest moment, de stocuri suficiente de medicamente pentru tratamentul anti-COVID, scrie Agerpres.
„Avem stocuri suficiente şi am să dau doar câteva exemple: Favipiravir - 846.000 de comprimate în spitale, 49.000 de comprimate în farmacii cu circuit deschis, deci vorbim de farmaciile comunitare, farmaciile de pe stradă, disponibile celor care doresc să achiziţioneze. Remdesivir - 10.000 de flacoane în spitale şi 93.000 de flacoane în stoc, anticorpi monoclonali - 11.000 de cutii aproximativ şi alte 2.400 de flacoane de diferite tipuri cu care pot fi trataţi aproximativ 40.000 de pacienţi. Tocilizumab - 3.300 de flacoane în spitale şi 3.400 de flacoane pe stoc, Anakinra, de asemenea, 73.000 de doze în spital. Şi la fel există suficient de multe anticoagulante astfel încât toţi pacienţii care au nevoie de terapii medicamentoase să poată să fie trataţi în condiţii de maximă siguranţă”, a subliniat Baciu.
Cu privire la testare, el a menţionat că se păstrează şi un număr crescut de cabinete de medici de familie care efectuează testare anti-COVID, respectiv 4.062 de cabinete de medicină de familie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe