Newsflash
Știri

Ministrul Sănătății: Copiii cu COVID pot fi trataţi şi în secţiile de adulţi

de Dorina Novac - aug. 24 2021
Ministrul Sănătății: Copiii cu COVID pot fi trataţi şi în secţiile de adulţi

În prezent sunt disponibile aproximativ 340 de paturi de Terapie Intensivă pentru adulţi, iar Direcţiile de Sănătate Publică au anunțat că pot pune la dispoziţie un număr maxim de 110 paturi pentru copii, a declarat Ioana Mihăilă.

Ioana Mihaila

„Anul trecut, pe vremea aceasta, aveam în jur de 1.000 de cazuri pe zi, iar pregătirea spitalelor, alături de respectarea măsurilor de protecție, erau singurele măsuri pe care le puteam lua pentru a face față pandemiei. Anul acesta însă ne putem vaccina, iar intensitatea valului 4 și modul în care spitalele vor reacționa și modul în care pacienții non-COVID vor putea fi tratați în aceste unități sanitare depinde de fiecare dintre noi, depinde de alegerea noastră de a ne vaccina. Și dacă această alegere va fi una rațională, care să vadă că beneficiile vaccinării ne protejează atât pe noi cât și pe cei din jur, se vor limita efectele acestui val patru asupra întregului sistem sanitar”, a precizat ministrul Sănătății într-o conferință de presă.

Ioana Mihăilă a subliniat că săptămâna trecută a avut, împreună cu Raed Arafat, mai multe videoconferinţe cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică şi ai unităţilor sanitare din fiecare regiune.

„La aceste conferinţe, pe de o parte, am vrut să vedem cu ce probleme se confruntă fiecare dintre aceste unităţi sanitare, dar şi ce măsuri ar trebui să ia pentru ca, în ipoteza în care numărul de cazuri creşte, să fim pregătiţi. Astfel, am solicitat numărul de paturi maxim disponibil la fiecare unitate sanitară, centralizat de către fiecare Direcţie de sănătate publică, precum şi ordinea în care punerea la dispoziţie a acestor paturi se face de către fiecare secţie”, a declarat ministrul Sănătății.

De asemenea, aceasta a subliniat că a solicitat necesarul de personal pentru completarea secțiilor de Terapie Intensivă și că împreună cu departamentul pentru situații de urgență vor trata cu cerelitate cererile de detașare tocmai pentru a răspunde acestor nevoi de personal de terapie intensivă.

„Am solicitat de asemenea unităţilor sanitare şi Direcţiilor de sănătate publică numărul maxim de paturi disponibile destinate îngrijirii copiilor. Până acum avem centralizate şi disponibile aproximativ 340 de paturi de terapie intensivă pentru adulţi, aşa cum arată raportarea de la CNCCI de astăzi, de la ora 10:00, iar Direcţiile de Sănătate Publică au raportat că pot pune la dispoziţie un număr maxim de 110 paturi de terapie intensivă copii şi pot creşte numărul de paturi destinate tratamentului copiilor cu infecţie COVID până la 1.600. (...) Este important de menţionat, că copiii infectaţi cu COVID pot fi trataţi şi în secţiile de adulţi. Ventilatoarele permit adaptarea tratamentului la copii”, a explicat Ioana Mihăilă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe