Din 13 iulie, junior doctors vor intra din nou în grevă pentru cinci zile - cea mai îndelungată mobilizare continuă din istoria serviciului public de sănătate din Anglia, NHS.
„Junior doctors”, statut apropiat de cel al rezidenţilor, şi-au înmulțit grevele în ultimele luni, ceea ce a dus la amânarea a numeroase programări medicale non-urgente. Cea mai recentă mobilizare a lor a avut loc la mijlocul lui iunie, informează AFP și Agerpres.
Începând cu data de 13 iulie, ei vor intra din nou în grevă pentru cinci zile, arată sindicatul BMA.
În Regatul Unit, „junior doctors” reprezintă circa jumătate dintre medicii de spital.
NHS este unul dintre lucrurile cu care această ţară se mândreşte cel mai mult şi este ruşinos să avem un guvern ce pare că se mulţumeşte să-l lase să decadă până la prăbuşire”, spun sindicaliștii.
BMA afirmă că junior doctors au pierdut 26% din remunerație, în termeni reali, din 2008 încoace, când o cură de austeritate a fost impusă serviciilor de sănătate. Sindicatul cere o creştere cu 35% a salariilor, însă guvernul se opune.
Serviciul public de sănătate britanic NHS traversează o criză profundă, slăbit de politicile de austeritate şi de consecințele pandemiei.
Potrivit cifrelor BMA, circa 7,42 de milioane de persoane erau în aşteptarea unui tratament în Anglia în aprilie, cu 3 milioane de pacienţi care așteaptă de peste 18 luni.
În condiţiile în care inflaţia a afectat semnificativ puterea de cumpărare în Regatul Unit, au fost declanșate greve și de infirmieri, medici și ambulanţieri, notează AFP.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe