Newsflash
Internaționale

Canada a autorizat pastila anti-COVID de la Pfizer

de Dorina Novac - ian. 18 2022
Canada a autorizat pastila anti-COVID de la Pfizer

Utilizarea pastilei împotriva COVID-19 de la Pfizer, comercializată sub denumirea de Paxlovid, a fost autorizată în Canada, a anunţat Ministerul Sănătăţii canadian.

Acest medicament antiviral va putea fi administrat adulţilor cu o formă uşoară sau moderată de COVID-19 şi care prezintă un risc crescut de evoluţie spre o boală gravă, inclusiv risc de spitalizare sau de deces, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.

pastila anti-COVID
Sursă imagine: france24.com

Cu toate acestea, ministerul a atenţionat că niciun medicament, chiar şi Paxlovid, nu poate înlocui vaccinarea.

Persoanele nevaccinate sunt vulnerabile, a avertizat ministrul sănătăţii canadian, Jean-Yves Duclos, în timpul unei conferinţe de presă.

„Sper că toată lumea va înţelege că este mai bine să previi, decât să tratezi. (...) Paxlovid nu garantează că persoana va fi salvată”, a adăugat acesta.

Autorităţile de sănătate publică au calificat această pastilă drept o nouă opţiune terapeutică importantă şi au subliniat că este vorba de primul tratament anti-COVID-19 ce poate fi utilizat de pacienţi la domiciliu.

La ora actuală, 30.000 de tratamente au fost primite de Canada şi 120.000 ar urma să sosească până la sfârşitul lunii martie, a precizat ministrul canadian pentru servicii publice şi aprovizionare, Filomena Tassi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe