În toate țările dezvoltate economic s-au înregistrat progrese în longevitatea populației și în îngrijirea bolnavilor cu afecțiuni cronice determinate de limitări ale funcției organelor vitale. Dar nu aceleași progrese au fost făcute în bolile neurologice cronice și în special în domeniul demențelor, o problemă de mare însemnătate pentru o lume cu populație tot mai vârstnică.
Pe lângă marile limitări ale calității vieții pe care le aduce afectarea cerebrală de tip demență, cheltuielile legate de tratamentul acestor bolnavi, care au nevoie de îngrijire permanentă, sunt foarte mari. În Statele Unite, costul anual pentru tratarea bolnavilor afectați de demență este de 277 de miliarde de dolari. Numărul total al bolnavilor cu Alzheimer din Statele Unite este în prezent de 5,7 milioane și se estimează că ar putea atinge 14 milioane până în anul 2050.
Publicul larg face adeseori greșeala să echivaleze toate cazurile de demență cu boala Alzheimer, dar sunt și alte numeroase forme de demență non-Alzheimer, dintre care cele mai frecvente sunt demența vasculară, demența cu corpi Lewy, demențele fronto-temporale, cele din boala Parkinson, cele din multele forme ale tulburărilor prin prioni, demențele din bolile metabolice, demențele posttraumatice și cele induse de toxice.
Un studiu SPRINT-MIND (Systolic pressure intervention trial) publicat recent în Statele Unite aduce argumente pentru un lucru mai puțin cunoscut, și anume că hipertensiunea arterială joacă un rol important în patogenia demenței și că un control riguros al tensiunii arteriale poate preveni sau ameliora simptomele bolnavilor afectați sau aflați la risc. Studiul a fost făcut pe 9.361 de bolnavi cu vârste de peste 50 de ani (vârsta medie – 68 de ani) și a avut o durată de cinci ani. Dintre bolnavii studiați, 60% au fost de rasă albă, 30% afro-americani și 10% hispanici.
Terapia antihipertensivă agresivă, care fixează ca țintă o tensiune arterială sistolică sub 120 mm Hg (recomandările curente sunt să fie redusă sub 130–140 mmHg), s-a dovedit capabilă să reducă riscul de boală cognitivă ușoară (mild cognitive impairment MCI) cu 19%. De asemenea, prin controlul strict al hipertensiunii s-a redus frecvența leziunilor din substanța albă cerebrală. Ceea ce este și mai promițător este că toate formele de demență, inclusiv cea de tip Alzheimer, au fost reduse cu 17% la bolnavii care au putut fi aduși la valori tensionale sistolice sub 120 mmHg, în comparație cu pacienții a căror tensiune sistolică a persistat la valori mai mari.
În grupul de bolnavi cu risc pentru demență Alzheimer sau cu forme clinice de predemență, cei care au putut fi tratați eficace cu medicația antihipertensivă și au avut reducerea dorită a presiunii sistolice (sub 120 mm Hg), menținută constant pe o durată mai mare de trei ani, au dovedit o reducere a incidenței sau progresiei bolii de 17%, mai mare decât cea care a fost vreodată obținută prin orice medicație antiamiloid.
Boala vasculară a creierului, în patogenia căreia hipertensiunea arterială de lungă durată ocupă un loc important, duce la modificări structurale ale microcirculației din țesutul cerebral, care rezultă în ischemie cronică, mici atacuri vasculare care distrug substanța cerebrală, leziuni structurale ale substanței albe (sindromul Binswanger) și cicatrici, toate acestea scoțând din funcțiune căi nervoase esențiale pentru procesul de gândire, memorie și învățare.
Efectele benefice ale controlului tensiunii arteriale au fost de mult confirmate în incidența, complicațiile și mortalitatea bolilor cardiovasculare, renale și oculare, dar studiul SPRINT este primul care pune în evidență o legătură directă între hipertensiunea arterială și demență și, totodată, este primul studiu care raportează o reducere eficace a riscului de progresie în toate formele de demență prin terapia antihipertensivă.
