La 20 septembrie
a.c, la Bucureşti s-a desfăşurat prima ediţie a conferinţei naţionale Actualităţi
în Hipertensiunea Arterială, organizată sub egida Societăţii Române de
Medicină Internă. Participanţii – aproximativ 20 de speakeri şi cca 450 de
medici (de familie, internişti, cardiologi, nefrologi) – au aflat şi dezbătut
cele mai noi metode de diagnostic şi tratament ale acestei afecţiuni, în
corelare cu unele comorbidităţi precum accidentul vascular cerebral, diabetul
zaharat, cardiopatia ischemică sau insuficienţa renală.
Dl prof. dr. Eduard Apetrei s-a referit la
diagnosticul şi evaluarea hipertensiunii arteriale (HTA). Dsa a amintit că România
numără şapte-opt milioane de hipertensivi, proporţia celor care sunt trataţi
eficient fiind de doar 7,8–9,5%, atrăgând atenţia, în acest context, asupra
neglijării tot mai frecvente a examenului clinic şi asupra erorilor de măsurare
a tensiunii arteriale. Dintre investigaţiile ulterioare, profesorul Apetrei a
recomandat mai ales microalbuminuria, indicele gleznă-braţ şi ecocardiografia.
Dl prof. dr. Ion Bruckner a făcut o
trecere în revistă a metodelor terapeutice destinate pacientului hipertensiv:
schimbarea stilului de viaţă, tratamentul medicamentos şi cel intervenţional
(denervarea renală). În privinţa tratamentului farmacologic, dsa a amintit că
nu există medicamente preferenţiale, alegerea depinzând de patologia coexistentă,
şi că dovezile susţin necesitatea terapiei combinate.
În prezentarea
sa, dna prof. dr. Maria Dorobanţu a
indicat că jumătate din diabetici au şi hipertensiune, iar 10% din hipertensivi
sunt şi diabetici. În plus, existenţa diabetului încadrează hipertensivul în
clasa de risc înalt sau foarte înalt, fiind deci necesară scăderea TA sub
130/80 mm Hg (cu prudenţă în cazul bolnavilor cu boală coronariană); prima
linie de tratament vizează sistemul renină-angiotensină-aldosteron. În cadrul
sesiunii, dsa a anunţat desfăşurarea, în perioada 15 octombrie 2011 – 15 martie
2012, a unei a doua ediţii, mai complexe, a studiului SEPHAR, apelând la cei
prezenţi pentru sprijinirea acestui demers.
Dna prof. dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu a
comparat pacientul hipertensiv cu un aisberg: vârful reprezentat de valoarea
tensiunii arteriale poate ascunde, în multe cazuri, o afectare îndelungată şi
gravă de organ. Prioritatea este, aşadar, diagnosticarea şi evaluarea precoce,
pentru instituirea cât mai rapidă a tratamentului. În acest sens, dsa a amintit
importanţa microalbuminuriei ca predictor al disfuncţiei renale şi al
patologiei cardiovasculare în ansamblu, ca şi a evaluării ratei de filtrare
glomerulară, în condiţiile în care aceasta poate scădea până la jumătate înainte
de a avea răsunet clinic. În privinţa tratamentului, a fost evidenţiată
valoarea intervenţiei la nivelul sistemului renină-angiotensină-aldosteron, dar
şi importanţa terapiei combinate. În plus, lectorul a subliniat nevoia colaborării,
la aceşti pacienţi, cu specialistul nefrolog.
Dna prof. dr. Daniela Bartoş a explicat că
riscul unui accident vascular cerebral şi mai ales cel de recurenţă cresc
direct proporţional cu hipertensiunea arterială şi vârsta pacientului, iar 70% din
recurenţele AVC au ca factor esenţial hipertensiunea arterială. Concluziile
prezentării? Beneficiul reducerii tensiunii arteriale până la 130/80 mm Hg nu
este încă stabilit; reducerea agresivă a tensiunii arteriale la cei cu AVC în
antecedente se asociază cu creşterea mortalităţii; medicamentele pentru care
există dovezi de eficacitate în aceste situaţii sunt inhibitorii de enzimă de
conversie, sartanii şi diureticele; limita inferioară de menţinere a perfuziei
cerebrale este mai mare decât la normotensivi; simptomele ischemice apar la
reduceri acute ale hipertensiunii arteriale mai mari de 25% faţă de nivelul
bazal.
Referindu-se la
pacientul hipertensiv cu cardiopatie ischemică, dl prof. dr. Tiberiu Nanea a amintit că, potrivit ghidurilor, acesta
beneficiază de scăderea tensiunii arteriale indiferent de tratamentul
administrat, care trebuie să ţină cont de toleranţa pacientului, existenţa
comorbidităţilor şi interacţiunile medicamentoase. În plus, la această
categorie de pacienţi nu au fost dovedite beneficiile scăderii tensiunii sub
130/80 mm Hg.
La alte asocieri
ale hipertensiunii arteriale s-a referit dna prof. dr. Carmen Ginghină. Dsa a precizat că, şi în cazul sarcinii,
hipertensiunea se defineşte prin valori mai mari de 140/90 mm Hg, care trebuie
constatate în două ocazii diferite. În privinţa tratamentului, aproape toate
clasele de antihipertensive prezintă riscuri în sarcină, cu excepţia alfa-agoniştilor,
nitraţii putând fi folosiţi în urgenţe maxime. Gravidele descoperite cu
hipertensiune arterială au risc crescut de dezvoltare pe viitor a afecţiunilor
cardiovasculare, motiv pentru care trebuie monitorizate.
În
ultima sesiune, dna prof. dr. Minerva
Muraru a abordat subiectul HTA secundare, ce reprezintă 5% din cauzele
hipertensiunii rezistente la tratament. A fost abordată hipertensiunea arterială
secundară anomaliilor vasculare (în principal stenozei aterosclerotice a
arterei renale), tratamentului cu ciclosporine, administrării de anticoncepţionale
orale sau de cauză endocrină (feocromociton şi hiperaldosteronism primar). 
