Cetățenii, vaccinați sau nu îşi pot părăsi locuința doar pentru a merge la locul de muncă și pentru a-și cumpăra bunuri de strictă necesitate. Măsura a suscitat proteste de amploare în weekend.
Circulația austriecilor este restricționată, dar cetățenii au voie să desfășoare activităţi sportive în spaţii deschise, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres. Majoritatea restaurantelor pot vinde produse doar pentru acasă, iar evenimentele culturale şi cele sportive de amploare se desfășoară fără spectatori.
Școlile rămân deschise, părinţii putând fie să-și trimită copiii la cursuri, fie să opteze pentru lecţii online.
Circa 14.000 de noi cazuri de COVID-19 au fost consemnate în Austria sâmbătă, 20 noiembrie, arată autorităţile vieneze. Incidenţa la şapte zile a atins 1.085 de noi cazuri la 100.000 de persoane. În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi în prezent 528 de pacienţi COVID-19, valoarea record, de 611 de cazuri, înregistrându-se în timpul celui de-al treilea val al pandemiei.
Carantina se va încheia pe 13 decembrie, dar, în cazul persoanelor nevaccinate, nu este prevăzut un termen.
Până în prezent, două treimi dintre austrieci sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva SARS-CoV-2.
Austria va deveni și prima ţară din Uniunea Europeană care va introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, începând cu februarie 2022.
Anunțul noilor măsuri a dus la ample proteste în weekend, 40.000 de oameni ieşind sâmbătă în centrul Vienei pentru a-şi exprima nemulţumirea.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe