Invers faţă de cum se obişnuieşte, Muzeul Naţional
de Istorie a României a inaugurat săptămâna trecută expoziţia temporară „90 de
ani de la Încoronarea de la Alba Iulia“, care va rămâne deschisă până în ziua
pe care o sărbătoreşte. Realizată în colaborare cu Muzeul Naţional Peleş,
Muzeul Naţional Cotroceni, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ din Chişinău,
Ministerul Afacerilor Externe, Muzeul Naţional al Unirii din Alba
Iulia şi Casa
Memorială „Costin Petrescu“, expoziţia marchează momentul simbolic care a
încununat procesul de creare a României Mari, la 15/28 octombrie 1922. 40.000
de oameni s-au strâns atunci în orăşelul cu 10.000 de locuitori în care, cu
peste 300 de ani mai devreme, Mihai Viteazul proclamase vremelnica unire a
celor trei ţări române. Organizarea evenimentului a reprezentat un mare efort
organizatoric şi financiar, realizat de mai multe guverne şi materializat în
monumente arhitectonice
reprezentative – Catedrala Încoronării de la Alba Iulia
sau Arcul de Triumf din Bucureşti – şi opere de artă importante, precum Marea
frescă a istoriei naţionale din Aula Ateneului Român. Realizate tot cu acea ocazie,
sceptrul Regelui Ferdinand I, coroana Reginei Maria (realizată în Franţa din
aur transilvănean şi împodobită cu opale, turcoaze, ametiste şi granate, cu
caracteristica cruce gamată şi lanţuri de aur reprezentând boabele de grâu) şi
mantiile regale sunt acum aduse în faţa publicului, alături de coroana purtată pentru
prima dată de Carol I în 1881, la proclamarea regatului (turnată din oţelul
unui tun turcesc capturat în bătălia de la Plevna din Războiul de Independenţă),
şi numeroase documente, publicaţii, medalii sau obiecte de mobilier, mărturii
ale celui mai fericit moment din istoria românească.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe