Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Implanturile oculare ar putea fi folosite în tratarea DZ

de Florentina Ionescu - apr. 19 2024
Implanturile oculare  ar putea fi folosite în tratarea DZ

Oamenii de știinţă vor să folosească globul ocular pentru a trata, în viitor, diabetul zaharat.

Potrivit specialiștilor, ochii sunt privilegiaţi din punctul de vedere al imunităţii. Plecând de la această idee, Anna Herland și colegii săi de la KTH Royal Institute of Technology (Universitatea Tehnică Regală din Stockholm) și de la Karolinska Institute au dezvoltat un microimplant pentru administrare la nivel de celulă a tratamentelor împotriva diabetului zaharat (DZ).

Cercetătorii au creat designul pentru acest implant ca pe o „felie” ce poate fi fixată la nivelul camerei anterioare a globului ocular, în spaţiul dintre iris și cornee. Este pentru prima dată când un dispozitiv mecanic a fost plasat în camera anterioară a globului ocular, iar cercetătorii au făcut acest experiment doar pe șoareci. În esenţă, au creat dispozitivul medical pentru ca el să ţină „mini-organe vii într-o micro-cușcă”. Dispozitivul de 240 de micrometri în lungime funcţionează pe modelul insulelor pancreatice Langerhans, cu rol în reglarea glicemiei.

Microstructuri biohibride

În studiul de faţă, aceste insule de celule servesc pe post de model al unui microţesut, pentru a demonstra viabilitatea și funcţio­nalitatea unor microstructuri biohibride. Abordarea are scopul de a explora modalităţi mai avansate de a monitoriza și de a trata bolile, în special diabetul zaharat. 

Globul ocular și noul dispozitiv medical reprezintă, în esenţă, o cale de a administra terapiile celulare într-un loc unde corpul nu va respinge acest tratament.
În testele efectuate pe șoareci, dispozitivul s-a integrat rapid cu vasele de sânge din globul ocular, fără a provoca reacţii adverse. El și-a menţinut poziţia pe o perioadă de mai multe luni, fără să cauzeze probleme majore.



https://www.zmescience.com/science/news-science/eye-implants-may-soon-be-used-to-treat-diabetes/ 


Notă autor:

Imagine generată cu AI la 12 aprilie a.c.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe