Senzorii pentru monitorizarea continuă a glucozei vin în sprijinul pacienților cu diabet zaharat tip 1 și le ușurează viața. Iar pompele de insulină fac ca administrarea tratamentului să fie mai facilă, crescând considerabil calitatea vieții, a subliniat dr. Maria Voicu. Ea este medic rezident în specialitatea Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și pacientă cu diabet zaharat de tip 1 (DZ1). 

Carte de vizită:

• Medic rezident la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. C. Paulescu”, București 
• Absolventă a Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

Ce v-a determinat să vă alegeți această specialitate? 
Unul dintre factorii determinanți a fost faptul că eu însămi am diabet zaharat tip 1 (DZ1). Am luat în calcul și pregătirea în specialitatea Pediatrie, pentru că îmi plac foarte mult copiii. Dar, punând în balanță totul, am considerat că alegând această specialitate voi putea trata și copii, și diabet zaharat. Le-am împăcat pe amândouă. (zâmbește) Sunt mulțumită cu decizia făcută. Cred că am avantajul de a putea empatiza ușor cu pacienții, de a le înțelege dificultățile și de a-i sprijini în demersul terapeutic. 

Cu ce fel de provocări vine profesia dv.? 
Dupa diagnosticarea bolii, cea mai mare provocare e cea psihologică – dependența de insulino- terapie în diabetul zaharat tip 1. Algoritmul de diagnostic este limpede, însă tratamentul este complex. Altă provocare este complianța la tratament și temerea (justificată) de hipoglicemie. De asemenea, fondurile avute la dispoziție sunt limitate, în ceea ce privește utilizarea tehnologiei. Totuși, România are un Program Național de Diabet Zaharat care susține pacienții cu diabet și asigură o mare parte din dispozitivele medicale – chiar pe cele mai noi. În permanență există presiunea numărului de cazuri nou diagnosticate, incidența bolii fiind în creștere, iar fondurile fiind până la urmă limitate. În ceea ce privește diabetul zaharat tip 2, cea mai mare problemă cred că este complianța la dietă. Tratamentul nu pune, de obicei, probleme în privința administrării medicamentelor.

Boala e mai puțin complicată

Pacienții care acceptă mai greu diagnosticul sunt și ei o provocare? 

Da, este o provocare. Totuși, în diabetul zaharat tip 2 ar putea exista vindecare. Până la urmă e o patologie în care, dacă pacientul ar fi normoponderal, ar reuși să slăbească și ar ține dietă, poate că nici nu ar fi nevoie de tratament. În diabetul de tip 1, da, e greu de trecut peste diagnostic și peste faptul că vor fi dependenți toată viața de acest tratament, care e minim-invaziv. Însă cred că am putea să abordăm subiectul în ideea în care diabetul, de la un an la altul, devine din ce în ce mai puțin complicat. Senzorii de glicemie vin în sprijinul nostru și ne ușurează viața. Pompele fac ca administrarea insulinei să fie mai facilă. Am putea să le explicăm pacienților că tehnologia în diabetul de tip 1 avansează foarte rapid, iar calitatea vieții lor este din ce în ce mai bună. 

Vorbiți-ne despre beneficiul unor astfel de tehnologii (senzori, pompe). 
Senzorii sunt primele dispozitive care ar trebui utilizate chiar de la momentul diagnosticului. Ei permit vizualizarea glucozei pe un dispozitiv de tip telefon mobil, din 5 în 5 minute. Ei se adresează perfect temerilor pacienților legate de hipoglicemie – atât pe timpul zilei, hipoglicemiile postprandiale sau post-efort fizic, cât și pe timpul nopții, pentru că majoritatea pacienților au o mare teamă (justificată) în ceea ce privește hipoglicemiile nocturne. Utilizarea senzorilor ar trebui să fie asociată cu o reducere a hemoglobinei glicozilate, în ideea că pacienții văd mai repede patternurile hiperglicemice și au curajul să își facă corecții de insulină mai consistente, pentru că vor vedea o eventuală tendință de hipoglicemie și o vor trata la timp. 

Prin Programul Național de Diabet Zaharat, pacienții pot obține și pompe de insulină. 
În ceea ce privește pompele de insulină, accesul este destul de bun în țara noastră – există indicații specifice pentru inițierea terapiei cu pompă de insulină. E ușor limitat de fonduri – în ceea ce privește cele mai noi pompe. Utilizarea lor se asociază, în primul rând, cu o creștere a calității vieții. E posibil ca hemoglobina glicozilată și controlul glicemic să fie la fel de bune și cu pompă, și cu penurile de insulină. Însă calitatea vieții pacienților este net superioară cu pompa de insulină. 

Ce complicații, ce fel de probleme ați observat la pacienți? 
Dacă nu este tratat sau este neglijat, diabetul zaharat se poate complica atât micro, cât și macrovascular. Complicațiile microvasculare sunt legate de retinopatie, neuropatie, nefropatie. Ele apar la o mare parte din pacienții care se neglijează. Complicațiile sunt prezente atât la diabetul zaharat tip 1, cât și la diabetul zaharat tip 2. La pacienții cu tip 2, pot apărea și complicații macrovasculare, dintre care și infarctul miocardic – datorate și sindromului metabolic. Pentru că ei, dincolo de diabetul zaharat tip 2, asociază și alte comorbidități importante: obezitatea, dislipidemia care îi predispun către acest tip de complicații.

Algoritmul ia decizii

Dv. aveți montată o pompă de insulină. Explicați-ne ce înseamnă un sistem closed loop. 
Sistemele hibride, de tip closed loop, sunt formate dintr-un senzor de glucoză care, printr-o reacție enzimatică, măsoară valoarea acesteia. Prin bluetooth, o trimite către pompa de insulină, care, pe baza unui algoritm integrat ia decizii cu privire la administrarea insulinei. Pompa 780G (pe care medicul o folosește – n.red.) e o pompă aprobată de FDA. Are un algoritm inclus în ea, prin care ia decizii legate de administrarea de insulină, în funcție de informațiile primite de la senzor. 

Ce înseamnă că „ia decizii”? 
Pompa de insulină funcționează doar cu insulină rapidă. Practic, ea administrează mici bolusuri de insulină rapidă la fiecare 5 minute. Se setează o glicemie țintă, care ar putea fi, de exemplu, 100 mg/dL. Iar în funcție de această glicemie-țintă, pompa are capacitatea să își moduleze singură rata bazală – dacă glicemia este în creștere, o să administreze mai multă insulină; dacă e în scădere, mai puțină insulină – ajungând până la a suspenda administrarea. 

Care sunt avantajele? 
Acest algoritm ajută și în ceea ce privește riscul de hipoglicemii, adică pe de o parte pompa se oprește la hipoglicemie, dar mai mult decât atât, atunci când estimează că urmează să apară o hipoglicemie – glicemia e în scădere rapidă – ea își scade rata bazală pentru a readuce glicemia în țintă. În plus, pompa 780G dă și microbolusuri de autocorecție, în funcție de sensibilitatea fiecărui pacient la insulină. E un dispozitiv sigur, funcționează pe baza unor date pe care medicul le introduce inițial, altfel pompa nu are cum să știe necesarul de insulină adaptat fiecărui pacient. 

Este genul de algoritm din care pompa învață și știe mai multe despre pacient? 
Da, ea se adaptează. Îmbunătățirile nu se văd de la o zi la alta, ci în timp. Tocmai din cauză că, de exemplu, dacă astăzi e o zi cu hiperglicemii, ea nu o să-și crească brusc rata bazală. Algoritmul e făcut având ca principală funcție protecția împotriva hipoglicemiei, și-atunci pompa cu orice preț o să facă lucrul acesta. Nu va face modificări bruște în administrarea insulinei, care ar putea predispune la hipoglicemie.

Adolescența, perioadă de instabilitate

Ne-am putea aștepta în viitor la tehnologii mai bune la pacientul cu DZ1? 
Cu siguranță că da. Acum, de exemplu, sunt în studiu pompe capabile să prezică și mesele. Adică să nu mai fie nevoie ca pacientul să introducă numărul de carbohidrați și să dea bolusuri pentru mese. Pompa 780G nu e capabilă de asta: pacientul trebuie să știe să-și calculeze carbohidrații și să îi introducă acolo, pentru ca ea să administreze apoi insulina prandială necesară. Pe măsură ce tehnologia a avansat, de când am fost eu diagnoticată, calitatea vieții a crescut considerabil. Cred că pe viitor va fi chiar mai bine de atât. 

Ați fost diagnosticată cu DZ1 la vârsta de 9 ani. Cum a fost acceptarea bolii? 
E o situație particulară, nu știu dacă așa se întâmplă în cazul tuturor. În opinia mea, copiii acceptă mai ușor genul acesta de diagnostic, pentru că îl văd ca pe un mod de a fi, ca pe un nou mod de a trăi. Cred că adolescenții acceptă cel mai greu diagnosticul. 

De ce? 
Pentru că adolescența e o perioadă de schimbare, o perioadă de instabilitate în care un astfel de diagnostic îi poate dezechilibra. Copiii se adaptează și primesc și sprijinul familiei. Dacă părinții sunt încrezători și le insuflă ideea de normalitate, dacă le arată că nu sunt limitați în niciun plan, vor accepta foarte bine diagnosticul. 

Care este partea cea mai frumoasă a profesiei dv.?
Îmi plac toate aspectele ei. Îmi place mult că am posibilitatea de a trata copii, pentru că am luat în calcul și pediatria atunci când am ales specialitatea. Cea mai frumoasă parte e că, după momentul diagnosticului, care e unul foarte trist pentru pacienții noștri, în timp, ei își dau seama că pot să ducă o viață absolut normală și pot avea o calitate a vieții similară cu a oamenilor fără diabet. 
 

E posibil ca hemoglobina glicozilată și controlul glicemic să fie la fel de bune și cu pompă, și cu penurile de insulină. Însă calitatea vieții pacienților este net superioară cu pompa de insulină.

Există aceasta teamă importantă și justificată de hipoglicemie și, din această cauză, pacienții nu își adaptează dozele de insulină așa cum ar trebui, la glicemie și la carbohidrații ingerați.

Diabetul zaharat este ușor de diagnosticat și de multe ori are o evoluție îndelungată, silențioasă. Aș recomanda tuturor să meargă la un control periodic, măcar o dată pe an.