Newsflash
Știri

Se prelungește valabilitatea adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat

de L. Budin - mar. 27 2024
Se prelungește valabilitatea adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat

Printr-un Ordin al președintelui CNAS, publicat în Monitorul Oficial, s-a reglementat prelungirea valabilității adeverinței care înlocuiește cardul național de asigurări de sănătate până la emiterea cardului duplicat.

Până acum, durata valabilității adeverinței era de 60 de zile, fiind astfel necesară emiterea periodică a unei noi adeverințe, până la emiterea noului card, se arată într-un comunicat. 

Durata până la emiterea cardului duplicat poate depăși două luni, iar asigurații pot fi puși în situația neplăcută de a face drumuri repetate la casele de asigurări de sănătate. Măsura prelungirii duratei de valabilitate a adeverinței de înlocuire a cardului național duplicat implicit debirocratizează și fluidizează activitatea caselor de asigurări de sănătate și diminuează cozile de la ghișee”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

Această adeverință se emite pentru asigurații care depun la casa de asigurări de sănătate cererea de eliberare a cardului duplicat, în cazul: 

  • pierderii, deteriorării, furtului cardului inițial;
  • schimbării datelor de identitate ale titularilor, față de cele înscrise pe card.

Ordinul prevede că cererea de eliberare a cardului duplicat, completată și semnată de titular sau, după caz, de reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia, se poate transmite și prin poștă sau prin mijloace electronice de comunicare la distanță, cu condiția să fie însoțită de copia actului de identitate și, după caz, de alte acte doveditoare, precum și de dovada plății contravalorii cardului duplicat. 

Solicitanților cardului duplicat li se poate transmite adeverința înlocuitoare prin mijloace de comunicare la distanță.

Adeverințele emise până la data intrării în vigoare a ordinului menționat își păstrează perioada de valabilitate prevăzută în acestea.

Totodată, menționăm că persoanele asigurate care nu au avut niciodată card național de sănătate emis pot beneficia de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale fără să trebuiască să prezinte furnizorului o adeverință în locul cardului”, se mai arată. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe