Campaniile de educare pe scară largă a populaţiei sunt foarte active în Europa de la începutul anilor 2000.

Factorii de risc asociaţi producerii unui accident vascular cerebral (AVC) sunt multipli. Prevenţia primară, subînţelegând depistarea și controlul acestora, poate evita până la 85% dintre cazurile de AVC. Prevenţia secundară, post-AVC, constă în depistarea cauzelor de AVC și tratamentul rapid al acestora, cunoscând că riscul de recidivă la 5 ani este de 10%.

        Hipertensiunea arterială (HTA): este cel mai important și modificabil factor de risc al AVC și principala cauză a demenţei vasculare. Normalizarea tensiunii arteriale (TA) a dus la scăderea cu 30% la 2 ani a riscului de AVC. Reducerea rapidă și eficientă a TA este mult mai importantă decât tipul de medicaţie folosită, insistându-se totodată și pe măsurile non-farmacologice de tratament al HTA. Ţinta este obţinerea unei TA <130/80 mmHg.

        Dislipidemia, în particular valorile LDL-colesterol >70 mg/dl, se asociază în mod clar cu un risc de AVC ischemic, în timp ce nivelul colesterolului scăzut sub norme se asociază cu riscul de AVC hemoragic. Graţie efectului lor antiinflamator, imunomodulator, vasodilatator și stabilizator al plăcii de aterom, statinele și-au câștigat un rol clar în prevenţia secundară post-AVC (nu și fibraţii), dar nu se recomandă utilizarea lor la pacienţii fără factori de risc.

        Diabetul zaharat dezechilibrat induce microangiopatie cerebrală cu apariţia infarctelor lacunare, dar și complicaţii macrovasculare de tip AVC masiv. Controlul hiperglicemiei reduce rata complicaţiilor microvasculare, în timp ce controlul asociat al dislipidemiei (LDL-colesterol <70 mg/dl) duce la reducerea complicaţiilor de tip macrovascular.

        Stenozele carotidiene extracraniene: prevalenţa stenozelor mai mari de 50% crește cu vârsta la pacienţii cu factori de risc; tratamentul chirurgical al stenozelor carotidiene de peste 60-70%, asimptomatice, a redus cu 50% riscul de AVC, cu un risc de complicaţii <3%, crescând totodată speranţa de viaţă cu peste 5 ani. Actualmente, însă, pentru stenozele atât extra-, cât și intracraniene se insistă asupra controlului medicamentos maximal (agenţi antiagreganţi, statine), iar acolo unde este cazul se propune angioplastia-stenting și/sau chirurgia. Anticoagularea a dus clar la creșterea frecvenţei hemoragiilor cerebrale, fiind abandonată.

        Fibrilaţia atrială (FA): prevalenţa ei crește cu vârsta, ajungând la 18% la pacienţii de peste 85 de ani. Se asociază cu AVC masiv și cu o rată de mortalitate ridicată. Prevenţia AVC se bazează pe depistarea FA (monitorizare electrocardiografică de lungă durată, inclusiv prin sistem implantabil) și pe anticoagulare. De aproximativ zece ani, odată cu apariţia noilor anticoagulante orale, s-au validat scorul de risc ischemic CHA2 DS2-VASc și scorul de risc hemoragic HAS-BLED. Anticoagularea reduce riscul de AVC cu 70%. În ceea ce privește riscul hemoragic al anticoagulării, s-a stabilit că pentru un pacient cu risc anual HAS-BLED 5% de AVC hemoragic, acesta ar trebui să cadă de aproximativ 300 de ori pe an pentru eventuala apariţie a unui hematom subdural care să contrabalanseze efectul clar benefic al anticoagulării.

        Foramen ovale permeabil: este o patologie depistabilă la pacienţii cu AVC „criptogenic” via o ecografie cardiacă transesofagiană; prevenţia secundară la acești pacienţi asociază tratamentul antitrombotic tip antiagregant (nu anticoagulant) și închiderea comunicării via sistemul tip Amplazer.

        Sindromul de apnee de somn (SAS) se întâlnește la 50-70% dintre pacienţii cu AVC; de aceea, mai ales la pacienţii obezi și/sau care fumează, se justifică screeningul SAS prin polisomnografie.

        Greutatea corporală: se observă un risc crescut de AVC atât la populaţia obeză, cât și la cea subponderală; un indice de masă corporală (IMC) de 19-25 kg/mp s-a dovedit protector contra AVC, fiecare creștere cu o unitate de IMC mărind acest risc cu 5%.

        Fumatul, inclusiv pasiv, este un factor de risc independent pentru AVC, prin scăderea fibrinolizei fiziologice și prin creșterea activităţii trombocitare. Oprirea fumatului duce la reducerea cu 50% a riscului de AVC la 1 an, riscul la 5 ani echivalându-l pe cel al nefumătorilor.

        Alimentaţia echilibrată: 

• proteinele: tipul de proteină, vegetală sau animală, nu influenţează riscul de AVC, dar se recomandă consumul regulat de pește în defavoarea celui regulat de carne;
• carbohidraţii: alimentaţia bogată în zaharuri favorizează obezitatea, diabetul și bolile cardiovasculare, deci și AVC-ul;
• grăsimile: s-a demonstrat creșterea riscului de AVC ca urmare a consumului de produse industrializate conţinând acizi grași de tip trans sau saturaţi; s-a observat scăderea riscului de AVC ca urmare a consumului de derivate marine (somon, hering) sau vegetale (nuci, in, soia), bogate în acizi grași Omega-3 polinesaturaţi;
• sarea: se recomandă un consum de maximum 5-6 g/zi (echivalentul unei linguriţe), reducerea consumului la 2-3 g/zi ducând la scăderea cu 20% a riscului de AVC; consumul de alimente procesate (din comerţ sau de tip fast-food) face dificil controlul zilnic al sării, prin urmare se recomandă evitarea acestora; 
• consumul asociat de cel puţin cinci legume și fructe zilnic protejează mult mai mult contra AVC decât cel doar de legume sau de fructe;
• consumul regulat și moderat de cafea sau ceai reduce riscul de AVC graţie efectelor antioxidante și de ameliorare a funcţiei endoteliale;
• consumul regulat și moderat de ciocolată neagră asociază un risc scăzut de AVC, posibil datorită efectului antiinflamator și anti­trom­botic dat de unele componente din cacao;
• dieta „mediteraneeană” este citată în multe studii ca reducând și riscul de AVC;
• alcoolul: consumul ridicat (>2 unităţi/zi la bărbaţi și >1 la femei) crește riscul de AVC, în special cel hemoragic;
• suplimentarea de calciu sau calciu și vitamina D, în lipsa carenţei dovedite prin analize de sânge, crește riscul de AVC;
• suplimentarea cu vitamine A, C, E sau beta-caroten, în lipsa carenţei dovedite prin analize de sânge, nu reduce riscul de AVC, constatându-se chiar o creștere a mortalităţii la pacienţii care iau regulat suplimente cu beta-caroten, vitamina A sau E; diverse studii au arătat și inutilitatea substituţiei cu vitamine de tip B în lipsa carenţei acestora sau în lipsa hiperhomocisteinemiei;
• prescrierea aspirinei la populaţia sănătoasă sau la pacienţii cu FA nu s-a dovedit a avea un efect protector, crescând totodată rata hemoragiilor digestive. Pe de altă parte, prescrierea post-AVC ischemic, în prevenţie secundară, a antiagregantelor plachetare (aspirina, clopidogrel etc.) a redus riscul de recidivă a AVC cu 20-25%.

        De asemenea, activitatea fizică regulată, cu un minimum de 30 minute zilnic, scade cu 25-30% riscul de AVC.

Pe scurt:

• AVC-ul rămâne la nivel mondial prima cauză de handicap dobândit la vârstă adultă, a doua cauză de demenţă, a doua cauză de depresie și a patra cauză de mortalitate de cauză netraumatică. Se estimează că la fiecare patru minute cineva suferă un AVC și că o persoană din cinci va face un AVC de-a lungul vieţii.
• Un AVC reprezintă o urgenţă medicală ca urmare a riscului de leziuni ireversibile pe care le poate induce la nivel cerebral, fie ele ischemice (80%), hemoragice (15-20%) sau ischemico-hemoragice.
• Vârsta medie de apariţie a AVC-ului este de 74 de ani, dar 25% dintre pacienţi au mai puţin de 65 de ani.
• Un AVC poate evolua clinic de la simptome tranzitorii până la sechele majore cu handicap definitiv sau deces (aproximativ 20% dintre pacienţi decedând în interval de un an). Din fericire, 60-70% dintre pacienţii cu AVC ischemic recuperează o independenţă funcţională, chiar cu sechele, mulţi reluându-și activitatea profesională. Din păcate, 50% dintre pacienţii cu AVC hemoragic decedează, 25% păstrează un handicap sever și doar 6,5% recuperează o independenţă funcţională.
• Singurele tratamente cu viză real curativă în faza acută a AVC-ului ischemic sunt tromboliza și/sau trombectomia. Pentru ambele tipuri de AVC este imperioasă spitalizarea în Stroke Unit, cu demararea în paralel a bilanţului rapid și a recuperării AVC. Se estimează că spitalizarea pacienţilor cu AVC în alte unităţi decât Stroke Unitul (inclusiv neurologie generală) reprezintă pentru pacient o pierdere de șanse.