Newsflash
Istoria Medicinei

Victoriile vaccinării(1)

de Prof. dr. Benone DUŢESCU - feb. 5 2021
Victoriile vaccinării(1)

Istoria modernă a medicinei ne oferă prin vaccinare o emoţionantă pildă de victorie a inteligenţei umane împotriva bolii, pentru perfecţionarea și ocrotirea sănătăţii publice.

Așa cum consideră specialiștii în domeniu, vaccinarea este un principiu și un procedeu general aplicabil în profilaxia bolilor contagioase. Vaccinarea ca metodă de profilaxie și uneori tratament în bolile contagioase își confirmă eficacitatea de peste două secole. Efortul omenirii împotriva infecţiilor este vechi.

Eficienţa vaccinării ca metodă profilactică a înscris în istoria civilizaţiei umane cele mai glorioase pagini. În etapa actuală nu mai putem ignora sau respinge vaccinarea ca metodă profilactică, ci doar semnala unele imperfecţiuni în prepararea agentului vaccinal sau un raport disproporţionat între efect-beneficiu și risc uman.

principala

Termenul de „vaccin” (cu rădăcini din limba latină, „vacca” – vacă) a fost introdus în știinţă de Louis Pasteur (1822-1895), în cinstea realizării lui Edward Jenner (1749-1823), medic și naturalist englez. Jenner a reţinut observaţia că mulgătorii de vaci din Anglia nu se temeau de variolă, considerându-se imuni pentru că suferiseră de vaccina vacilor. S-a stabilit mult mai târziu că această boală provoca o imunitate încrucișată pentru variolă.

Fără să cunoască agentul cauzal al variolei, dar pornind de la observaţia pe care am menţionat-o, Edward Jenner efectuează la 14 mai 1796 prima vaccinare anti-variolică, arătând că inocularea materialului patologic din pustulele bovinelor bolnave de vaccină nu provoacă la om decât leziuni ușoare și trecătoare, dar îi conferă individului respectiv rezistenţă solidă faţă de variolă.

Numind „vaccinuri” toate produsele antigenice care induc în organism instalarea unei imunităţi active, Pasteur a impus ideea după care unii microbi vii, atenuaţi prin căldură sau inactivaţi, pot fi utilizaţi în profilaxia unor boli contagioase.

Chimistul susţinut de medici

Pasteur nu a fost medic, el a fost chimist, dar a realizat pentru medicină descoperiri și aplicaţii practice care au impus o epocă dominantă a descoperirilor sale, numită epoca pasteuriană.

Concluziile marelui savant s-au bazat pe multe evenimente și pe experienţele sale și ale colaboratorilor săi. Ele s-au impus cu greu la început, generând inclusiv incertitudini și neîncredere în puterea vaccinării.

Émile Roux (1853-1933), cel mai apropiat colaborator al marelui savant, declara ceva mai târziu că fiecare dintre descoperirile lui Pasteur a fost impusă printr-o luptă acerbă.

La început, orice realizare pasteuriană dezlănţuia ample proteste, scandaluri în ziare, învinuiri etc. După 1885, „chimistul rătăcit în medicină”, cum îl caracterizau adversarii săi, s-a impus definitiv. În acel an s-a afirmat cu o mare reușită – realizarea vaccinului antirabic, vaccinare aplicată la om.

Până atunci, turbarea avusese întotdeauna o evoluţie letală. Primul salvat a fost copilul Joseph Meister din Alsacia, de 9 ani, mușcat de un
câine turbat. Istoria a consemnat ezitarea lui Pasteur în aplicarea vaccinării pe om, el nefiind medic.

Dar colaboratorii săi medici, siguri de reușita experimentului, l-au convins, iar la 6 iulie 1885, prin gestul său, copilul a fost salvat de la moarte. Au încetat atunci și invectivele la adresa lui Pasteur, acesta primind acum eticheta de „mare binefăcător al omenirii suferinde”.

Pasteur este deci creatorul metodei de imunizare cu agentul cauzal (viu) atenuat pe cale artificială (învechire, încălzire, uscare, pasaj prin animale). Administrează acest agent întâi la animal, în cazul holerei găinilor (1880), cărbunelui (1881), împreună cu Chamberland și Roux, rujetului porcilor (1880), și apoi, cu succesul răsunător, la om, contra turbării (1885).

Robert Koch (1843-1910) medic bacteriolog și imunolog german, a înscris și el pagini de glorie în promovarea luptei împotriva microbilor și virusurilor cu ajutorul vaccinării.

Procedeul de imunizare al lui Edward Jenner, reluat pe noi baze știinţifice în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după demonstrarea originii microbiene a bolilor infecţioase, este legat de numele lui Louis Pasteur și Robert Koch.

Eradicarea variolei

Una dintre marile victorii care trebuie consemnate în istoria medicinei este eradicarea variolei. Aceasta s-a putut efectua și realiza prin metoda vaccinării. Cunoscută de milenii, variola a fost o boală infecţioasă fatală și extrem de contagioasă, provocată de virusul variolic. Numele de variolă a fost folosit pentru prima dată în 570 de Marius d’Avranches în Franţa.

Cinci secole mai târziu, medicul arab Al Rhazes (860-932), un observator fin și medic hipocratic, este autorul unei lucrări despre rujeolă, variolă și varicelă, în care descrie simptomele tipice ale fiecăreia dintre aceste boli și diagnosticul lor diferenţial. Medicul recomandă în cartea sa o igienă strictă, spălături bucale, faringiene și oculare cu apă acidulată.

Realizarea epocală a lui Edward Jenner și Louis Pasteur a deschis era imunizării profilactice și a dus în final la una dintre cele mai mari victorii din istoria sănătăţii publice: eradicarea unei boli pe întreaga suprafaţă a globului pământesc.

Cu o viziune demnă de remarcat, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declanșat în 1966 Programul de eradicare a variolei, cu o durată de zece ani. Metoda principală de acţiune a fost vaccinarea antivariolică.

A fost un efort la scară planetară, OMS sprijinind toate ţările să realizeze vaccinarea întregii populaţii vizate. Ultimul caz de variolă a fost consemnat în Africa, la 26 octombrie 1977, la Merka, în Somalia.

La 8 mai 1980, după o perioadă de supraveghere de doi ani de la apariţia ultimului caz, cea de-a 33-a Adunare Generală a OMS a „declarat în mod solemn că planeta și toate popoarele sale au fost eliberate de variolă (...) o realizare fără precedent în istoria sănătăţii publice” și a recomandat încetarea vaccinării antivariolice.

România, prezenţă activă

Geniul românesc s-a afirmat cu îndrăzneală și eficienţă în domeniul epidemiologiei și al vaccinologiei. Citez doar două personalităţi dintre cele atât de numeroase: Victor Babeș (1854-1926) și Ion Cantacuzino (1863-1934).

Remarc însă efortul creator al medicilor de boli infecţioase, epidemiologie și imunologie, al cercetătorilor și cadrelor didactice din clinicile de profil, inclusiv al profesorului meu, Vladimir Bușilă, care în anii 1950-1951, ca șef al Clinicii de boli infecţioase de la Facultatea de Medicină din Timișoara, mi-a dezvăluit fascinantele acţiuni curative și profilactice ale vaccinului.

Victor Babeș este considerat, prin contribuţiile sale știinţifice, al doilea mare rabiolog al lumii după Pasteur. La 6 mai 1888, Victor Babeș efectuează prima vaccinare împotriva turbării la Institutul antirabic din București, al treilea înfiinţat în lume.

În 1889, împreună cu M.C. Lepp, publică în „Annales de l’Institut Pasteur” studiul în care se formulează principiul imunizării pasive umorale. Aflat printre creatorii imunologiei pe plan mondial, Victor Babeș a descoperit, deci, în 1889 fenomenul imunităţii pasive, completare firească la existenţa imunităţii active pusă în evidenţă de Jenner și de Pasteur.

Victor Babeș a perfecţionat tratamentul antirabic, asociind vaccinul cu un ser antirabic; această terapie mixtă vaccin + ser, cunoscută sub numele de metoda românească de tratament antirabic, era capabilă să salveze de la moarte sigură persoanele care nu puteau fi salvate altfel din cauza mușcăturilor grave de lup sau celor localizate la cap și la membrele superioare.

Statisticile efectuate la București, în 1904, pe 962 de cazuri tratate prin această metodă românească arată că toate persoanele tratate astfel
au supravieţuit. Ca epidemiolog, Victor Babeș a fost unul dintre primii savanţi români care au cerut implicarea statului în ocrotirea sănătăţii publice.

El a evidenţiat impactul pozitiv al descoperirilor de bacteriologie asupra societăţii moderne și a cerut, la Conferinţa internaţională de la Roma (1894), ca statele europene să facă o politică sanitară comună. El devenea astfel unul dintre iniţiatorii pe plan mondial ai colaborării interstatale din cadrul Comitetului de Igienă al Societăţii Naţiunilor și ulterior al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe