Lavajul bronhoalveolar (LBA) este o metodă indispensabilă în explorarea complexă a plămânului, fiind uşor accesibilă în practica pneumologică. Metoda constituie o veritabilă „biopsie biologică“, uşor de repetat, deosebit de utilă pentru diagnostic, urmărirea evoluţiei şi înţelegerea fiziopatologică a evenimentelor care se desfăşoară în plămân în ansamblu. Simplitatea şi lipsa de agresiune îi conferă un loc deosebit printre tehnicile de studiu ale patologiei pulmonare la nivel interstiţial şi alveolar. LBA reprezintă metoda optimă pentru diagnosticul unei infecţii oportuniste la pacienţii imunocompromişi, după cum ilustrează dna dr. chim. Aneta Şerbescu, la rubrica In vitro.
Lavajul bronhoalveolar (LBA) în scop diagnostic este un procedeu bronhoscopic puţin invaziv, care permite recoltarea celulelor, particulelor minerale, agenţilor patogeni şi a componentelor solubile din bronhiolele şi alveolele terminale. Bogăţia de informaţii pe care le furnizează analiza lichidului de lavaj permite de multe ori evitarea utilizării unor metode de diagnostic invazive. Introducerea LBA ca metodă de rutină în investigaţia patologiei respiratorii a însemnat un real
progres mai ales în domeniul patologiei interstiţiale pulmonare. În măsură egală sunt beneficiare ale acestei investigaţii procesele neoplazice, alergice, patologia profesională, colagenozele cu determinare pulmonară, infecţiile respiratorii etc. Este o tehnică uşor de realizat şi lipsită de riscuri pentru stabilirea infecţiilor oportuniste în tractul respirator inferior. La indivizii cu imunodeficienţă sau imunocompromişi, lavajul este recomandat ca o primă metodă de diagnostic, chiar şi în cazul pacienţilor cu trombocitopenie şi granulocitopenie. La pacienţii imunocompetenţi, LBA poate fi o alternativă în situaţiile cu răspuns terapeutic insuficient sau când procedurile mai puţin invazive nu au reuşit să stabilească corect diagnosticul. LBA se va realiza în segmentul afectat din punct de vedere radiologic şi din care este îndepărtată secreţia purulentă în timpul bronhoscopiei. În cazul unor agenţi patogeni, identificarea lor în LBA are întotdeauna semnificaţie diagnostică, deoarece nu apar în mod obişnuit ca germeni de contaminare. În cazul altor agenţi patogeni, în schimb, clinicianul trebuie să hotărască în fiecare caz, pe baza altor criterii, dacă este vorba de o infecţie sau de o contaminare cu floră de colonizare.
Pneumonia cu Pneumocystis carinii este complicaţia cea mai frecvent întâlnită la pacienţii infectaţi cu HIV. În diagnosticul acestei pneumonii, LBA atinge o sensibilitate de peste 90% şi o specificitate de 100%. La aceste cazuri, lavajul este comparabil cu biopsia transbronşică, care din cauza riscului de sângerare la pacienţii cu sarcom Kaposi trebuie realizată numai când lavajul repetat nu a precizat diagnosticul. Rentabilitatea diagnostică a sputei induse este mult mai mică, însumând numai 25–50%.
Identificarea microscopică a chisturilor de Pneumocystis carinii reprezintă singura posibilitate diagnostică, deoarece cultura nu este posibilă, iar anticorpii se identifică şi în serul persoanelor sănătoase. Numeroasele cazuri de pneumonii cu Pn. carinii care au fost diagnosticate rapid prin evaluarea citologiei LBA se caracterizează prin formarea de mulaje alveolare spumoase (foamy alveolar casts). S-a sugerat că diagnosticul citologic al pneumoniei cu Pn. carinii este dependent de extracţia exsudatului intraalveolar. Aceste mulaje sunt identificate pe frotiuri din lichidul de LBA în microscopia optică (10 sau 20x). Morfologic, ele sunt descrise astfel: structuri extracelulare tridimensionale, formă globulară, o dimensiune tipică a alveolei (80–340 μm), se colorează bazofil în MGG, aspect vacuolizat datorită necolorării pereţilor chisturilor şi conţin trofozoiţi. Deoarece tehnica MGG nu permite colorarea pereţilor chisturilor de Pn. carinii, pentru identificarea lor se foloseşte tehnica Grokott-Gomori sau albastru de toluidină. În laboratorul nostru folosim coloraţia cu albastru de toluidină; această tehnică distruge celulele cu ajutorul unui amestec de acizi, ceea ce uşurează identificarea chisturilor de Pn. carinii, care se colorează în albastru-violet.
Profilul citologic al LBA la pacienţii cu SIDA şi pneumonie cu Pn. carinii arată o creştere a numărului de limfocite (28,9 ± 17,1%) şi a celui de granulocite (11 ± 12%); procentul de granulocite neutrofile este mai mare decât la pacienţii cu SIDA şi fără pneumonie cu Pn. carinii (cca 5%). Neutrofilia poate fi datorată în parte unei pneumonii bacteriene concurente sau unor condiţii similare sindromului de detresă respiratorie. La pacienţii cu SIDA şi cu pneumonie cu Pn. carinii s-au semnalat şi creşteri mari ale numărului de eozinofile (10,3 ± 3,6%), în contrast cu pacienţii cu SIDA şi fără pneumocistoză şi cu pacienţii imunosupresaţi non-SIDA şi cu pneumocistoză. Mai multe studii au arătat că procentul mare de neutrofile şi eozinofile în LBA pacienţilor cu SIDA şi pneumonie cu Pn. carinii se corelează cu o prognoză proastă.
Din punct de vedere imunocitologic, raportul CD4/CD8 este clar mai scăzut decât în sânge: în LBA este 0,08 ± 0,005, iar în sânge este 0,67 ± 0,45. Procentul de celule NK (CD57+) este semnificativ mai mic la pacienţi cu SIDA şi pneumonie (43%) decât la cei infectaţi HIV fără pneumonie (11 ± 9%).
