A opta ediţie a Congresului naţional de chirurgie cardiovasculară, desfăşurată recent, la Poiana Braşov, a constituit pentru specialişti din domeniu un prilej de actualizare a informaţiilor, dar şi de evaluare a activităţii de la noi. O relatare de la eveniment şi opinii ale participanţilor, în grupajul reaizat de dna dr. Raluca Bulea.

"> Chirurgia cardiovasculară, între aprecierea internaţională şi dificultăţile financiare locale - Viața Medicală
Hi-tech & Gadgets

Chirurgia cardiovasculară, între aprecierea internaţională şi dificultăţile financiare locale

de Dr. Raluca BULEA - nov. 7 2012
Chirurgia cardiovasculară, între aprecierea internaţională  şi dificultăţile financiare locale

A opta ediţie a Congresului naţional de chirurgie cardiovasculară, desfăşurată recent, la Poiana Braşov, a constituit pentru specialişti din domeniu un prilej de actualizare a informaţiilor, dar şi de evaluare a activităţii de la noi. O relatare de la eveniment şi opinii ale participanţilor, în grupajul reaizat de dna dr. Raluca Bulea.

   Pentru al doilea an consecutiv, Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară a ales Poiana Braşov ca loc de desfăşurare a principalei sale reuniuni ştiinţifice – congresul naţional, ajuns la a opta ediţie. Cu o agendă extrem de încărcată şi abordând subiecte de mare actualitate, manifestarea i-a adus încă o dată împreună pe cardiologi, anestezişti şi chirurgi cardiovasculari, alături de asistenţii de chirurgie cardiovasculară, ATI şi circulaţie extracorporală, reuniţi, la rândul lor, pentru al patrulea simpozion.
   Sesiunile de lucrări, desfăşurate în două săli concomitent, au fost organizate pe grupe de patologii şi, de fiecare dată, după lucrările înscrise în program, un spaţiu amplu a fost dedicat întrebărilor şi discuţiilor pe marginea celor prezentate, moment de aprofundare sau de clarificare a unor detalii, care au ajuns uneori chiar să lărgească subiectul abordat iniţial în prezentare. Tematica acestora s-a referit la: • abordarea bolnavului valvular asimptomatic în condiţiile chirurgiei cardiace în proximitate sau la distanţă • ischemia critică • patologia aortei toracice • ane­vrisme (aorta abdominală şi artere periferice) • metode de revascula­rizare pentru artere viscerale • aspecte deosebite în chirurgia cardiacă • patologie vasculară, coronariană şi valvulară; fiecare din aceste teme a fost abordată, din perspective diferite, de chirurgi, cardiologi intervenţionişti, anestezişti sau cardiologi, în aşa fel încât să se contureze o imagine cât mai completă a bolii, a diagnosticării sale şi a posibilităţilor de tratament.
   De o atenţie aparte s-au bucurat şi posterele realizate de medici rezidenţi sau tineri specialişti, grupate pe domeniile chirurgie cardiacă, chirurgie vasculară şi, respectiv, cardiologie, de această dată prezentate celor interesaţi într-o manieră dinamică, interactivă, cu ajutorul unor monitoare şi ecrane de mari dimensiuni, pe care puteau fi vizionate în amănunt. Ele au fost amplasate într-un spaţiu bine ales, unde au rulat pe toată durata desfăşurării congresului. La finalul lucrărilor, într-o sesiune special dedicată, s-au acordat premii pentru cele mai bune cercetări prezentate în postere.
   Seria de lucrări dedicată patologiei aortei toracice a beneficiat, pe lângă vorbitorii români, şi de prezenţa unor specialişti din Franţa, Germania şi Olanda, precum şi a unor cardiologi români care acum profesează la Paris sau Monaco. Dr. Tim Rehders, cardiolog intervenţionist, de la Universitatea Rostock (Germania), a vorbit despre „Repararea endovasculară a aortei toracice – o alternativă sigură şi eficientă la chirurgia deschisă pentru anevrismele de aortă toracică descendentă“, în vreme ce dr. Marc Laskar, chirurg cardiovascular, de la Spitalul Universitar din Limoges (Franţa), a prezentat „Experienţa TAVI (implantarea de valvă aortică transcateter) în Franţa: rezultatele registrului France 2“, sinteză a datelor celor peste 5.000 de pacienţi înregistraţi începând din 2010, care vor continua să fie monitorizaţi încă cinci ani, din perspectiva unui specialist cu zece ani de experienţă în folosirea acestei tehnici. Dr. Ovidiu Chincel, de la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu“ Bucureşti, a abordat „Rolul ecografiei 3D a rădăcinii aortei toracice în evaluarea patologiei rădăcinii aortice“, subliniind faptul că, deşi vorbim de o investigaţie modernă, este totuşi una care poate da multe artefacte, imaginile furnizând mai degrabă o apreciere calitativă decât cantitativă, felul în care urmează a fi prezentate în final rezultatele depinzând hotărâtor de onestitatea ecografistului. În încheierea sesiunii, dr. Clara Alexandrescu, de la Centrul Cardiotoracic din Monaco, s-a referit la „Importanţa reabilitării după chirurgia cardiacă“, insistând asupra faptului că pacientul trebuie să înveţe să trăiască în condiţiile bolii sale cardiace. Dsa a vorbit de asemenea şi în cadrul sesiunii dedicate patologiei valvulare, referindu-se tot la un subiect mai puţin discutat – „Evaluarea regurgitării tricuspidiene funcţionale de la dilatarea de inel la restricţia cuspelor“.
   Punctul culminant al congresului a fost reprezentat de prelegerile susţinute de prof. dr. Gilles Dreyfus, reputat specialist în patologia valvulară, format în Franţa şi având experienţă de lucru în Marea Britanie, în prezent la Monaco. Dsa a început prin a vorbi despre „Plastia de valvă tricuspidă – de ce este încă subminată?“, pentru a dedica apoi mai mult timp discuţiei despre „Plastia de valvă mitrală – de la asimptomatic la insuficienţă cardiacă“. Plecând de la faptul că este foarte important să se acorde grijă fiecărui detaliu operator atunci când se repară valva mitrală, pe marginea imaginilor intraoperatorii, profesorul Dreyfus a subliniat faptul că intervenţia trebuie realizată având ca scop să i se ofere pacientului o perspectivă de 25–30 de ani, nu doar una de cinci sau zece ani, pledând ferm împotriva intervenţiilor minim invazive, care nu pot trata cu aceeaşi acurateţe toate structurile anatomice (pilieri, cordaje, inelul mitralei etc.). Un alt punct atins a fost abordarea pacienţilor tineri asimptomatici, care au beneficii mai mari pe termen lung şi riscuri mai mici de a dezvolta fibrilaţie atrială sau complicaţii ale acesteia, dacă sunt trataţi chirurgical precoce, cu condiţia ca repararea să fie făcută de un chirurg antrenat, altfel putând apărea eventualitatea dezastruoasă a necesităţii implantării unei valve mecanice la şase luni după plastia nereuşită de valvă mitrală.

 

Dificultăţi şi satisfacţii

Prof. dr. Gilles Dreyfus

   – Care este semnificaţia prezenţei dv. la Congresul român de chirurgie cardiovasculară?
   – Nu este o întrebare la care ar trebui să răspund eu. Sunt foarte onorat că am fost invitat aici şi îmi place foarte mult, am legături cu România prin intermediul cardiologilor pe care îi cunosc şi care lucrează în Franţa, am avut rezidenţi români de chirurgie cardiovasculară şi am venit din fidelitate şi prietenie cu România, dar semnificaţia călătoriei mele trebuie să o spună alţii.
   – De ce aţi ales plastia valvulară ca subiect al prelegerii dv.?
   – Am ales-o deoarece cred că insuficienţa mitrală este una dintre afecţiunile cardiace cele mai frecvente şi cred că este un subiect important, toate studiile au arătat-o, în ţările cele mai avansate din lume, din Europa şi America, dacă nu luăm în considerare decât pacienţii care reprezintă indicaţii perfecte, numai 50% sunt operaţi. Ceilalţi 50% nu sunt operaţi şi, dacă ne gândim că există şi chirurgi care nu sunt suficient pregătiţi pentru a repara valvele, în aceste condiţii aproape că vorbim de un subiect de sănătate publică. Interesul nu este să punem proteze şi să facem tratament anticoagulant, ci să evităm aritmiile şi insuficienţa cardiacă, să avem o calitate a vieţii normală şi o îmbunătăţire a supravieţuirii. Toate acestea înseamnă foarte mult.
   – Cât durează formarea unui chirurg capabil să realizeze aceste plastii valvulare?
   – Depinde mult de tipul de plastie la care ne referim. Sunt plastii care sunt foarte complexe, şi sincer nu e vorba decât de timp şi de experienţă – ani şi ani de practică. Totuşi, să formezi un chirurg pentru a face 80–90% din reparaţii, cred că durează un an sau doi. Dacă face lucrurile bine şi le învaţă corect, poate ajunge la performanţă.
   – În experienţa dv., care sunt operaţiile care v-au adus cele mai mari satisfacţii şi care au fost cele mai dificile?
  – Cred că plastiile valvulare fac parte din operaţiile care aduc cele mai mari satisfacţii, atunci când vedem calitatea vieţii pacientului după intervenţie, dar şi cele mai dificile din punct de vedere tehnic, împreună cu intervenţiile de reparare a valvei aortice, care este un alt subiect destul de puţin abordat, un alt domeniu, dar m-aş opri la repararea valvelor. Este conceptul de a nu schimba o valvă, ci de a o repara.
   – Şi dacă am face, din punctul de vedere al dificultăţii, comparaţia cu transplantul cardiac?
   – Transplantul cardiac nu este deloc asemănător. Transplantul cardiac este mai degrabă un simbol. Inima este un mit, ea însăşi un simbol, şi când inima este luată de la o persoană pentru a-i fi dată alteia, este o operaţie cu o foarte mare încărcătură emoţională. Dar tehnica transplantului este uşoară, este o chirurgie uşoară, care pune mai ales probleme legate de selecţia donatorului şi a primitorului. De asemenea, problema mai este, cred eu, că transplantul este o intervenţie care şi-a cam trăit traiul, aproape că vorbim de transplantul cardiac la timpul trecut. De ce? Pentru că erau mulţi donatori cu 20 de ani în urmă, dar de vreo 15 ani numărul de donatori nu a încetat să scadă. Trăim în societăţi care nu vor să doneze. În plus, au fost diminuate cauzele accidentelor care aduceau donatori, prin limitarea vitezei, folosirea căştilor de protecţie la motociclete, centurile de siguranţă, toate acestea fac ca astăzi să fie din ce în ce mai puţini donatori. Transplantul va rămâne un act chirurgical puternic din punct de vedere al semnificaţiei şi al simbolului, dar ceva foarte limitat, 250 de cazuri pe an în Franţa, în Anglia 150, în condiţiile în care sunt mii de pacienţi, insuficienţa cardiacă este înaintea cancerului, iar soluţia de viitor va fi o inimă artificială, permanentă.
   – Cum apreciaţi colaborarea cu colegii dv. români?
  – Este foarte bună, mai ales că eu lucrez cu un cardiolog român zi de zi la Monaco (dr. Clara Alexandrescu, n.n.), aşa că sunt cel mai bun exemplu de persoană care lucrează zilnic cu colegii români şi mă bucur de aceasta.
   – Există posibilitatea să acceptaţi tineri chirurgi români care să vină şi să lucreze cu dv.?
   – Există posibilitatea să vină să asiste, să vadă, dar eu lucrez într-o clinică privată, nu mai sunt într-un spital universitar şi nu pot lăsa chirurgii aflaţi în formare să opereze. Pot să le permit accesul în sala de operaţie, pot să se echipeze şi să privească, dar nimic mai mult. În aceste condiţii, putem primi pe oricine cu mare plăcere.

Grija pentru pacient

Dr. Tim Christopher Rehders

   – Cum aţi caracteriza acest congres, nivelul ştiinţific şi prezentările colegilor români?
  – Ceea ce am văzut până acum a fost doar o parte a reuniunii, dar a fost foarte interesant şi mi-a dat sentimentul că toţi colegii sunt foarte implicaţi în domeniul lor profesional. Cred că a fost abordată o mare varietate de subiecte, iar temele alese pentru acest congres sunt cele care suscită cel mai mare interes în prezent, în tot ceea ce reprezintă îngrijirea pacientului cardiovascular.
   – Cum vedeţi prezenţa cardiologilor în cadrul unui congres de chirurgie cardiovasculară?
   – O apreciez foarte mult, cred că abordarea în echipă, interdisciplinară, este cel mai important lucru în ziua de astăzi. De multe ori, se vorbeşte despre aceasta, dar nu este pusă în practică, cred că ar trebui să fim mai înclinaţi spre practică, nu doar spre a vorbi despre ceva. Ştiu că în anumite instituţii există chiar rivalităţi între secţii... Acolo unde lucrez, sunt obişnuit cu o bună colaborare, am şansa ca lucrurile să stea aşa şi cred că este extrem de important ca, într-adevăr, toate do­me­­niile să lucreze îm­preună, îndea­proape, căci principalul motiv pentru care lucrăm în acest domeniu este grija pentru pacient. Şi pacientul are avantaje dacă noi toţi participăm în felul acesta şi punem diferitele feluri de tratament împreună.
   – Aţi mai fost invitat şi la alte congrese de chirurgie cardiovasculară, în alte ţări?
   – Da, şi cred că dacă aici, în România, se va menţine această tendinţă, atunci cardiologii şi chirurgii cardiovasculari sunt pe drumul cel bun.

 

Legături francofone

Dr. Marc Laskar

   – Care este legătura dv. cu chirurgia cardiovasculară din România?
  – Cunosc de foarte multă vreme chirurgi cardiovasculari români care sunt francofoni şi francofili, pe dr. Ionel Droc îl cunosc de peste 15 ani, ne-am cunoscut şi am simpatizat reciproc la diferite congrese internaţionale, iar apoi am participat la congresele de la Sinaia, Sibiu, şi acum, iată, la Poiana Braşov.
   – Cum aţi descrie colaborarea cu colegii români, în ceea ce priveşte schimbul de idei, dar şi practic, concret?
   – Din punct de vedere practic, deja există o colaborare foarte strânsă în domeniul formării, un număr considerabil de tineri chirurgi români vin să lucreze o perioadă în Franţa, uneori mai scurtă, alteori mai lungă, unii dintre ei s-au instalat definitiv în Franţa. Aşadar, prin intermediul francofoniei, s-au creat legături strânse între practicienii români şi Franţa. În ceea ce priveşte schimbul de idei, este adevărat că, de-a lungul anilor, se observă că nivelul ştiinţific al congresului din România este din ce în ce mai bun, comunicarea din ce în ce mai eficientă, totul este în pas cu vremea, riguros, şi toată lumea profită de ceea ce ştiu ceilalţi.
   – Cum vedeţi prezenţa cardiologilor şi a anesteziştilor la lucrările acestui congres?
   – Este necesară. Şi în Franţa facem acelaşi lucru, la nivelul congresului societăţii franceze. Chirurgia cardiovasculară este o specialitate care presupune o colaborare strânsă cu anesteziştii şi cardiologii, înainte, dar şi după intervenţia chirurgicală, este o permanentă circulaţie a ideilor şi este foarte important să avem o platformă de schimb unde să putem discuta aceleaşi subiecte şi, în final, să avem aceeaşi viziune, îndepărtând părerile divergente.
   – În prezentarea dv. despre TAVI şi studiul France 2, aţi concluzionat că, într-adevăr, TAVI este un procedeu util, dar că uneori costurile pe care le presupune ar putea să fie utilizate pentru a salva mai mulţi pacienţi cu ajutorul tehnicii clasice. Comentaţi, vă rog, această opinie.
   – Lucrurile nu stau chiar aşa... Costurile intervenţiei chirurgicale clasice şi ale implantării de valvă aortică transcateter sunt aproximativ la fel. A lua însă hotărârea de a realiza intervenţia chirurgicală impune o reflecţie legată de starea pacientului, pe care o luăm foarte în serios. Pentru o persoană care are 90 de ani şi care nu se află într-o stare generală bună, nu putem propune această intervenţie. Ceea ce este periculos la TAVI este că tehnica devine mai uşoară şi se poate adresa unor persoane mai fragile, iar devierea pe care există riscul să o vedem este să propunem această tehnică unor pacienţi aflaţi la vârste foarte înaintate şi care poate că nu ar avea nevoie de nimic. Mai ales, nu ar trebui să se ajungă la exces, la a propune această tehnică tuturor, pentru că este uşoară, fără a ne gândi înainte la utilitatea de a face ceva în cazul concret al acelui pacient. Şi pentru că uneori trebuie să gândim şi în termeni economici, înainte de a folosi 25.000 de euro pentru o tehnică şi un pacient, fără a avea în final beneficii majore, este mai bine să folosim aceşti bani pentru a ne ocupa de mai multe persoane.

 

Reabilitarea postchirurgicală

Dr. Clara Alexandrescu

   – Sunteţi o prezenţă constantă la manifestările ştiinţifice dedicate patologiei cardiovasculare în România. Cum apreciaţi congresul de chirurgie cardiovasculară de anul acesta?
   – Anul acesta am apreciat în primul rând prezenţa în număr mare a cardiologilor. Este o participare care a început să fie mai importantă şi de această dată au venit specialişti din toate clinicile din Bucureşti. În al doilea rând, am apreciat o serie de lucrări prezentate de colegi şi cred că ideea de a dedica sesiunile unei anumite patologii, aşa cum se face la congresele internaţionale, este binevenită.
   – Aţi început prezentarea privind reabilitarea după chirurgia cardiacă declarând că este pentru prima oară când vorbiţi în România pe această temă. Ce v-a făcut să alegeţi acest subiect?
   – Este o poveste frumoasă, căci reabilitarea cardiacă este de opt ani visul meu, de când am început să lucrez în calitate de cardiolog în perioperator, şi m-am gândit că centre de reabilitare cardiovasculară, cu o echipă completă, ar trebui să existe şi în România. În urmă cu două luni, am inaugurat un astfel de centru privat în România. Am vorbit de reabilitare pentru că era o noutate şi deoarece cred că trebuie să ne educăm pacienţii să se ducă spre reabilitare, fie ambulatorie, fie cu spitalizare, pentru că, pe dovezi din studii, este clar că reabilitarea după infarctul miocardic şi chirurgia cardiacă reduce cu 25–30% mortalitatea la trei ani.
   – Ce planuri de viitor aveţi, în direcţia aceasta?
   – Am planuri îndrăzneţe de viitor, căci sunt de principiul că, făcând planuri mari, oricum voi reuşi să ating o parte din ele. În afară de ideea de a promova reabilitarea după chirurgia cardiacă şi infarctul miocardic, aş vrea să îl ajut pe soţul meu, care este radiolog, în a promova cât mai mult ideea de imagistică cardiovasculară de top, începând cu examene de rezonanţă magnetică cardiacă pentru decelarea ischemiei şi terminând cu examene complexe de evaluare a aortei înainte de endoprotezare.

 

Prin tineri, spre viitor
 
Prof. dr. Vlad Anton Iliescu, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară
 
   – Care sunt concluziile celei de-a opta ediţii a Congresului de chirurgie cardiovasculară?
   – Concluziile mele sunt oarecum subiective, poate ar trebui să le aflaţi de la participanţi, nu de la mine. Sunt bucuros că am avut o parti­cipare şi mai numeroasă decât anul trecut, au fost peste 400 de participanţi la congres, medici şi asis­tente, ceea ce, pentru spe­cialitatea noastră, repre­zintă un număr foarte mare. E adevărat că au fost colegi şi din alte specialităţi – cardiologie, anestezie-terapie intensivă, cardio­logie intervenţională... Au fost nişte sesiuni foarte interesante şi sălile au fost pline nu numai la serile sociale, ci şi la sesiunile ştiinţifice, unele dintre acestea având un nivel care le-ar fi putut îndreptăţi să facă parte din programul unui congres internaţional de profil. Un exemplu în acest sens ar fi, de pildă, o sesiune care îi are ca vorbitori pe profesorul Gilles Dreyfus şi pe dr. Şerban Mihăileanu – poate fi oricând o sesiune despre valva mitrală la congresul european.
   – Am remarcat o prezenţă considerabilă a colegilor francezi. Care este explicaţia orientării către zona francofonă?
   – Nu e vorba de o orientare propriu-zisă, a fost şi o serie de coincidenţe. Bineînţeles că există anumite legături, inclusiv ale mele personal, căci formarea mea a avut loc în Franţa, cu profesorul Gilles Dreyfus, a fost primul chirurg cu care am operat în privat în Franţa şi ne cunoaştem de mulţi ani, există legături şi pe alte planuri, şi cu Societatea de Chirurgie Vasculară... Au fost însă şi invitaţi din alte ţări – Olanda, Belgia, SUA, Germania – dar poate că francezii au ieşit mai mult în evidenţă.
   – Care a fost nivelul lucrărilor de la sesiunea de postere? Cum s-au prezentat tinerii chirurgi cardiovasculari şi cardiologi?
  – S-au prezentat foarte bine, chiar mi-a făcut plăcere să trec în revistă lucrările, pentru că au fost multe cu un nivel bun. Ideea de la care s-a plecat a fost să fie făcute efectiv de ei, să aibă o contribuţie originală, să arate că încearcă să realizeze ceva. Comisiile de evaluare au fost cele care au acordat premiile, căci sunt bune diplomele, dar e bine să existe şi o altfel de recompensă în spatele lor. Lucrările au fost foarte apreciate şi vizionate, au şi fost amplasate într-un loc în care să fie vizibile, într-o formă mai modernă şi mai accesibilă, pentru că au fost în format electronic, cu un dispozitiv special, care permitea vizualizarea lor, inclusiv a detaliilor, şi căutarea în funcţie de autor, titlu... În felul acesta, tinerii au fost scutiţi de o cheltuială şi, în secolul XXI, nu cred că trebuie să mai umblăm cu cartoanele împăturite după noi. Au fost lucrări la toate categoriile, iar premianţii au fost în marea lor majoritate medici rezidenţi sau specialişti foarte tineri.
   – Ce vă propuneţi pentru anul viitor? Anul acesta l-aţi invitat pe profesorul Dreyfus...
   – Anul viitor, organizatorul congresului va fi următorul preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Cardio­vasculară, prof. dr. Grigore Tinică, de la Iaşi, pe care îl vom susţine din toate punctele de vedere, dar responsabilitatea va trece la dsa. Cu ocazia acestui congres, bănuiesc ca o recunoaştere legată de nivelul organizării de anul acesta şi de anul trecut, am fost reales ca preşedinte pentru un nou mandat, peste doi ani, aşa că, până atunci, am timp să mă gândesc pe cine să invit... Bineînţeles, vom căuta personalităţi din domeniu, pentru că foarte mulţi sunt medici de foarte bună calitate, şi profesori universitari, oameni din diverse ţări, dar, la un moment dat, şi marile nume ale specialităţii trebuie să ajungă la noi. Gilles Dreyfus este unul din marile nume ale acestei meserii, oriunde în lume, fie că este Europa sau America.
   – Mai ales pentru colegii dv. mai tineri, care au mai greu ocazia să iasă şi să îi vadă vorbind la congresele internaţionale.
   – Da, aşa este. Totuşi, în clinica noastră, ne străduim ca toţi medicii care operează să meargă cel puţin la un congres în fiecare an şi mă bucur că reuşim lucrul acesta. Pentru colegii tineri nu există încă posibilitatea materială de a obţine sponsorizări, fiind o activitate mai redusă, iar ceea ce oferă firmele din domeniu se raportează la cifra de afaceri, ceea ce este firesc. Pasul următor este să reuşim să îi trimitem şi pe colegii mai tineri, cei care sunt specialişti au mai ajuns, dar rezidenţii încă nu, însă ei au deocamdată foarte multe de învăţat aici. Cred că a fost foarte stimulativ pentru ei să vadă în faţa lor o personalitate despre care citiseră şi ale cărei articole şi tehnici le studiaseră înainte.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe