Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Ziua Mondială a Dermatitei Atopice, marcată astăzi

Viața Medicală
Florentina Ionescu luni, 14 septembrie 2020, ora 09:00

Dermatita atopică este o boală de piele care are manifestări încă din copilărie. Ea se află în centrul altor probleme de sănătate, afectează nu doar calitatea vieții, ci și sănătatea mintală a pacientului și duce la dezvoltarea altor boli, cum ar fi astmul sau rinita alergică.

Ziua Mondială a Dermatitei Atopice este o inițiativă care a fost lansată în 2018, pentru a crește gradul de conștientizare, la nivel global, asupra acestei boli cronice dureroase, de natură inflamatorie (DA nu este contagioasă, explică medicii dermatologi).

dermatita atopica emoliente simptome si manifestari

Diagnosticul DA trebuie stabilit precoce, pentru ca boala să poată fi ținută sub control. În opinia dr. Alin Nicolescu, medic dermatolog și secretar general al Societații Române de Dermato-venerologie (SRD), părinții trebuie să aibă grijă de stilul de viață al copilului (pentru că această boală se declanșează încă din copilărie, ba chiar din primul an de viață), să-i educe pe cei mici în acest sens, să meargă la medicul dermatolog sau alergolog în mod regulat, să folosească pentru formele ușoare cremele emoliente prescrise, iar expunerea la soare a copilului să se facă, bineînțeles, cu precauțiile de rigoare.

Diagnosticul nu este întotdeauna ușor de stabilit, pentru că dermatita atopică are manifestări care pot fi similare cu cele ale altor boli. Așadar, DA nu are manifestări specifice și se poate confunda cu ușurință cu alte afecțiuni. De aceea este importantă stabilirea diagnosticului corect de dermatită atopică, a amintit dr. Alin Nicolescu în cadrul unei prezentări online dedicată dermatitei atopice.

Cu ce afecțiuni ar putea să semene

Leziunile cutanate care apar în dermatita atopică sunt în funcție de vârstă, iar în funcție de ele, medicii dermatologi știu dacă pacientul are sau nu DA.

„Sunt foarte multe afecțiuni dermatologice care pot mima dermatita atopică sau care se pot confunda cu aceasta. Sunt toate aceste dermatite iritative și poate chiar și alergice – dar nu neapărat în contextul unei dermatite atopice. Reacțiile iritative sunt confundate, au anumite caracteristici. O reacție alergică este mai inflamată, este mai roșie, are anumite aspecte. O reacție iritativă este mai uscată, mai fisurată, fără acea culoare roșie care este mai intensă”, a declarat dr. Alin Nicolescu în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii care a avut loc în mediul online.

Acesta a mai explicat că pentru un diagnostic corect de dermatită atopică, trebuie eliminate din ecuație diverse alte alergii, eczeme dishidrozice, scabia – pruritul din dermatita atopică este comparabil doar cu cel din scabie, subliniază medicul dermatolog citat.

Sunt multe afecțiuni care ar trebui eliminate în etapa de diagnostic, dar în primul rând ar trebui îndeplinite anumite condiții pentru ca medicul să poată realiza o anamneză foarte clară și o evaluare clinică corectă a pacientului, atrage atenția dr. Alin Nicolescu:

„Aici pacientul ar trebui dezbrăcat din cap până în picioare, indiferent că este copil sau adult, pentru că numai așa putem pune un diagnostic corect de dermatită atopică. Avem un polimorfism al acestor leziuni, tocmai pentru că este o afecțiune heterogenă (...) Dacă ne uităm pe o singură zonă riscăm să vedem doar un anumit tip de leziuni și să punem un diagnostic greșit.”

Elemente definitorii ale DA

Invitată la același eveniment în mediul online, prof. dr. Ioana Agache, de la Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Medicină (disciplina Imunologie-Alergologie și Fiziologie), a explicat care sunt  elementele definitorii în dermatita atopică:

„Care sunt simptomele definitorii? În primul rând, pruritul este elementul principal. Deci nu există dermatită atopică fără prurit. Văd destui pacienți care sunt trimiși pentru piele uscată – aceasta înseamnă cu totul și cu totul altceva. Pruritul trebuie să fie foarte, foarte bine exprimat. Apoi, mai ales în perioada copilăriei, avem caracterul inflamator, care este foarte bine exprimat, după care acesta dispare, iar pielea capătă acest aspect caracteristic de eczemă flexurală. În mod evident, manifestările diferă în funcție de vârsta la care vedem pacientul”.

Potrivit acesteia, la sugari, dermatita atopică se exprimă la nivelul obrajilor, iar în timp boala se întinde către partea flexurală, iar inflamația este predominantă, urmând apoi o „lichenificare a leziunilor, care devin cronice și greu de stăpânit”. În concluzie, elementele definitorii sunt: pruritul, inflamația, pielea iritată cu aspect de eczemă.

Sursa foto: www.rawpixel.com

Etichete: dermatita atopică dermatita atopica ziua mondiala a dermatitei atopice simptome dermatologice manifestari dermatologice atopie

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC