Newsflash
Știri

Vize medicale gratuite pentru tinerii sportivi bucureșteni

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - feb. 21 2020
Vize medicale gratuite pentru tinerii sportivi bucureșteni

Proiectul „Sănătate prin sport” poate fi accesat, de luna aceasta, mult mai ușor.

tinerii-si-sportul
Foto: Pixabey.com

Dosarul pentru înscriere este mult simplificat, anunță Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, care derulează proiectul împreună cu Spitalul Clinic Colțea. Dosarul se depune la Compania Municipală Sport pentru Toți, iar controlul medical se face în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Colțea.

Scopul proiectului este creșterea participării tinerilor la activități sportive prin furnizarea de servicii medicale. Se acordă, astfel, vize medicale bianuale, gratuit, pentru 85.000 de tineri sportivi din Municipiul București cu vârsta maximă de 18 ani, 51.000 de copii cu vârste între 5 și 14 ani și 34.000 de copii cu vârste între 14 și 18 ani.

Din august 2019 până acum au fost depuse 530 de dosare, cei mai mulți sportivi având vârsta de 11 ani. Printre sporturile preferate de cei înscriși s-au numărat: fotbalul (228), handbal (190), gimnastică (31) și natație (28). Mai multe informații sunt disponibile pe www.vizasportivi.ro.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe