Newsflash
Știri

Vaccinul antimalarie în studiu

de Dr. Maria DRAGOTĂ - oct. 28 2011
Vaccinul antimalarie în studiu
   Primele rezultate ale studiului clinic de fază III pentru vaccinul împotriva malariei, RTS,S ce au fost publicate în versiune online de către New England Journal of Medicine (NEJM), arată faptul că vaccinul candidat le poate oferi copiilor din Africa o protecţie sporită în faţa malariei clinice sau severe, cu un grad de siguranţă şi toleranţă acceptabil.
   Studiul, realizat în 11 regiuni din şapte state din Africa sub-sahariană, a arătat că administrarea a trei doze de RTS,S a redus riscul de malarie clinică în proporţie de 56% şi riscul de malarie severă în proporţie de 47% în rândul copiilor. Această analiză a fost operată pe baza datelor obţinute de la primii 6.000 de copii cu vârste între 5 şi 17 luni, după 12 luni de la momentul vaccinării. Gradul ridicat de acoperire (de 75%) al plaselor antiţânţari, plase tratate cu insecticid şi folosite în acestu studiu, indica faptul că RTS,S poate oferi o protecţie suplimentară alături de celelalte măsuri obişnuite, implementate deja, în procesul de control al malariei. Studiul este în curs de desfăşurare şi până la finele anului următor sunt aşteptate să apară rezultatele privind eficienţa şi siguranţa vaccinului la sugarii de 6–12 săptămâni.
   A fost realizată o analiză asupra episoadelor de malarie severă la un număr de 15.460 de copii şi sugari (cu vârste de la 6 săptămâni până la 17 luni) ce fac parte din acest studiu, dovedind o eficienţă de 35% a vaccinului pentru o perioadă ulterioară vaccinării, de la 0 la 22 luni (în medie 11,5 luni).
   Vaccinul candidat RTS,S împotriva malariei este încă în proces de dezvoltare. Mai multe informaţii despre efectele pe termen lung ale vaccinului, la 30 de luni după cea de-a treia doză, vor fi disponibile, cel mai probabil, la finalul anului 2014. Această analiză va furniza date importante pentru autorităţile de sănătate publică şi cele de reglementare în privinţa beneficiilor şi riscurilor acestui vaccin. Vaccinul este dezvoltat de GSK în parteneriat cu PATH Malaria Vaccine Initiative (MVI) şi o serie de centre de cercetare renumite din Africa.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe