Activitatea Centrului de vaccinare drive-through deschis în Piaţa Constituţiei a fost afectată, miercuri, ca urmare a unei defecţiuni la reţeaua electrică din zona centrală a Capitalei.
Reprezentanții Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) au precizat că a fost anunțat imediat dispeceratul Enel, care a confirmat trimiterea unei echipe pentru remedierea defecțiunii.
„În cursul zilei de miercuri, 12 mai, în jurul orei 14:30, ca urmare a unei defecțiuni în rețeaua electrică din zona centrală a Capitalei, a fost afectată și activitatea Centrului de vaccinare drive-through deschis în Piața Constituției”, a anunțat ASSMB.
Activitatea Centrului de vaccinare drive-thru din Piaţa Constituţiei a fost oprită, miercuri, la ora 15:30.
„Pentru a se evita formarea unei aglomerări de autovehicule în zona Pieței Constituției, împreună cu Poliția locală, s-a luat decizia ca activitatea de vaccinare la Centrul drive-through să se încheie la ora 15:30, după utilizarea dozelor de vaccin care erau deja pregătite pentru administrare”, se arată într-un comunicat ASSMB.
Miercuri, până la momentul opririi activității, au fost imunizate 341 persoane. Joi, activitatea Centrului de vaccinare drive-through se va derula conform programului obișnuit, 08:00 - 20:00.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe