Newsflash
Știri

Vaccinare antigripală, acum și în farmacii

de Cristina GHIOCA - ian. 20 2023
Vaccinare antigripală, acum și în farmacii

Zeci de farmacii din București și din ţară au primit deja autorizaţie pentru a putea vaccina populaţia antigripal. Măsura a fost luată ca urmare a contextului epidemiologic actual.

vaccination-g1961d0dc8_1920

Peste 90 de farmacii din București și din alte 15 judeţe ale ţării au fost autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru a putea efectua vaccinarea antigripală a populaţiei în cadrul unui proiect-pilot, a anunţat Colegiul Farmaciștilor din România într-un comunicat de presă.

Vaccinurile vor fi administrate de farmaciști care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universităţile de medicină și farmacie din România în perioada noiembrie - decembrie 2022.

Persoanele care doresc să se imunizeze împotriva gripei în farmacii trebuie să se programeze în una din unităţile acreditate în acest sens și să se prezinte în ziua programării cu recomandare de vaccinare de la medicul de familie sau de la un alt medic specialist.

Este bine de știut că vaccinul gripal va fi administrat numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicaţii sau precauţii la vaccinare. De asemenea, nu vor fi vaccinate persoanele care nu au mai fost imunizate anterior antigripal și care nu prezintă o recomandare medicală în acest sens.

Paza bună trece primejdia rea

Lista completă a farmaciilor care vaccinează antigripal poate fi accesată pe site-ul Colegiului Farmaciștilor din România (www.colegfarm.ro), precum și la adresa www.serviciifarmaceutice.ro.

Prof. dr. farm. Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, a recomandat populaţiei, și mai ales persoanelor aflate la risc, să se protejeze de gripă în contextul creșterii explozive a numărului de cazuri.

Importanţa vaccinării antigripale și a protecţiei în faţa virozelor respiratorii a fost evidenţiată și de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) într-un comunicat de presă. Reprezentanţii SNMF subliniază că, într-o perioadă cu numeroase cazuri de viroze respiratorii, dublată de îngrijorarea legată de accesul la medicamentele necesare tratamentului acestora, „este mai ușor să previi decât să tratezi o boală”.

Profilaxia se poate face prin vaccinare, printr-un stil de viaţă sănătos. Acesta implică o alimentaţie corectă, activitate fizică și odihnă suficientă. Se recomandă, de asemenea, evitarea zonelor aglomerate, purtarea măștii în spaţii închise, igiena corporală și a mâinilor.

Totodată, SNMF reamintește că, în cazul îmbolnăvirii, schemele de tratament trebuie adaptate fiecărui pacient în parte, în funcţie de vârstă, tipul de viroză, comorbidităţile asociate. În niciun caz nu se recomandă folosirea de antibiotice în virozele necomplicate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe