Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Un simţ aparent decăzut renaşte (reloaded)

Viața Medicală
Prof. dr. Valeriu RUSU luni, 1 iulie 2013
   Unul dintre scriitorii mei preferaţi, britanicul Graham Greene (1904–1991), critic al ambivalenţei morale şi politice a lumii moderne, e foarte cunoscut prin mai multe cărţi. La începutul acestui articol, când demarez încercând să ajung la evitarea unor idei primite de-a gata sau pur şi simplu la un text fad, un citat din Graham Greene mă încântă: „Cel mai minunat miros este al pâinii, cel mai bun gust al sării de bucătărie, cea mai minunată iubire este cea a copiilor“. Cuvinte preluate dintr-o carte în franceză – „La Puissance et la Gloire“, găsită cândva la Paris şi aflată în totalul talmeş-balmeş al bibliotecii mele. Devenit totuşi o sursă de satisfacţie: găsesc, ca acum, cărţi bănuite definitiv rătăcite. Nu m-aş mira prea tare dacă în DSM – „biblia psihiatriei“ pentru unii – ar apărea descrisă o nouă tulburare: a căutătorilor de cărţi rătăcite. Interesant: nu uit nicicând pe cei cărora le-am împrumutat o carte, chiar în urmă cu mai multe decenii. Câteva încercări de recuperare au generat reacţii ciudate (încât e imposibil să te amăgeşti cu vechea butadă: cărţile sunt cei mai siguri prieteni, iar dacă le împrumuţi se supără şi nu mai revin). O fi şi asta o tulburare, dar a cui: a donorului sau a receptorului? Am observat introducerea în DSM a dependenţei de computer şi dispariţia, de neînţeles pentru mine, a altor tulburări sau boli în toată regula.
   Revin pe un teren mai ferm (visez la Veneţia – Terra ferma cu aeroportul Marco Polo): Graham Henry Greene, nota biografică din „Enciclopedia Universală Britannica“ (vol. 7, pp. 42–43), tradusă în română după ediţia englezească în 16 volume, din anul 2010, la Editura Litera Bucureşti, corect, chiar cu stil, inevitabile fiind doar ezitările (şi confuziile, mai rare) în echivalarea unor termeni ştiinţifici (îndeosebi medicali). Nota biografică referitoare la G. Greene, exactă şi elogioasă cu măsură, începe cu momentul convertirii sale, în 1926, la romano-catolicism. Din 1930, a lucrat mai ales pe cont propriu ca jurnalist, călătorind mult. Un citat grăitor:„Expresul de Stambul (Stambul Train, 1932, cunoscut şi sub titlul de Orient Expres; ecranizat în 1934) a fost primul dintre «divertismentele» sale, thriller-uri caracterizate printr-o complexitate şi o profunzime morală deosebite“ (op. cit., p. 43). Urmează numeroase alte cărţi, majoritatea ecranizate, unele descriind cu acuitate ţările din lumea a treia, aflate în preajma schimbărilor politice.
   De mai multe ori am amânat semnalarea unor anomalii strecurate chiar în cărţi de prim rang. Ceea ce scriu în continuare m-ar întrista să fie „apreciat“ drept cine ştie ce vigilenţă. E doar o constatare cu un gust amar. Astfel, la litera P, cuprinsă în vol. X–XI ale ediţiei române din „Enciclopedia Universală Britannica“ nu îi găsesc pe George Emil Palade şi pe Nicolae Paulescu, dar (ce surpriză) în vol. XI pag. 23 e inclusă o notă biografică extinsă întitulată … Paucker, Ana. Conţinutul notei, mai curând favorabil, nu are nicio relaţie cu subiectivitatea mea. Absenţa celor două nume nu mă poate lăsa indiferent. Eludarea aparţine, dacă se poate spune astfel, redacţiei române, care, după câte ştiu, a avut libertatea de a alege un număr de nume reprezentative pentru ţara noastră. Uneori, selecţia a reuşit. Întrucât ediţia este intens difuzată (la un preţ rezonabil), ceea ce e bine, cred că eroarea semnalată se cere grabnic îndreptată.
   După acest preambul, să ajungem la receptorii pentru percepţia mirosului. Dar în prealabil trebuie să justific titlul articolului, un hibrid necesar româno-englez. În 2003, am publicat la rubrica Lexis un serial alcătuit din trei articole, sub titlul „Un simţ aparent decăzut renaşte“. Semnalam cu acel prilej o adevărată resurecţie a interesului pentru miros. N-are rost să reiau esenţialul din serialul cu pricina. De altminteri, n-am acest obicei, destul de prezent în publicistica de toate genurile. Precizez doar că, neacceptând situarea omului în materie de miros printre vieţuitoarele cel mai puţin înzestrate (chiar pe ultima treaptă) găsisem pentru „reabilitare“ argumente dintre cele mai diferite. Filosofie, sociologie, psihanaliză, literatură (Proust, îndeosebi) şi puţină ştiinţă pură. Nu aveam nici cea mai mică bănuială că, foarte curând, în anul următor, mirosul, „simţ aparent decăzut“ al omului, avea să devină un subiect de linia întâi. Acum, în amintirea serialului din Lexis, am adoptat titlul hibrid al acestui articol.
   În anul 2004 se producea una dintre cele mai mari surprize din istoria premiilor Nobel pentru medicină: Richard Axel, 58 de ani, profesor la Universitatea Columbia – New York, şi Linda B. Buck, 57 de ani, şefă de laborator la Centrul de Cercetări de Oncologie „Fred Hutchinson“ – Seattle, deveneau laureaţi „for their discoveries of odorant receptors and the organization of olfactory system“ („pentru descoperirile lor privind receptorii mirosului şi organizarea sistemului olfactiv“). Ambii premianţi au declarat, după ce li s-a comunicat telefonic decizia de la Stockholm, că sunt cu totul surprinşi şi nu se aşteptau la consacrarea supremă. Comunitatea ştiinţifică internaţională, îndeosebi cercetători din „clasa Nobel“, denumiţi astfel după criterii scientometrice încă din 1977 (de H. Zuckerman – „Scientific elite: Nobel laureates in the United States“, Free Press, New York – London, 1977) părea mai curând contrariată de noul premiu. Totuşi, alegerea Adunării Nobel a Institutului Karolinska din Stockholm, deşi neaşteptată, nu reprezenta o eroare.
   Există câteva particularităţi ale acestui premiu. Mai întâi, faptul că, în 1986, când Axel şi Buck au început să lucreze împreună, despre simţul odoratului nu se ştia aproape nimic. Apoi, ciudat dar adevărat, cunoscutul dicton imperativ „publish or perish“ nu i-a îngrijorat pe viitorii laureaţi, publicând puţin şi numai lucrări cu impact considerabil. Încât fără să mă hazardez şi cu speranţa că nu voi deveni ţinta unui scientometrist pasionat sau chiar feroce, mă întreb dacă nu cumva prestigioasa Fundaţie Nobel a adoptat calea prin care se poate discerne calificativul de cantitativ de cel de calitativ, deoarece, în mod evident, laureaţii anului 2004 se disting prin calitatea lucrărilor publicate, dar nu şi prin numărul acestora. Cât timp au lucrat împreună, deoarece ulterior Linda B. Buck singură, printr-un elan netemperat, a ajuns la o eroare, pe care o voi descrie într-un articol viitor.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.