Medicul
îl anunţă pe Frank, în vârstă de 40 de ani, că are o tumoră cerebrală;
glioblastomul, localizat frontal, este inoperabil. Ce-i de făcut? Radioterapie, chimioterapie, cu o speranţă de
viaţă de câteva luni. Aşa începe filmul Oprit din drum, al regizorului german Andreas
Dresen, peliculă premiată cu Un certain regard, la festivalul de la
Cannes, în 2011. Suntem martori la toate schimbările pe care boala le aduce în
viaţa şi familia lui Frank Lange (interpretat de Milan Peschel), la reacţiile soţiei sale, Simone (Steffi Kuhnert), ale celor doi copii,
Lilly şi Mika, în vârstă de 12, respectiv 8 ani, ale părinţilor lui, ale
soacrei. În ciuda tratamentului, starea de sănătate a personajului principal se
degradează progresiv: cefalee intensă, amnezie, afazie, halucinaţii vizuale şi
auditive, crize epileptice, episoade agresive, parapareză, incontinenţă sfincteriană,
făcându-l de nerecunoscut. Dar afecţiunea,
iubirea, compasiunea răzbat din comportamentul şi gesturile celor dragi, puşi
dintr-o dată într-o situaţie gravă, care le schimbă priorităţile. De acum încolo,
tatăl este cel căruia i se acordă toată atenţia. Deznădejde, vulnerabilitate,
fragilitate, resemnare, împletite cu revoltă, acceptare, forţă, empatie şi
dragoste de viaţă. Pe tot parcursul bolii, Frank filmează cu iPhone-ul scene
din casă, pe sine povestind, mărturisindu-şi gândurile, cântând la chitară, un
adevărat jurnal ce rămâne posterităţii.
Impresionează,
în scena iniţială, empatia medicului (care a jucat propriul rol), în clipele
comunicării diagnosticului. Inedită pentru spectatorii români este întâlnirea
cu specialiştii în îngrijiri paliative (medic, asistentă) – persoane care
asigură bolnavului cea mai bună asistenţă la domiciliu, până în momentul
decesului, care îi învaţă pe pacient şi aparţinător că a muri nu este ceva neapărat
terifiant. Să nu mai vorbim de aparatura de radioterapie, la care suntem în
mare deficit, în toată ţara.
Masa
de Crăciun, ultima în formulă completă, este un prilej de reafirmare a iubirii
dintre toţi membrii familiei. La un
moment dat, boala capătă o figură umană, apărându-i din ce în ce mai aproape,
pe măsură ce se anunţă sfârşitul. Care vine într-o zi de iarnă, după Revelion. Începutul
noului an înseamnă sfârşitul pentru Frank.
Un
film emoţionant, care te pune pe gânduri. Ţi-e frică de moarte? Trăieşti cum ţi-ai
dori să trăieşti? Găseşti plăcerea de a trăi? Sunt întrebări adresate de
psiholog lui Frank, dar deopotrivă spectatorilor. Viaţa ta trebuie să merite să
fie trăită. Un enunţ valabil pentru toţi. Ce facem pentru asta? Răspunsul îl aşteaptă
viaţa fiecăruia.
Filmul,
la a cărui lansare săptămânalul nostru este partener media, poate fi văzut în
cinematografe (Bucureşti – NCRR şi cinema Union) din 10 mai a.c.