Mă gândisem ca acest articol să fie ultimul
din serialul dedicat Dicţionarului
lui Ioan Matei. Cartea m-a incitat, iar cititorii, câţi au fost, au observat că
a generat multe incursiuni în lumea magică a cuvintelor. Dar am citit Dicţionarul în întregime şi mi-am
petrecut cu plăcere o mare parte din timp încercând să conturez o clasificare
(categorisire) a diferitelor cuvinte şi expresii argotice. Cea mai interesantă,
prin utilitatea sa, cuprinde cuvintele şi expresiile argotice utilizate de
francezi – unele cu o frecvenţă incomensurabilă – în limbajul cotidian. Multe,
o simplă enumerare a acestora nu cred că este de mare folos, ci mai curând
aprofundarea celor mai frecvente, utilizând în primul rând Dicţionarul şi mai rar alte surse, inclusiv confruntările mele cu
înşelătorul dar subtilul argou franţuzesc, din vremea tinereţii trăite
îndeosebi la Paris şi Lyon.
Să încep cu Ça, atât de prezent, încât – pentru că nu mai rezistam în faţa
avalanşei de semnificaţii – într-o zi l-am rugat pe binefăcătorul meu parizian,
Bernard Doroy (acum trecut în eternitate; evocat de mine într-un Lexis, mai demult) să-mi scrie o listă
orientativă, care s-a dovedit atât de stufoasă încât a rămas neisprăvită. Acum
încerc o inventariere (un fel de trecere în revistă) a semnificaţiilor lui ça. Rezistenţa la lectură e mare, poate
pun la încercare răbdarea celor interesaţi de rubrică. Poate mă îndrept în
articolul următor.
Să
încep cu ça (asta, ăsta) mai întâi ca
pron. demonstr. În numeroase expresii: 1) Ça
abuse!, Ça baigne!, Ça biche!, Ça botte!, Ça boulotte!, Ça boume!, Ça carbure!,
Ça cartonne!, Ça décoiffe!, Ça gaze!, Ça joue!, Ça mousse!, Ça roufle!, Ça
roule!. Aceste expresii (şi nu le-am enumerat pe toate!) înseamnă: treaba
merge strună, brici, cum nu se poate mai bine! E totul în regulă! 2) Ça cloche/foire! Treaba scârţâie/şchioapătă!
Nu prea merge! E ceva putred! în neregulă! 3) Ça castagne!/châble!/chaufbe!/chie! Ça va barder! chier! Se încing
spiritele! Se îngroaşă gluma! Iese cu şucăr mare! O să se lase cu bătaie! cu
scandal! 4) Ça coince! upe! Miroase
urât! Pute! 5) Ça c’arrose! Eşti bun
de cinste! Trebuie să îl/o uzi! Trebuie să dai de băut! 6) Ça dérouille! Se îngroaşă gluma! 7) Ça fait deux! Una-i una şi alta-i alta! Sunt două lucruri total
diferite! 8) Ça douille! a. Costă
mult! b. Merită! Face! 9) Ça (ne) va pas
la tête? Ce ai, nu ţi-e bine? Ai înnebunit? Te-ai ţăcănit? 10) Ça vaut dix! le jus/l’os! E foarte
comic. 11) Ça fait un bail une paille/un
paye que... – a trecut mult timp de când... 12) Ça caille! Ce frigăruie! E frig! 13) Ça colle! a. Merge la (marele) fix! Se potriveşte de minune! b. De
acord/S-a făcut! OK! 14) Ça creuse! Mă
arde! Mă roade! Mă aleargă foamea! Îmi ghiorăie maţele! Îmi bate vântul prin
stomac! Am ceaţă în stomac! Mi-e foame! 15) Ça
la fait! E bun! E OK! 16) Ça crache!
E grozav! E mişto! E ţuţ! 17) Ça craint!
a. Ceva e putred! Nu-mi miroase a bine! b. Asta-i culmea! Ce chestie!
N-am încheiat, ba aş zice că, după o
asemenea eflorescenţă de expresii, abia de acum vin câteva capcane. Începând cu
expresia aparent blândă, dar adesea automată, comment ça va? Ce mai faci? La care se poate răspunde: merci, ça va – mulţumesc, bine. Dar şi comme ci, comme ça – aşa şi aşa.
Expresie cu o sonoritate agreabilă, în consecinţă am utilizat-o cu sârg un
timp. Apoi, mi-am dat seama că nu se brodeşte totdeauna. De pildă, dacă
întrebarea vine din partea patronului
(denumire consacrată şi pentru un profesor în medicină sau un coordonator ştiinţific
al unei teze de doctorat) comme ci, comme
ça poate contraria pe patron, bănuind că, dacă nu tutela sa e defectuoasă,
cel puţin că beneficiarul episodic al tutelei are nişte probleme. Alteori, se
mai întâmplă, ne putem trezi cu un politicos Comment allez-vous? Ce mai faceţi? Expresie care deşi aproape
echivalentă cu Comment ça va? obligă
la un răspuns pe măsura politeţii. De ex.: Bien
(sau trés bien). Et vous-même? Totul depinde de obiceiurile locului, nu prea greu de
aflat. În ce mă priveşte, am fost ajutat adesea de cei (cele) de-o vârstă cu
mine să-mi îndrept exprimarea. De pe atunci, cineva propunându-mi variante
corecte pentru verbul intr. aller – a
merge, mi s-a sugerat, spre evitarea capcanelor, cunoaşterea expresiilor argotice.
În Dicţionarul lui Ioan Matei sunt
incluse 22! Aproape toate „suculente“, chiar în cazul unei expr. duioase ca, de
ex., aller aux fraises.
„La
patience est l’art d’espérer“ (Luc de Vauvernagues). Cu răbdare, sper să
ajung la un capăt cu acest ça argotic
ubicuitar. Iată alte expresii: il ne
manquait que ça! – asta mai lipsea!; ça
alors – asta-i bună! (expresie extrem de utilizată, semn de ofuscare a
locutorului). Sintagme mai suportabile: il
y a de ça – e ceva adevăr în asta; à
part ça – în afară de asta; il n’y a
pas de mal à ça – nu e niciun rău în asta; Îa c’est parler – asta zic şi eu vorbă.
Să continuăm prolixul inventar în „cheia“ça: 1) adv. (aici, ici, în locul
acesta); ça et là – ici şi colo,
încoace şi încolo; 2) interj. a) poate exprima incurajare, îndemn: ça, commencez! Hai, începeţi! Dar şi
iritare: ça, pour qui me prends-tu?
Ia ascultă, drept cine mă iei? b) o simplă interj.: ah ça! Ah! Of! Vai! Din văietatul franţuzesc nu putea lipsi ça. Era să uit o interjecţie frecventă: ça y est! Declanşată de o reuşită, cât
de mică.
În psihanaliză ça, s.m. art. denumeşte inconştientul freudian.
Brusc, un plonjon în realitate: în 45 de
state din SUA (adică aproape pe întreg teritoriul ţării tuturor posibilităţilor),
scrisul de mână devine, din 2014, materie facultativă, iar editarea textelor la
computer înlocuieşte caligrafia. La această măsură – că idee nu-i – trăsnită
aderă, printre alţii şi Roland Jouvent, profesor de psihiatrie la Spitalul
Salpêtrière, Universitatea Paris VI. Adică în spitalul în care, în 1885,
Sigmund Freud efectua, ca bursier, un stagiu determinant pentru evoluţia sa, în
clinica profesorului Jean Martin Charcot. Nu-mi rămâne decât să citez un
aforism de Stanislaw Jerzy Lec (1909–1966): „Prostia nu depăşeşte niciodată limitele,
unde ea pune piciorul, acolo este teritoriul său“.
