Newsflash
Știri

Un antiviral administrat de medicii timișoreni ajută la eliminarea coronavirusului

de Dorina Novac - nov. 20 2020
Un antiviral administrat de medicii timișoreni ajută la eliminarea coronavirusului

Medicii Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara administrează bolnavilor de COVID-19 un antiviral care ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus.

Potrivit reprezentanților unității sanitare, este vorba despre favipiravir, un medicament din categoria antiviralelor, inhibitor al ARN-ului.

adminstrare antiviral
Dr. Maria Cerbu

Medicii timișoreni spun că acesta a fost utilizat, până acum, în tratamentul formelor severe de gripă, dar și împotriva unor virusuri foarte puternice, care pot declanșa infecții mortale.

„Medicamentul ajută la eliminarea mai rapidă a virusului SARS-CoV-2 și reduce în acest fel perioada de spitalizare. De asemenea, ameliorează simptomele infecției cu noul coronavirus”, potrivit medicilor.

Medicamentul administrat de specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara a intrat în schema de tratament aprobată de Ministerul Sănătății în urmă cu două luni.

„Medicamentul se administrează pacienților cu o formă medie de infecție cu SARS-CoV-2, cu probele de inflamație modificate. Am observat că, la 24-48 de ore după ce am introdus acest tratament, inflamația pulmonară a scăzut semnificativ. S-a redus durata de spitalizare a pacientului și testele PCR s-au negativat mai repede, chiar cu câteva zile mai repede decât în mod obișnuit.”, spune dr. Maria Cerbu, medic primar boli infecțioase, Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.

Din cauza posibilității apariției unor efecte secundare, tratamentul se poate administra însă doar în spital, sub supravegherea unui medic.

Specialiștii mai spun că există o fereastră de timp foarte scurtă în care medicamentul se poate administra, astfel încât efectul să fie cel așteptat. Durata tratamentului este de cinci zile.

„Sunt 16 comprimate de înghițit, opt dimineața, opt seara, în prima zi. Din ziua a doua de tratament, se iau trei dimineața și trei seara, și atunci se face sub supraveghere medicală, pentru că e complicat să îi pui unui pacient în mană opt comprimate și să îi spui: înghițiți-le dumneavoastră! Trebuie să stai de vorbă cu pacientul și să îi explici. Pentru că e important să fie aderent la tratament”, explică dr. Maria Cerbu.

Medicamentul folosit în terapia anti-COVID-19 la Timișoara este inclus și în protocoalele terapeutice ale unor țari precum Japonia, India și China.

România a anunțat că va importa peste 700.000 de tablete de favipiravir, care vor fi distribuite spitalelor aflate în linia întăi în lupta împotriva noului coronavirus.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe