Acasă » ACTUALITATE » Știri
UMF „Carol Davila“ – 155

Festivitatea
de deschidere a noului an universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie
„Carol Davila“ Bucureşti a însemnat şi sărbătorirea a 155 de ani de la înfiinţarea
sa. Acad. Ioanel Sinescu, rectorul instituţiei, a afirmat, în discursul său,
prestigiul universităţii pe care o conduce şi obiectivul major al acesteia –
formarea elitelor. Au luat cuvântul şi prof. dr. Sorin Oprescu, primarul
Capitalei, absolvent şi cadru didactic al UMF bucureştene, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedintele
senatului universităţii, prof. dr. Florian Popa, prof. dr. Leonida Gherasim,
prof. dr. Ludovic Păun – foşti rectori, prof. dr. Doina Pleşca, decanul Facultăţii
de Medicină. Cu acest prilej a avut loc şi ceremonia de decernare a titlului dedoctor honoris causa profesorului
Alexander M. Rokitansky, şeful Departamentului de chirurgie pediatrică de la
Donauspital din Viena. A rostit laudatio
prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.
Ceremonie de început de an
...Emoţii pentru studenţi, mai ales pentru
cei care acum pornesc la drum, dar şi pentru cadrele didactice. La 1 octombrie
a.c., În Aula Magna a Universităţii „Titu Maiorescu“ Bucureşti, a avut loc
ceremonia de deschidere a noului an universitar. La eveniment, care a debutat
prin intonarea tradiţionalului Gaudeamus igitur,
au participat, în prezidiu, prof. univ. Smaranda Angheni, rector, prof. univ.
Dumitru Gheorghiu, prorector, prof. univ. Iosif. R. Urs, preşedintele
consiliului de administraţie, prof. univ. Valentin Pau, vicepreşedintele
consiliului de administraţie, prof. univ. Alexandru Bogdan, acad. Alexandru
Surdu, decani ai facultăţilor din componenţa universităţii. Amfiteatrul a fost
neîncăpător pentru studenţi, masteranzi, absolvenţi, cadre didactice. A fost
subliniat faptul că, în urma evaluării instituţionale, Universitatea a primit,
pentru perioada 2012–2017, calificativul „grad de încredere ridicat“ din partea
ARACIS. Ceremonia festivă a continuat cu un moment artistic, susţinut de un
cvartet de coarde, iar la final, Simona Petcu, preşedinta societăţii studenţilor,
împreună cu un grup de „boboci“ au rostit angajamentul studentului maiorescian,
de a participa la activităţile didactice şi de a se pregăti temeinic pentru
însuşirea cunoştinţelor, competenţelor şi abilităţilor specifice, de a păstra
apartenenţa la comunitatea academică maioresciană după încheierea studiilor
universitare. Amintim că în cadrul acestei universităţi private îşi desfăşoară
activitatea o facultate de medicină şi una de medicină dentară.